Papercover

Standard

Ştiţi, nu, că sunt de două feluri cărţile, din ăstea cu copertă de hârtie şi din alea cu copertă tare (hardcover). M-am întrebat tot timpul de ce ar cumpăra cineva varianta aia cu copertă tare. Cică sunt pentru colecţionari, şi rezistă mai mult în timp.

Eu nu colecţionez cărţi şi nici nu sunt interesată de cât durează în timp. Cum adică să colecţionezi cărţi? Cu ce scop măreţ, să arate bine în bibliotecă? Cărţile noastre (adică şi ale Sarei în bibiloteca ei, avem separate să nu ne păruim) sunt totalmente alandala, fără nicio ordine de aşezare, alta decât cea de cumpărare. Îmi plac culorile lor amestecate şi haosul aferent. Nici nu prea mă preocupă cât durează, mi se pare că o carte şi-a făcut treaba atâta timp cât am citit-o, she lived (cărţile îs fete, chiar dacă autorii mei preferaţi doar bărbaţi). Îmi plac cărţile în bibilotecă, dar sunt fericită dacă le am pe câte un omuşor pe undeva că a vrut să le citească (sau că i le-am dus eu cu forţa urlând că e musai să citească cartea asta acum).

Mă bucur însă că există cărţile cu copertă tare, din simplul motiv că mă bucur să dau mai puţini bani pe varianta cu copertă normală. Nu pricep de ce ar da cineva bani în plus pe varianta aia, doar cartea e la fel.

Şi mă gândeam că mai multe lucruri sunt aşa. Filmele de exemplu. Ăsta de taman ce a câştigat Oscarul, Shape of Water, avea copertă tare. Nu că nu mi-a plăcut, mi-a plăcut, dar tot nu înţeleg de ce i-a trebuit coperta tare. Nuş, a fost un film frumuşel şi atât. Mi-a plăcut, în schimb, rău, da rău de tot, Call me by your name, care a luat parcă doar Oscar pentru scenariu adaptat. Nuş dacă mi-a plăcut scenariul, mi-a plăcut că era un film cu copertă moale, mi-a plăcut atmosfera, că m-am mutat acolo, în vara aia, pentru 2 ore sau cât a durat. Şi 3 panouri mi s-a părut plin de clişee.

Dar nu numai filmele, parcă şi oamenii sunt aşa, unii preocupaţi de exterior, să fie lucios şi tare, alţii mai preocupaţi de ce e înăuntru. Şi apoi cred că se leagă toate, oamenii, cărţile, filmele, muzica, poate chiar pantofii. Nu? 🙂

Playlist de martie (mi-am furat câteva ore şi am căutat nişte melodii, nu mai suportam CD-ul ăla de februarie în maşină, ascultat pe repeat, as I usually do, de mii de ori într-o lună): https://www.youtube.com/watch?v=8Flik7f6Bfw&list=PLtvLpKHNfd8qr2-Vap-CiECJoKcLjhHMg

three-stories

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s