Munca (I)

Standard

Mă gândesc de ceva vreme la asta și mi se pare complicat de scos pe hârtie, dar o să încerc, în aceeași idee de păstrare a sănătății (mă rog, atâta câtă e) mintale.

Când m-am apucat de munci obișnuiam să stau destul de mult pe la birou. O dată, așa voia șefa mea și îmi plăcea de ea, after all, mă luase în echipa ei și nu voiam să o dezamăgesc, a doua că toată lumea era încântată să se dea foarte ocupată și eu eram mică și mi se părea că așa e bine.

Am fost prea multă vreme așa, până într-o zi, acum vreooo 9 ani, când făcut click. I grow on clicks, câteodată mi se întâmplă câte ceva care mă faces să văd lucrurile radical diferit și then can never go back to the old way, no matter what. Am crezut că una din persoanele cele mai dragi mie pe lume e la un pas de moarte. Persoană, care, întâmplător, e un workaholic convins. Și m-am gândit dacă atunci când o să mor eu aș vrea ca asta să fie viața mea. Munca. Răspunsul a fost extrem de hotărât. Nu. (Apparently nu sunt singura care crede asta). De atunci, nu am mai stat nicio secundă inutilă peste program, doar de dragul de a mă da ocupată (așa cum fac foarte, dar foarte mulți oameni, e oarecum firesc să facă asta, trăim într-o cultură care privește asta ca pe un lucru bun, ca pe un semn al succesului în viață, ceea ce cred că e fals :D). Revenind. Dacă muncim în cele 8 ore de program e timp căcălău să terminăm.

Apoi, cumva, mă studiam întoarsă din vacanțe, pe scaunul de la birou, cu calculatorul în față, răspunzând e-mailurilor, făcând, dregând. Dar după ce stai o săptămână sau o lună cu fundul în nisip și marea în față e mai ușor de observat absurdul situației. Nu știu câți oameni au senzația asta, chiar nu știu, dacă observă cât e de absurd să stai 8 ore pe zi cu ochii într-un ecran când outside there is so much life.

Așa că am început să citesc despre asta și să vorbesc despre cu mai toți oamenii cu care intram în contact. Prietenii mei cred că sincer nu mai suportă subiectul, turui cu 1000 de cuvinte pe secundă când vine vorba de el. 😀

Ma bon. Nu prea știu cum să o abordez strategic, dar încerc.

Lucrăm (more or less) 8 ore pe zi, 40 pe săptămână, 11 luni din 12.

Ok. De ce?

De ce 8 ore și nu 4 sau 2 sau 20?

Well, de la Ford încoace (deși Thomas Mann și un nene Robert Owen avuseseră ideea și militau pentru ea, Ford a fost, if u ask me, the beginning).

Și o să îmi sară imediat în cap cei care mai știu o leacă de .. istorie? nu cred că e istorie, ce-o fi, că nenea Ford (da, ăla cu mașinile) a redus timpul de lucru. Yes, he did, but wait for it.

Când a venit revoluția industrială peste om, am cam dat de dracu. Mașinile nu aveau nevoie de somn. Ca atare, mai toate fabricile și făbricuțele aveau ziua de muncă cam pe la 16 ore bune. De ce? Ca să maximizeze profiturile, prin utilizarea cât mai îndelungată a mașinilor.

Timp egal bani.

Nenea Ford a zis ceva de genul: Dude, this is fucked up, și a plafonat în fabricile Ford timpul de lucru la 8 ore, dublând în același timp salariile muncitorilor, mulți catalogându-l drept sinucigaș și prevăzându-i un faliment rapid. De fapt, nenea Ford a făcut profit. Pentru că a crescut productivitatea cu cele două măsuri.

Mbun. Deci am turbat? Nenea Ford ne-a adus la 8 ore pe zi de la 16 și eu mă plâng?

Am turbat de mult, not the topic now. Ce a făcut nenea Ford cu cele 8 ore pe zi era potrivit pentru 1914. Nu e însă deloc potrivit pentru 2018. De ce? Pentru că nu mai trăim în era industrială, ci (deja) în cea a automatizării. Multe din acțiunile umane pot fi și sunt automatizate. Multă din munca pe care o facem e artificială (reguli peste reguli, birocrație, reinventatul roții, unul muncește și șapte șefi veghează aso).

Relevant mi se pare și ce se întâmpla înainte de era industrială. Care înainte de era asta fuse medievală (băieții ăia care se ocupau cu agricultura și cu arsul de vrăjitoare). Mbon. Cât lucrau în medieval se presupune că era jihadul cu toți boierii ăia, but actually it was not. 1440 ore pe an vs. 1880 azi. Dovezi sunt că și din ăstea 1440 mai și stăteau.

Ok, înainte de asta? Hunter-gatherers? Well, la ei se presupune cam 14 ore pe săptămână, 728 de ore pe an.

Dar dacă ne uităm la tot ce înseamnă hunter-gatherers sau apoi, în era agriculturii, chiar și în era industrială, munca răspundea unor nevoi. Adunau fructe și vânau când le era foame, stăteau zi lumină pe câmp să are când era sezonul, când nu era nimic de făcut stăteau la foc și dormeau, stăteau să păzească mașinile când duduiau aso aso.

Revenind. Lucrăm, deci, azi, cel mai mare număr de ore din istoria omenirii deși nevoia obiectivă de munca efectiv necesară e mai redusă decât oricând througout history (și o să se tot reducă, mașiniile, roboții, AI și apoi om mai vedea de-om exista, but again other topic). Vorbesc global, nu individual, o să mi se jeluiască iar unii că ei nu mai pot de muncă. Insist că 8 ore pe zi, dacă chiar muncești 8 ore sunt arhisuficiente ca să dovedești cam un munte de Sisif. Pentru că de fapt suntem productivi vreo 3 ore pe zi. În rest ne dăm pe net, fumăm, mâncăm și bârfim (nu zic eu, statistics spoke).

So în capul meu sistemul de muncă ar trebui să fie bazat pe nevoi și rezultate. Nu pe reguli prestabilite.

Ai nevoie de proiectul X făcut? Ok. Când? Atunci. Bine, pot să îl fac în timpul ăsta vs. atâția bani. În rest sunt în Honolulu cu burta la soare. Ok din nou, poate unii termină proiectul în 12 ore pe zi în timp ce alții îl termină în 2 ore pe zi. As long as I deliver within the deadline rezultatul cerut de nevoie, asta ar trebui să conteze and I should get my check.

Pauză și revenim că nu intră tot într-un articol pot să mă dau eu cu fundul de pământ. Munca ar trebui să răspundă nevoilor, e îngrozitor de absurd să muncim un timp fix prestabilit (prestabilit de rutină, nu de vreo analiză că atât ar trebui să muncim) fără a porni de la nevoile reale de muncă. La fel de absurd ca faptul că ne complacem în a avea un program de 8 ore pe zi când în realitate nu suntem productivi decât mult mai puțin de atât. Și, de frică ca cineva să nu ne dea afară sau să se ia de noi în ipoteza în care am recunoaște ceea ce e dovedit nu doar de statistică ci de istorie, o facem în continuare, pentru că, de altfel, nici nu prea am ști ce să facem dacă am avea mai mult timp liber. Nu pledez pentru șomaj (deși global basic income mi se pare în continuare the way to go) ci pentru eficiență și timp pentru real life. Work is not real life. Simply is not. Plus că e atât dar atât de frustrant că munca își ia fără drept de apel cele mai bune ore ale zilei, primele, astfel încât la vremea când ajungem acasă suntem deja obosiți și căutăm inevitabil confort și liniște mentală fără a mai avea chef să citim sau să descoperim (și da, fără a crede că e o conspirație mondială, e destul de avantajos să conduci mase de oameni obosite care nu gândesc, nu speră și nu caută). Dar despre asta, ca și despre de ce cred că nu se practică abordarea asta cu muncitul liber în ciuda faptului că este deja dovedit de companiile care o promovează că e eficientă, data viitoare.

PS. Poza tradițională cu jugulara mea pe care o tot pun la articolele la care știu că o să vină tona de roșii :D.

img_5283b

Reclame

29 de răspunsuri »

  1. La inceput toti facem asta. Pentru ca suntem recunoscatori pentru increderea data de aia mai cu experienta, pentru ca ne place ce facem, pentru ca vrem sa aratam ca putem mai mult…imi amintesc ca la inceputuri rupeam la capitolul ore suplimenatre. N-aveam copil acasa, sotul intelegea ca imi doresc sa avansez, invatam chestii, era ok.N-am stat niciodata peste program de dragul de-a sta. Munceam, luam task-uri extra, faceam echipa cu aia mai cu experienta, furam de la ei meserie, pana mea, imi placea maxim ce fac. Apoi oboseala te ajunge, observi ca mai ai si viata personala, acasa e mai misto decat la birou, pentru ca, let’s face it, e, o evaluare pozitiva nu te mai da pe spate cum te da fiica-ta cand it spune mami, samd. Si spui halt! Priviri nedumerite, oameni nedumeriti in jur, comentarii. Te impui si decizi ca 8 ore ajung. Le faci, o faci cu responsabilitate, si incepi sa vezi in jur cati din aia care trageau cot la cot cu tine candva o bat in cap de dragul de-a lancezi pe la birou pentru a da bine. Si devine frustrant! Cand stateai si munceai, erai apreciat. Cand nu stai si tot muncesti, esti apreciat dar parca tot aia de stau ca sa faca show par mai motati pentru ca ei sunt acolo cand se stinge lumina la birou. Si-ti bagi picioarele si te scarbeste lumea in care traiesti, si, cu toate studiile care se fac pe tema asta, nu reusesti sa faci pe nimeni sa inteleaga ca less is more.Si-ajungi sa stai in bula ta, sa-ti vezi de treaba ta, si sa te intrebi de ce tu te-ai desteptat si restul n-au facut-o inca. Will they ever?
    Mie mi se pare funny, in orice companie, cum incepe lumea sa presteze overtime inainte de finalul de an. Munca e mai low key in perioada respectiva, si, totusi, orele suplimentare-s cu nemiluita. Mai faci glume ca e scumpa electricitatea si incalzirea acasa, si-o arzi moca la birou, mai spui ca bugetul pentru prime e tot ala si nu creste odata cu nr de ore de pupincureala, but, still, people stay over just to show off. That makes me hate people! A lot!

    Apreciază

    • :)) agreed, cu amendamentul ca la mine the waking up was way before Sara, nu a avut legatura cu ea sau cu oboseala, cu fericirea sau nefericirea din viata personala. Just realized it’s bullshit. Obiectiv, rational, fara motive. Light :)) Si da, aderez la concluzie 🙂

      Apreciază

  2. Eu lucrez part time, 100h pe luna, 3 zile la birou, 2 de acasa, nr de ore pe zi le decid eu, atata timp cat imi fac treaba si la final de luna imi ies o suta. Azi mi-am terminat treaba la 14. 00 si – am venit acasa unde am facut nimic pana am luat copilul de la o petrecere la 17.00. Deja ma lungesc aiurea. Ce voiam sa zic e ca acum 3 ani cand am inceput jobul asta ma gandeam ca atunci cand mai creste copilul, ma intorc la full time. Acum nu doar ca nu mai vreau, dar cred ca nici nu mai pot. Am avut cateva zile luna trecuta si mai am una luni cand musai de stat 8h, deoarece meetinguri si calluri, urat a fost
    Cred ca atata timp cat constientizezi ce scrii tu aici, esti pe drumul bun. Undeva o sa faci click si o sa faci si schimbarea gasind contextul cand trebuie . Altfel, e ca treaba aia cu broasca care fierbe in oala si nu stie
    P. S nu traiesc in Romania, am explorat ideea cand eram in, doar ideea, ca optiunea inca nu exista

    Apreciază

    • duamne. nici nu ai idee cu cat jind am citit. 3 zile la buro de 5 ore si 2 acasa de 5 ore. I so need that. yep, impossible aici, at least in my line of work. am studiat, parastudiat, no escape. dar o sa ma incapatanez sa ma gandesc la o solutie. vreau timp pentru sara. pentru mine. pentru oamenii mei. si o sa il am, damn it ;))

      Apreciază

      • Cand merg la birou de obicei incerc sa stau 6-7, ca in zilele in care lucrez de acasa sa lucrez doar 2h si sa-mi ramana 4 pt mine, pana iau copilul. In ro eu n-am reusit decat sa lucrez de acasa, cu proiect la termen, fara program, dar tot munceam 6-8h pe zi ca sa pot si trai din banii aia. Avantaj da, ca nu pierdeam 2h pe zi in trafic si daca aveam chef, faceam altceva, puteam sa tin copilul acasa daca era racit, dar nu puteam evident in fiecare zi si tot la gradinita era toata ziua, ca nu poti sa scremi formule in xls cu toddler dupa tine si nici nopti sa lucrezi cand toddler ul se trezeste de nspe ori pe noapte
        Daca mintea ta lucreaza la asta, da-i timp, o sa gaseasca solutia. Exista, trebuie sa existe

        Apreciază

      • pai daaaa, imi imaginez ca nu ma descurc cu Sara aici, de altfel eu cred ca ea are nevoie de timpul ei cu copiii si atata timp cat o sa reusesc sa o duc la scoli/oameni ca aici o sa fie ok :).

        Apreciat de 1 persoană

      • Cred ca mai dureaza si pana se adapteaza piata muncii. Aici de ex din 2 salarii part time ca al meu se poate trai confortabil, dintr-un salariu full time ca al meu, nu :)) venitul e impozitat in trepte. Deci eu nici n-am motivatia financiara de a lucra full, pt ca as trece la alta treapta si practic cealalta jumatate de norma as lucra-o pe chiftele. Asa ca multa lume lucreaza variante de 20-25-32h pe sapt
        Stiu de la prieteni ca in Bucuresti au inceput firmele sa ofere program flexibil, adica iti alegi ora la care ajungi, si o zi – 2 pe sapt de lucrat de acasa. Nu stiu cat se preteaza jobul tau, dar poate incerci pasi marunti, sa negociezi orele de venit sau sa nu iti iei pauza 1h obligatorie, sau zile de lucrat de acasa, sau mai multe zile de concediu . Si o zi pe sapt daca scutesti cateva ore incepi sa te simti altfel

        Apreciat de 1 persoană

      • A, ca mi-am mai adus aminte ceva, ca babele. Am ajuns sa apreciez mai mult timpul decat banii. In fiecare decembrie am discutie de marit salariul si mi-l mareste chiar frumusel, ca nu e multinationala si nu-s asa usor dispensabila si inlocuibila. Anul asta vreau sa le zic sa nu mi-l mareasca, sa-mi dea echivalent concediu mai mult. Ca am x ore concediu la y ore lucrate, sa-mi creasca x-ul

        Apreciază

      • Pe mine m-a schimbat mult Olanda. Mult. Clickul meu a fost in cultura asta. Aici nu exista presiunea sociala de a acumula, consuma, afisa, ba chiar contrariul. Ei umbla cam jerpeliti si au case modeste, dar daca stai de vorba cu ei au niste hobby uri si au fost in niste locuri de iti sta mintea in loc. Frizerul sotului e pasionat de astronomie. Coafeza mea compune muzica la festivaluri. Tatal copilului care doarme in seara asta la noi alearga la maratoane, canta la pian si e fizioterapeut. That kind of shit despre care e viata de fapt

        Apreciat de 1 persoană

      • Cred ca v-ati incadra in peisaj. Well, don’t get me started ca ma intind toata noaptea la povesti 🙂 baiatul meu are o singura pereche de ghete, le bag in uscator cand le uda. Avem niste amici care tocmai si-au luat o casa de aproape un milion, daca te uiti la ei zici ca-s pe ajutor social. Copiii lor (3) si ei poarta hainele si incaltarile pana le rup si dupa aia inca un pic :)) dar iarna asta merg in Japonia, asta vara au fost in nu’s ce insule, in februarie merg iar intr-un loc deosebit, in mai iarasi, ea merge in fiecare sapt in alt escape room si croseteaza, el e coach de weekend la niste pitici care joaca fotbal, canta la chitara si si-a facut o camera cu sf boxe and stuff

        Apreciază

      • that is us :))) sara always dar always poarta o singura pereche de incaltaminte. cumpar 2 de gura familiei dar una ii ramane intotdeauna mica fara sa o incalte :))). nu ca vreau eu, asa e ea. si strang fiecare leu pentru carti si vacante. de muzica stii. my kinda life 🙂 ❤

        Apreciază

      • Al meu citeste cu disperare, imprumutam de la biblioteca, cumpar, primim cadou, dar toti banii de carti se duc pe cartile lui. Eu citesc pe kindle, mai si cumpar, dar gasesc multe la liber, fara sa fie piratate, cele mai vechi. Am abonament la o revista literara, imi mai fac unul cadou de Craciun. Copilul face cursuri de pian si chitara (el vrea si e talentat chiar, altfel nu-s mama elicopter, plus ca ne costa o caciula de bani), inot (asta e obligatoriu cand traiesti sub nivelul marii) , arte martiale, eu sunt pasionata de coding mai nou, fac un curs la University of Michigan, alerg, tac’su cu ale lui, peste doua sapt mergem la un castel in Franta sa degustam sampanie, dupa aia pe riviera franceza, dupa aia undeva prin Portugalia si mai avem pe lista, aici se duc banii nostri si timpul. Ca oricum nu dormi decat intr-un singur pat, mananci cu o singura gura si poti purta un singur rand de haine, nu mai multe in acelasi timp. Si viata ai tot una…

        Apreciat de 1 persoană

      • Abia te-am descoperit, o sa te saturi de limbarita mea virtuala (care e cam ca in realitate 😃) pana cand o sa ne si intalnim. Daca o sa mai vrei sa :))

        Apreciază

      • Mie mi se pare ca ai un discurs atat de concentrat si articulat, adica-s chestii pe care le gandesc si eu, dar cred ca nici dupa o luna de scris tot nu mi-ar iesi un articol asa inchegat. Unele dintre cele mai faine prietene in viata reala asa le-am intalnit, intalnindu-ne ideile pe blog. Cu una ma vad maine, cu alta alerg joia, cu cealalta schimb impresii de lectura pe mess ♥

        Apreciat de 1 persoană

      • Ahahaha. Si eu sunt mai viteaza pe internet decat in realitate. Si la mine dureaza in medie 3 ani pana are cineva acces in the circle of trust. Dar am invatat in cultura asta noua un fel de deschidere altfel. Is si eu shy pana cunosc o persoana, inainte de Olanda imi vedeam de treaba mea prin viata. Acum ma mananca sa vorbesc cu oamenii. Au ei un fel de-a fi, curiosi ca matzele. Sapt asta consortul a dormit la hotel, a tinut un training acolo, e in script ca nu au voie sa paraseasca incinta. Copilul a spus la scoala. In ro lumea ar fi barfit in legea ei. Well, aici de miercuri am inceput sa il las la poarta scolii ca sa nu mai dau explicatii 🤣 fara sa fie intrusive sau ceva, ma intrebau de ce doarme tati la hotel. Intr-un final am facut banc din treaba asta, dar la un moment dat imi venea sa le zic :well, asa e la noi, din cand in cand, tati doarme la hotel 😃

        Apreciază

      • 😃 e parte din farmecul imersiunii in alta cultura. Desi imi doresc sa imbatranesc in casa asta, in orasul asta, cu toti oamenii astia faini din jur (unii au cheie si ne lasa mancare cand ne intoarcem din vacante si cadouri surpriza de aniversari), n-as zice nu unei noi aventuri, sa cunosc profund, din interior, alta natie.
        E chiar misto sa-ti iesi din cochilie, nici nu stii cand si cum se intampla . Intr-o zi un tip pe bicicleta a claxonat din cuvinte sa nu ma sperie, in alta zi cineva mi-a zambit fara motiv, si tot asa

        Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s