As if

Standard

Mă obsedează (? e cam tare cuvântul, poate ceva mai blând, ca un gând recurent) cum ne creștem copiii, cum îi educăm as if am avea cea mai vagă idee din lume ce facem.

We don’t.

Tata a crescut în opinci și învăța la lumina lumânării. Mânca mâncare făcută la ceaun, pe foc de lemne, de bunică-mea și se deplasa cu carul. Mie la vârsta Sarei mi se lua lumina due to Ceaușescu și mergeam cu mătușă-mea să ne luăm bucata de brânză săptămânală sau lunară pe cartelă. Mă uitam la un TV alb negru și mințeam prietenele, încercând să mă laud și să impresionez (uat, aveam 5 ani) că am acasă un telefon în care vezi imaginea celui cu care vorbești.

Sara învață azi regulile de gramatică live, de la mă-sa, când vorbim prin mesaje, pe internet, ea din vacanța cu bunicii, eu de la birou. Eu căutam cuvintele pe care nu le știam într-o carte de 10 kile, ea în același dex, azi aplicație pe telefon.

Habar, dar habar nu avem cum o să arate lumea lor, cea de peste 20 de ani. Și atunci de unde dracu suntem așa de convinși că trebuie să învețe războaiele daco-romane și unde se află deșertul Valea Morții când de fapt e extrem, dar extrem de probabil că nu vor avea nevoie de informațiile astea. Așa de tare aș vrea să învățăm copiii cum să gândească și nu ce să gândească, cum mai scriam citând un nene acum ceva articole în urmă.

Nu pentru că nu mi-a plăcut mie școala (deși da, nu mi-a), ci pentru că pe bune habar nu avem ce să îi învățăm. Dacă, doar dacă sunt extrem de norocoși vor folosi 10% din tonele de informații pe care le acumulează acum. Nu ar fi atât de incredibil mai mișto să îi învețe cineva unde să caute informația, cum să caute întotdeauna și opinia contrară, cum să asculte ambele, sau multiplele argumente, cum să decidă împotriva bias-urilor proprii, cum să verifice veridicitatea datelor, cum să vadă greșelile din ele?

De fapt, cine să îi și învețe? Majoritatea adulților pe care îi cunosc (oribil de marea majoritate) nu știu nici ei să facă asta. Oamenii mari nu știu să asculte decât opiniile care le confirmă ce cred deja, nu caută niciodată să înțeleagă poziția contrară, nu ascultă argumente și în niciun caz nu știu să dezbată o idee. Se ajunge în două secunde, atunci când adversarul are argumente mai bune, la atacuri la persoană sau la ridicat și trântit mese sau ridicat voci.

Și totuși. Așa, dar așa de tare aș vrea să facă cineva poc și să se schimbe toate lucrurile astea, felul ăsta în care ne purtăm cu ei de parcă noi am fi deținătorii adevărului absolut, în condițiile în care singura certitudine e că habar nu avem pentru ce realitate îi creștem.

Evident că nu o să se schimbe nimic. Ca mai toate lucrurile la care visez. Dar asta nu înseamnă nici că o să mă opresc din visat și nici că nu o să continui să încerc să o cresc pe Sara fix așa: arătându-i întotdeauna cum, nu ce.

img_2414

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s