Aici

Standard

Nu vi se pare că e tare haios cuvântul ăsta, aici? Dacă l-aș auzi prima oară mi s-ar părea un cuvânt tare săltăreț, care m-ar face să râd. Aici. Dacă îl spui de suficiente ori, începe să semene cu japoneză, nu cu română. Aaaaaaaiiiiciiiii. Parcă ar fi un viermișor mic și alb, cu o șapcă roz și un fluier verde, sau ceva de genul ăsta. Să încetez cu prostiile, mnu? 🙂

Am citit o carte care făcea în vreo 350 de pagini apologia vieții moderne. Cum că e confortabilă și că oricine visează la trecut trebuie să fie puțin ipocrit. Actually, I agree. Sunt convinsă că ce urmează o să fie mai bine decât ce a trecut, în termen de standard de viață (duamne, urâte cuvinte).

Mdar. Una mi se pare să spui că avem avantaje în traiul de astăzi și alta mi se pare să spui că viața și statul în natură (of, trebuie să găsesc un alt cuvânt pentru asta) e ceva ce numai un dement își poate dori.

Pencă, call me crazy (I am anyway so who cares), dar pe mine una aproape nimic nu mă face mai fericită decât să stau ore sau zile doar afară). Fie că merg prin păduri, fie că mă dau pe munți sau că stau zi și noapte pe plajă, those are the times I love most. Nu zic că e ușor, după o săptămână la cort, fără apă curentă sau toaletă, când faci un duș zici că l-ai prins pe Dumnezeu de un picior. Și există posibilitatea, pe care nu o neg, că e un fel de răsfăț al celor ce își permit luxul ăsta, adică al celor care au o casă la care să se întoarcă. Perfect plauzibil, ba chiar probabil.

Însă, trecând peste asta, oamenii sunt făcuți să stea afară. În aer și între copaci, pe munți, văi, râuri, lacuri sau la mal de mare. Ne aduce endorfinele în corp, mai ceva ca 2 ore pe bandă la sală (mă rog, de asta am citit, nu e ca și cum aș executa :D, încă nu pricep de ce în viața vieților mele aș sta închisă într-o cameră să fac sport în loc să înot, să mă dau pe munți sau să donno, merg cu tricicleta într-un parc).

Nu e exclus să fie de la miile de ani pe care oamenii i-au petrecut, în istoria lor, afară, mergând și culegând sau vânând, vs. grăuntele de viață recentă când avem iarna calorifer și apă caldă.

Dar indiferent care ar fi motivul, mi se pare așa o prostie că oamenii aleg, cumva împotriva firii lor, să rămână în case cât mai mult. E confortabil, sigur, dar să dea dracu dacă ceva confortabil ne-a făcut pe noi vreodată fericiți.Săptămâna trecută am fost puțin plecată și a plouat mult. Cu această ocazie am constatat că aveam o gaură în talpa bocancului meu drept, care m-a înduioșat nu de altceva, dar probabil se datorează exclusiv plimbărilor luuungi pe care mă încăpățânez să le fac.  I walk. 🙂 Nu o gaură foarte mare, una mică, dar complet suficientă ca să intre apa la cel mai mic pas. Piciorul meu drept a înotat constant, și deși îi place asta, nu e obișnuit să o facă împreună cu o șosetă, fie ea și multicoloră. Așa că, ajunsă înapoi în București, m-am înfipt într-un mall să iau bocanci noi. Nu prea calc în mall-uri (doar la filme, și acolo suntem in and out rapid), nu cumpăr haine decât rar și atunci de pe net, dar la pantofi e musai să încerc, merg cu anii în ei și dacă nu sunt megaaaa comozi mor. Și am rămas fascinată (că na, nu mai fusesem de mult) de cât de mulți oameni sunt în mall-uri. În culoarele alea de piatră, toate artificiale, cu lumina artificială, fără nici măcar o singură fereastră, numai lumini mari pe albe. Mă uitam înmărmurită de parcă era prima oară când ieșisem în lume, ca ultima țărăncuță dintr-un sat de vârf de munte (maybe I am) la cuplurile unde o ea își lăsa gingaș pe un umăr din el în timp ce se plimbau prin mall. Asta făceau ei vineri seara. Se plimbau prin mall sfinte sisoe. Familii cu copii cu punguțe de la H&M, prietene botoxate cocoțate pe toace de 12. O să fiu rea (de fapt știți deja că sunt rea), dar am avut cel mai puternic sentiment de grădină zoologică. Una pe care animalul homo sapiens și-o alege singur. Atâta că nu prea sunt vizitatori, majoritatea sunt exponate.

Adevărul e că m-am săturat să văd copii cu tabletă la masă și cu nasul în rahaturile astea de televizoare sau plimbându-se în pantofi drepți pe ciment gri perfect plat. Vreau să văd cât mai mulți copii care zac așa cu burta-n sus și capul pe spate pe o bucată ondulată de iarbă, încotoșmănați pe zăpadă la munte sau cu picioarele în apă, la mare. Și nu în mod excepțional, cum e acum, în una sau două săptămâni de vacanțe pe an, ci mult, mult, mult mai mult dintr-un an. Sunt precisă nu numai că asta îi va face pe ei fericiți, dar și pe noi. So. Unde e aici-ul vostru? 😛

IMG_4774

Reclame

18 răspunsuri »

  1. Mrr, am scris un comentariu lung pe care cred ca mi l-a mancat internetul, ca nu eram logata, am mai lasat unul la fel la articolul cu gunoiul acum ceva vreme si nu-l vad, deci reiau pe scurt
    Ce zici tu cred ca tine si de oras mare si de educatie. Aici la mine, orasul e de marimea Iasi-ului, copiii se pot juca in siguranta afara fara supraveghere multa. Al meu de pe la 4-5 ani bantuie cat e ziua de lunga pe-afara cu ceilalti copii din vecini. Avem un parc urias in fata casei si o zona linistita cu alei si case in spate, unde se dau cu bicicleta. Din cand in cand ma mai uit pe geam, daca nu-i aud, dar de regula din curte le aud tignalele ☺
    La mall aici lumea nu merge sa-si petreaca timpul liber,ci sa cumpere ce are de cumparat si sa plece. Nu exista food court, nici cinema, doar o cafenea la parter. Orasul fiind mic si nepoluat, multa lume alearga, merge cu bicicleta (eu alerg de la 8 la 9 seara, la ora de viol cum zice sotul 😁, si e f safe, nu ma fugaresc caini, nu respir noxe, nu ma comenteaza muncitorii…)

    Apreciază

      • 😃 sau poti alege sa nu te afecteze multe lucruri… S-ar putea sa fie totusi diferenta intre oras mare, oras mic, nu neaparat tara. Noi traim cu securea mutatului deasupra capului, asa e jobul sotului, si chiar vorbeam ca orice ar fi, nu ne mai mutam in orase mari… In momentul in care vezi cum e ca in 30 min sa ai toate cumparaturile saptamanale facute cu tot cu drum, sa ajungi in 15 min din punctul a in punctul b, sa iti poti lasa copilul singur pe langa casa stiind ca toti vecinii il cunosc si toti reactionam daca vedem ceva, nu-ti mai vine sa te intorci la naveta cu metrou…

        Apreciază

      • well nu e chiar asa :). eu am trait majoritar in orase mici. the point was ca oamenii au nevoie de mai multa natura, si asta ramane valabil indiferent de dimensiunea orasului. una e un varf de munte la 2600m si alta e fata casei cu asfalt. 🙂

        Apreciat de 1 persoană

      • Asta ma doare, noi nu avem munti :)) e verde, aerul e curat, asta pt ca acum 30 de ani s-au revoltat ca-i sufoca masinile si le-au facut piste de biciclete, dar munti n-avem…
        Ma uit pe Netflix la Houses by the beach, sau asa ceva, mi se pare usor trist, oamenii aia isi fac tot felul de case (unele eco friendly, peisaje friendly, whatever friendly) schimband iremediabil natura ca sa fie in natura. We are such a pest to this planet. Nici nu ma mira ca inteligentele astea artificiale de tot noi le-am creat au zis ca vor sa omoare toti oamenii… (Sophia, Google search Sophia, e cam scary)

        Apreciază

      • sophia e siri sau cortana, disponibild de ceva vreme si nimeni nu le baga in seama. sophia are doar aparenta umana. that’s what scares people. ce spune sophie e rather old 🙂

        Apreciază

      • cum invata si google maps sa vorbeasca mai bine en. au acces la informatie. nu asta ne sperie, incercam sa zic, ci doar ca arata ca un om. tehnologia sophiei nu e noua. doar aparitia
        ei e.

        Apreciază

      • Stai ca am dat linkul gresit, era un articol in tech crunch, in care vorbisera cu nenea care a creat-o, si zicea ca nu stie cum invata, ei doar o hranesc cu niste algoritmi, nu cu informatie. Revin daca dau de el

        Apreciază

      • Nu mai gasesc, dar interviul e asta http://uk.businessinsider.com/interview-with-sophia-ai-robot-hanson-said-it-would-destroy-humans-2017-11

        Cred ca ne sperie mai degraba ce nu intelegem decat forma umana, algoritmul Google il inteleg 😁

        Dar asa to round up cele doua discutii , inteleg ce spui tu, si tu ce spun eu. Ne-au venit niste oferte cu panouri solare, o chestie super desteapta, instalare pe costul firmei care are subsidies de la primarie, noi le inchiriem pt o suma modica, roi peste 30 de ani. Vecinii nostri, care au 67 ani au zis ca pt ei nu e relevant asta, ca ei nu mai traiesc 30 de ani in good health in casa asta, dar ca pt mediu o sa faca investitia. Cam cati oameni de 67 de ani din ro cunoastem care sa gandeasca asa? asta vine din ce zici tu, picatura cu picatura, dar peste cati ani, ii mai avem?

        Eu nu ziceam ca sa ne apucam sa ne luam toti pungi de plastic sau sa aruncam gunoiul pe jos daca tot e plin de gunoi, ci pur si simplu ca faptul ca eu si bula mea, si niste bule nu o fac, nu fac diferenta in timp scurt. Diferenta in timp scurt e sa-i dai unei familii de 3 persoane 6 saci de gunoi pt 2 sapt. Daca nu vrea sa doarma in gunoi, va recicla. Sa-i dai ca alternativa in context la punga de panza o punga de hartie (cu care nu ajunge pana acasa pt ca clima) sau o punga de plastic pe bani (cand e o natie de zgarciti 😁), va alege punga de panza cu ochii inchisi
        Peste 2 ani, in Olanda nu o sa-ti mai poti cumpara masina noua altfel decat electrica. Intre timp, se pune la punct infrastructura, fac sosele de unde ies prize cat astepti la semafor and stuff, au tot felul de incentives financiare sa te motiveze sa-ti cumperi, cresc taxele pt restul masinilor. Efectul pe care o sa-l vedem peste 2 ani sigur nu e acelasi cu luam autobuzul eu si bula mea (eu il iau si stiu oameni care castiga ff mult si f putin care merg cu bicicleta, dar nu e suficient)
        Ma culc, tac 😂

        Apreciază

      • my point was e ca fix mentalitatea eu nu contez face ca tu sa nu contezi. fiecare crede asa si nimeni nu face nimic. asteapta o bula mai mare. panourile alea solare de au venit sa vi le ofere is facute de unul care n-a zis asa, care a zis fix pe dos. goarye rau nu sunt de acord, ca sa nu zic ca deja ma enerveaza treaba asta cu pula mea, sunt prea mic, sa faca statul. da fuq

        Apreciază

      • Chiar si asa. Nu, nu e degeaba deloc. Daca mai multa lume ar face ceva in loc sa astepte, nu ar fi DELOC degeaba. Si se aplica la absout orice domeniu care are legatura cu statul (sau nu)

        Apreciază

      • da, pai asta incercam sa iti explic, numai ca ne-am fixat pe niste idei fixe. panourile alea sunt parte din strategia orasului de a trece exclusiv pe energie verde pana in 2035. pt ca un nene a gandit ca mine: panourile de pe casa mea, respectiv punga mea de panza nu fac diferenta. panourile de pe casele din TOT orasul meu fac diferenta. no, cum fac ca tot orasul meu sa aiba panouri? si modul asta de gandire se aplica la mai multe

        Apreciază

      • taman ca nu. fiecare idee vine de la un om. unul singur. care crede ca ideea lui poate schimba lumea. nu de la stat sau strategia orasului. nu strica, dar never ever ever nu e “degeaba” ce face unul singur. ever. fix unul singur e all it takes 😉 always

        Apreciază

  2. aici intervine contextul, ideea unui om poate schimba lumea doar daca are contextul potrivit. o sa dau un exemplu real si dupa aia ma opresc, ca o dam in prea multa filosofie de la o punga de plastic :). la scoala copiii vin cu tot felul de chipsuri si porcarii. eu ii dau mancare sanatoasa, dar nu mi se pare ok ca ceilalti copii sa manance porcarii. ce pot face eu ca individ? nu ma pot apuca sa le fac educatie tuturor parintilor, dar ma pot duce la invatatoare, care se duce la director, care se sfatuieste in consiliu and stuff si incep in scoala programe de educatie alimentara. in care sunt implicatii parintii. sunt implicate si diferite organizatii care vor sa se implice. pt ca impactul nu e suficient, si inca mai sunt copii care vin cu chipsuri, directoarea decide sa impuna un set de reguli clare cu ce pot avea copiii la pachet si ce nu.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s