Telefonul

Standard

Telefonul meu e complet negru, slăbănog și destul de vechi. Dar rezistent, a supraviețuit unui număr record de căzături.

Telefonul meu cântă când i se tună lui. Lui, nu mie. De cele mai multe ori, statistic vorbind, la birou, nu știu ce îl motivează acolo. Cu volumul la maxim. Îl opresc inutil, pornește iar, de câte ori are el chef, ce melodii are el chef, indiferent ce i-aș spune eu să facă. Se oprește senin, nu știu niciodată de ce, cum  nu știu nici de ce pornește.

Telefonul meu pierde des, dar des, noțiunea timpului. Uită de el. Coooomplet. Mă uit la el: 19:10. Peste vreo zece minute mă uit iar la el. Tot 19:10. Trebuie să-l butonez bine câteva minute și apoi se trezește prompt de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic: 19:23.

Telefonul meu nu sună. Deloc. Nici la mesaje, nici la mailuri, nici la apeluri (de orice fel ar fi ele, fără discriminare). Bâzâie în schimb, de parcă ar fi deranjat de întreruperi.

Telefonului meu nu îi place frigul. Deloc. Nici căldura extremă, se supără și începe să facă niște dungi negre de zici că are febră. Între 15 și 30, hai 35 de grade dacă e la malul mării, e mulțumit. Orice sub sau peste îl supără.

Telefonul meu refuză muzica noua. Ultima oară când am reușit să transfer muzică pe el a fost în luna martie. A anului 2016. Deși nu e muzica nouă, că are și melodii vechi și noi pe el. Poate doar a decis că ce am ascultat eu post martie 2016 nu merită atenția lui.

Telefonul meu refuză să se conecteze la internet. Trebuie să mă rog de el, să aștept să se hotărască, as if realitatea și multitudinea de informații din lume l-ar deranja și ar vrea să amâne cât mai mult momentul întâlnirii.

Cel mai enervant dintre toate, telefonul meu dispare. Nu de tot, e acolo, nu moare, doar dispare uneori. I se stinge ecranul și pot să mă dau cu fundul de pământ, nu își revine decât fix atunci când are el chef. Când folosesc Waze prin București să ajung la o adresă necunoscută nu e tocmai drăguț. Dar cred că vrea să mă învețe răbdarea, de aia m-a ales pe mine dintre toate proprietăresele de telefoane negre și slăbănoage din lume.

Uneori, nu știu pe ce criterii, dar anumitor persoane nu mă lasă să răspund. Pot să dau eu cu deștu’ până amețesc pe ecran, ntz. Not gonna happen. Nu vrea și pace.

Îmi place telefonul meu. Nu l-aș schimba pentru nimic în lume cu unul care sună și care știe tot timpul ce oră e, sau care mă lasă să vorbesc cu toată lumea și care nu-mi cântă spontan, ce vrea el.

Eu cred așa. Fie telefonul meu e bântuit, fie seamănă cu mine. Și parcă să zic că nu cred în fantome.

PS. Singura poză în care apare telefonul meu, probabil l-am luat prin surprindere. Cred că nici lui nu îi place să i se facă poze.

IMG-6935

Anunțuri

4 răspunsuri »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s