Lumea la final de an pare să se lepede de anul vechi, veşnic supărată de cât de nesatisfăcător a fost şi să se uite grăbită şi cu speranţă la anul de vine, de parcă ar fi aducător de tot ce n-au putut să facă în cel de a trecut.

Pe de o parte, nici eu nu sunt adepta trăitului în trecut, oricât de simpatic ar fi uneori acest trecut. Şi cred că trebuie să ne stabilim oarece direcţii, dacă nu scopuri, ca să nu ne învârtim pe loc (chestie pe care recunosc că nu prea o fac şi mi se întâmplă uneori să mă învârt în jurul cozii).

Dar de ceva ani, şi poate cu precădere anul ăsta, la final de an mă gândesc puţin la cel de a trecut. Nu la lucrurile triste, nu văd de ce ar fi bine să rememorezi voluntar lucrurile care te-au durut (oricum ele sunt pe un replay autonom şi necontrolat), ci dimpotrivă, la cele care m-au făcut umpic fericită.

Încerc să fiu atentă, şi o rog şi pe Sara să fie atentă, la care sunt lucrurile care ne plac, la ce sunt lucrurile care ne fac fericite. Mi se pare că e nevoie de tare multă atenţie, pentru că uneori o pereche nouă de pantofi poate părea că e cheia unei luni roz, dar după două purtări ai şi uitat că i-ai cumpărat. Cel mai greu mi-a fost cu vacanţele, pentru că le iubesc şi credeam că vacanţele în sine, timpul în care scap din prizonieratul biroului, sunt reţeta perfectă. And they are, oarecum. Nu neapărat cele scumpe, vacanţele scumpe sunt uneori o prostie, în cea mai faină vacanţă din viaţa mea am fost homeless pe un mal de mare cu o singură pereche de haine la mine (şi două costume de baie).  Dar, am mai scris-o, şi nu ştiu de ce o mai uit uneori şi o caut iar, poate ca o reconfirmare, nu locurile sau ce faci e important, ci oamenii cu care faci lucrurile alea. Iar aici, din nou, părinţii sunt norocoşi (cel puţin pentru o perioadă de timp) pentru că avem lângă noi micile mari noastre iubiri.

🙂 Enough cu trecutul. Playlist de 2018 (mic rău, dar în decembrie am fost ocupată să trăiesc într-o pereche de pantaloni verzi de trening şi să mă uit la o lună plină şi  filme ciudate, să mă joc cu căţei şi oameni, să citesc şi da, să mănânc mult, deci înţelegeţi voi 🙂 ).