Arhive zilnice: 1 martie 2018

M. Me. Mami. Martie. Mărțișor :)

Standard

Așa, întâi poza:

IMG_1460-001

Acum să explic, deși cred că vorbește singur. Păi e mărțișorul pe care mi l-a făcut Sara anul ăsta, la școală. E muuult dar mult mai frumos în realitate, mi-a plăcut așa da’ așa de tare că am scos de prin arhive un lănțișor pe care l-am și rupt în încercarea de a pune medalionul ăsta pe el. Dar tot o să găsesc ceva pe care să îl pun și să îl port și după 1 martie, văd eu, o ață ceva.

Știu că orice ar face ei nouă ni se pare cea mai șmecheră chestie din Univers (îmi amintesc de prima felicitare a Sarei de la grădi când Alina o întreba ce vrea să îi spună mamei ca să scrie ea pentru Sara și Sara a zis așa: Nu știu. O floare. Și Alina a scris: Nu știu. O floare. I really really liked Alina de la grădi 🙂 ) dar ăsta chiar e cel mai tare mărțișor din viața mea.

Pentru că e cum mă vede Sara pe mine. Și cum mă vede Sara pe mine, chiar e cum sunt eu. Ăstea două propoziții cred că sunt suficiente să mă facă cea mai fericită mamă șatenă de pe Mapamond.

Serios. 🙂 So a desenat doi zâmbilici, doi, că a zis că unul nu era suficient pentru mine, și ar mai fi desenat mai mulți, că ar fi fost nevoie de mulți dar nu încăpeau, și marea (desigur) și placa (e mai pe verticală așa, dar vă prindeți voi care e) și o carte cu semnul întrebării pe ea (aia galbenă) și cu un PS. Că nu știa ce e un PS acum câteva zile și a auzit de la un băiețel și i-am explicat că vine de la post scriptum și ce-i cu el și a decis, culmea fără să știe că am o profundă și veche simpatie, prietenie și apreciere, toate groaznic de serioase pentru PS-uri, că trebuie să îmi scrie PS pe mărțișor (și mai am și pe spate să știți, un MegaPS și încă trei zâmbilici, deci cinci în total).

Și gata. Aș fi vrut să mai scriu câte ceva că am văzut aseară un documentar scurt care mi-a rămas învârtindu-se în cap, dar data viitoare căăăă am fost răcită șiiiii tocmai ce-am deszăpezit mașina vreo oră șiiiii e 1 martie (duamne, oricât mi-ar plăcea liniștea din vârful munților îmi vine să ț o p ă i de fericire că vine vara, da, de la 1 martie începe să vină vara, ce?) și nu am nici playlist pentru că ascult vreoooo câteva piese scrise de un nene tare nesuferit care nu se mulțumește niciodată cu doar o bucată din mintea mea ci o vrea pe toată și îmi ia o veșnicie să le cunosc pe fiecare în parte și să vad care îmi place mai mult și care numai îmi place și gata tac.

De fapt stai că tocmai mi-am adus aminte de (cred) ultima 8 martie de la grădi, când fetele de acolo au făcut un filmuleţ oribil de siropos şi drăguţ cu copiii în care îi întrebau ce e iubirea şi cum o iubesc pe mami. Moamă şi erau nişte plozi avioane pe acolo care ziceau aşa şi pe dincolo de simţeai şi tu, adult fără legătură cu mă-sa, ba chiar de acelaşi sex, că e cea mai mişto fiinţă evăr şi bonus nişte definiţii de-alea ale iubirii de mă scărpinam cu deştu mijlociu în sprânceana dreaptă. Şi mai erau alţii, ca fii-mea, care a zis doar: Ceeeeee? Când au întrebat-o ce e iubirea, dar cu cea mai precisă tonalitate de WTF pe care am auzit-o vreodată la un ce în limba română. So unii copii, şi oameni mari, sunt, suntem aşa. Nu prea ştim să zicem sau să scriem precis cum e dragostea noastră (pe bune, scriu la blogul ăsta de nişte ani şi n-am reuşit să scriu niciodată să spun o propoziţie concretă despre cum o iubesc eu pe Sara, gen: ca pe o felie de pizza după ce n-am mâncat o zi întreagă sau ceva), dar cred că oamenii aşa arată altfel, nu? Printr-un mărţişor pictat, o melodie sau cine ştie ce chestie mai găsim 🙂

Go la mărțișoare. Și la primăvară. Și la soare (greu de căzut cu tona asta de zăpadă şi la -13 grade, dar o să vină). 🙂

 

Reclame