Am văzut o pisică albă și trei motani negri

Standard

Nu asta voiam să vă povestesc inițial, atâta că aseară am văzut o pisică albă și trei motani negri așa că pur și simplu trebuia să scriu despre asta.

Pisica albă era puțin nebună. Nu mult, doar puțină, un fel de bucată plină de lună.

Apoi, mai era un motan slab, potrivit și mediu ca o adunare plus o împărțire la doi, cu o gaură mare și albă în șoseta neagră din cotoiul stâng.

Celălalt motan, slab și deșirat ca un S, se rostogolea ba repede, ba încet, pe patru culoare.

Ultimul, rotund, mângâia leneș niște felii aurii din aceeași lună.

🙂 Știu că nu se înțelege nimic, dar parcă așa ar și trebui, n-a fost nimic de pe planeta asta din seara trecută.

Ok, traduc. Am fost aseară la un concert Quartet Maria Răducanu. Cu prietena mea Mushy. Care a și descoperit-o, că evident că eu aflu ultima tot 😛 care mi-a zis așa într-o dimineață:

-Ascult o manea cântată de un cvartet de cameră și cred că nu am auzit nimic mai frumos în viața mea.

Acuma, să ne înțelegem, ea ascultă zepeline și hendricși și pinkfloizi, din astea, cu manele num, nici măcar ironic, cum e la modă.

Și eu am zis ceva gen: hai măăăăăăă, fugi de-aici.

După care am ascultat melodia asta de mai jos și oamenii de prin preajmă m-au adunat cu un făraș și o măturică de sub masă.

Mbut it was nothing, nothing, compared cu aseară. 🙂

Crecă pot să vreau eu mii de ani să scriu cum a fost și tot nu o să am cum. Dar fiecare dintre pisici era absolut minunată. Și încă o dată. Minunată. Și cântau dracu știe ce cântau. Colinde românești, muzică populară românească, colinde franțuzești, fado, toate pe ritm de jazz. Iar eu sunt (și nu sunt șanse să scap vreodată) complet și iremediabil îndrăgostită de muzica asta. Nu știam unde să mă uit mai întâi, la mâinile de pe pian sau la cele de pe corzile contrabasului. Toate douăzeci de degete complet extraterestre. Iar voce ca a femeii ăștia eu n-am mai auzit nici la televizor. Da, mi-au dat lacrimile de minim 5 ori și mi s-a zbârlit tot părul de pe șira spinării. Dar blânde toate, blânde și calde de parcă netezea cu un fier încins toate cutele anului meu de a trecut.

🙂 am zâmbit tot spectacolul, mult prea scurt și încă vreo trei ore după. sunt destul de sigură că am zâmbit și în somn. și e de departe concertul meu preferat (nu că aș fi fost la așa de multe).

Mso. Fix, dar fix pe 30 decembrie (de la 21:15 că la cea de la 7 juma s-au terminat deja biletele văd), Maria Răducanu și chiatra ei sunt la Teatrul de Artă. Bilete aici.

Da’ nici să nu aud că faceți altceva de sunteți în București. Nici nu vreau să știu. Mergeți să vedeți pisica albă nebună din lună și să fiți călcați cu fierul încins. O să vă placă (ăăă, celor 2% dintre voi cu care mă potrivesc la muzică, adică fix pentru doi cititori am scris articolul ăsta la câți am :)); e un progres, de obicei scriu cu unul singur în cap). Promit.

Ps. Am filmat. Amândouă. Că muream de nu. La al ei nu se vede. La al meu nu se aude. Noi, ne scuzați :P. Deci doar muzică de pe internet, mergeți de-o ascultați că e mai bună vie 🙂

 

 

 

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s