Cum faci un copil să citească?

Standard

You don’t. End of story 🙂

Mai sunt pe câte vreun grup din ăsta de mămici cu chestii care mă interesează (Montessori, de exemplu) și mă enervezomirez de fiecare dată când văd câte o mămică care caută rețete. Cum să fac copilul să scrie? Să citească? Să asta sau ailaltă?

Mintea mea e una simplă. Nu înțeleg de ce ar vrea cineva să grăbească un copil să facă ceva. La fel de stupid mi s-ar părea și să întrebe cum fac să îmi învăț copilul despre neutroni. Mi se pare total, dar total ineficient și contraproductiv.

Poate pentru că mie mi se pară tot ce ține de curiozitate o plăcere (și nu mi se pare, we’re kinda wired that way), atâta că nuș ce se întâmplă cu oamenii când cresc, poate școala, poate altele, și le cam dispare chestia asta, parcă sunt amorțiți. Și nu poți să obligi pe cineva să îi placă ceva. Fie îi place, fie nu. A matter of choice.

Dar copiii nu sunt, zău că nu sunt. Amorțiți zic. Nu sunt toți interesați de aceleași lucruri cum nu-s două amprente pe aifon la fel, sunt diferiți, dar toți sunt curioși. Și atunci chiar nu știu de ce m-aș lupta cu Sara să facă chestii standard (gen scris, citit), sau să o oblig la lecții de arte marțiale sau contrabas dacă ea e interesată de sky diving și xilofon. Doar o las să facă ce vrea ea și îi pun prin casă multe chestii din ălea pe care o interesează.

Deci nu am învățat-o pe Sara să citească. Tot așa, nu i-am zis niciodată, dar niciodată, dar niciodată să citească și nici nu aș obliga-o vreodată să citească o carte anume. O să îi spun de m-o întreba ce cărți m-au făcut bucățele, pentru că doamne, câte cărți am care mi-au schimbat lumea și pe care le iubesc în cel mai propriu sens al cuvântului de numa din cauza asta. Ba chiar, deși știe să citească de ceva ani deja, nu m-am oprit (și nici nu o să mă opresc din inițiativa mea vreodată) din a-i citi. E ritualul nostru de vreo 5 ani, în fiecare seară, de nu am voce sau de abia îmi țin ochii deschiși, îi citesc minim vreo 15 minute. Cu seriozitate și fiind acolo, ca și cum aș citi o piesă de teatru pe scenă (asta nu înseamnă că citesc bine, doar că încerc). Continuă singură după ce ies eu din cameră, dar asta nu schimbă cu nimic că eu îi citesc. La fel, nu are oră de citit ziua. Deși eu citesc când pot, când ea se joacă sau colorează, ea nu trebuie să citească când nu are chef.

Nici nu m-am grăbit cu cărțile. Mi-a zis colega mea de bancă înainte de Crăciun de cartea asta. Și i-am zis că mi se pare Sara prea mică pentru ea, citea doar cărți din alea cu maxim o poveste, sau câteva, dar mici, o carte cu coperți groase, cartonate mi se părea prea departe. Dar întâmplarea a făcut să o primească exact pe asta de la Moșul. And then it happened :). S-a îndrăgostit de ea, a înghițit-o cu totul. Deși vacanța de Crăciun (ca și altele) sunt paradis pentru Sara, pentru că e înconjurată de mulți oameni care o iubesc și care se joacă cu ea, și ei îi place să stea cu ei și să nu facă altceva, după ce a primit cartea asta câteva zile a uitat de tot. A citit-o. Dimineața, în pat, când ne trezeam, la masă în bucătărie la micul dejun sau la prânz (și da, sunt pline de pete și cărțile ei tot ca ale mele și cred cu tărie că fix așa ar trebui să arate orice carte pe care ai iubit-o), în loc de somnul de prânz și seara, încolăcite amândouă pe sub câte o pătură. În patru zile era gata și trecuse deja la alta. Ok, și eu citesc repede, always did, dar ea e mică mă! Are 7 ani abia și cartea asta era mare rău, cum dracu a citit-o așa de repede? She did. I-a plăcut. Și de atunci nu se oprește. A mai citit toată colecția asta, iar acum e la Fetita care a salvat Crăciunul și o mai așteaptă câteva Roald Dahl în bibliotecă. Și mai caut, de mai știți, ziceți-ne și nouă cărți din astea mai măricele care au plăcut copiilor voștri.

Nu cred, ca alți oameni mari, că e o listă de cărți acceptate și una de cărți proaste. Cred, așa cum ziceam și mai sus, că cititul e o plăcere și că fiecare ar trebui să citească ce vrea. Și da, unora le va plăcea să citească Sandra Brown, altora Marcel Proust. Nu e toată lumea la fel. Sigur, nu o să stau la povești de ore cu cei care o citesc pe Sandra Brown (și între noi fie vorba nici nenea Proust nu e genul meu), dar sunt oameni cu care mă pierd în timp vorbind despre cărțile noastre (puțini, e adevărat, dar nu mi se pare așa rău că-s puțini până la urmă, poate nu mi-ar mai plăcea așa de mult de i-aș găsi pe toate drumurile). Deci Sara citește și va citi ce cărți vrea ea. Nu Robinson Crusoe sau Coliba Unchiului Tom și nici măcar Harry Potter. O să își aleagă ea, și doar ea, ce cărți va citi. Nimeni altcineva. Și eu, una, n-o să o judec niciodată pentru ce citește. Doar o să fiu foarte, dar foarte foarte foarte foarte foarte fericită că alege să o facă. 🙂

Mbun. Întâmplarea face ca ultima carte mică pe care a citit-o Sara, să fie cea pe care i-am ales-o eu de Crăciun (deși nu a cerut cărți de Crăciun și deci nu plănuiam să îi iau), nu am rezistat când m-a întâlnit cu ea la librăria de lângă munci. Am citit-o pe toată acolo, în picioare, și m-am făcut mică mică mică și infinită. Deci am luat-o. Și am filmat (prost) când i-o citeam Sarei, pentru că nu cred că poți să faci niciodată suficiente poze sau filmulețe copilului tău, they should have billions of them, they should. Nu pentru ei, pentru noi, pentru mine le fac, pentru că și acum când mă uit la un filmuleț sau la o poză cu Sara de când avea 1 an sau 3 e ca și cum aș găsi o picătură mare, galbenă, de bucurie, în care mă ascund toată.

Și am vrut să o pun aici, ca un fel de reminder. Mi s-a părut o coincidență tare faină că tocmai cartea asta a fost ultima carte mică a Sarei și că exact după ce mă întreba ce înseamnă să te pierzi într-o carte a aflat :). Reminder și rugăminte. Să lăsăm copiii să citească când și ce vor ei, să nu îi grăbim și să nu îi creștem cu rețete ci cu pagini albe, care așteaptă să fie colorate (de ei, nu de noi). 🙂

PS. E și un filmuleț în spatele poveștii, pe care îl găsiți aici

PPS. Da, mă corectează de fiecare dată când greșesc 😀

Reclame

4 răspunsuri »

  1. Ce frumos! Si noi am citit cele doua carti de Craciun 🙂 Ionut nu vrea inca sa citeasca singur – citeste doar daca-l roaga iubita (care e in clasa 0) sa-i citeasca, in rest, se cuibareste langa mine si asteapta sa ma lase vocea 🙂 Noi aseara am inceput Cel mai prietenos urias – e foarte simpatica! Uneori ma mai agit si-i uit de toate pe care le stiu in teorie si-i spun, hai, citeste tu ca eu nu mai am voce, dar pur si simplu ma ignora sau imi spuna, neee, e ok, astept pana maine (incapatanat ca ma-sa :)))) O sa incerc sa ma relaxez putin, e imposibil sa nu fie prieten cu cititul mai ales ca familia noastra doar asta face-n timpul liber :))

    Apreciază

  2. Ce voce frumoasa ai, sunt impresionata! Si cat de frumos citesti, fix ca o mama! Nu vreau deloc sa para complimente gratuite dar chiar m-a mangaiat pe suflet filmuletul.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s