Arhive zilnice: 8 decembrie 2017

Lună plină

Standard

Ieri dimineață, 8 am ish. Intru în birou, pun telefonul pe masă. Și cafeaua. Tot pe masă. Mă rog, birou. Vărsată. Ofc.

-Shit, shit, zic, observând că telefonul meu înota (iar) în cafea cu lapte în timp ce caut un șervețel (inexistent) să repar dezastrul.

Colegul meu B. se ține de burtă. Cică am un stil inconfundabil.

Ceeee o vrea să zică.

Ieri seară. 8 pm ish. Mă învârt pe lângă două tigăi pe foc, cu căștile-n urechi cu un podcast tare, să acopere zgomotul de la aragaz și cu Sara desenând un dragon în sufragerie (tocmai am văzut Cum să îți dresezi dragonul-și ne-a plăcut amândurora) când aud parcă un cioc cioc. Îl ignor, bineînțeles. After all de aia am covor de intrare pe care scrie Oh no, not you again. Apare jumătatea responsabilă a familiei (Sara) care mă anunță că bate cu adevărat cineva la ușă. Mă supun.

-Aveți o mașină neagră? întreabă vecinul meu. Mai am și o vecină. Care ascultă Adele. Nu-i ea. Mai bine, nu mă omor după Adele.

-Daaa, gândindu-mă că iar am apăsat butonul greșit și e portbagajul larg deschis (happens at least once a week).

-Cred că ați uitat să trageți frâna de mână și a pornit la vale și acum blochează strada.

I. DID. WHAT?!

Oh shit, zic în timp ce alerg bezmetic să opresc tigăile, arunc căștile și să mă înfig în niște încălțări. În drum spre lift, se aud niște claxoane isterice.

-Sunt niște băieți supărați, zice nenea (vecinul meu cu doi băieți mai mari ca Sara de vis-a-vis).

Râd. Mi se pare funny, pe asta nu am mai executat-o până acum, e premieră. Mi se pare bine că încă reușesc să mă surprind.

-Well, o să fie și mai nervoși când vor vedea că sunt femeie, îi zic. Și în timp ce grăiesc mă gândesc. Da cum mama dracu’ s-a oprit că în filme se oprește întotdeauna în mașina cuiva. N-apuc să duc gândul până la capăt că nenea zice:

-Da, s-a oprit într-a mea.

-What? Shit again. Și e lovită? începe să îmi pare rău că n-am arătat mai serioasă și responsabilă în loc să râd. Poate nu e prea târziu. Am RCA, îi zic încercând să dreg busuiocul.

-A nu, n-au nimic.

Nu aveau indeed nimic, dar mașina mea trona într-adevăr în mijlocul străzii, bot în bot cu a lui. I-o fi plăcut de ea și nu s-o fi putut stăpâni. Băieții isterici plecaseră și am parcat-o cu tot cu frână de data asta.

Mi-am cerut iertare vecinului nene și a râs și el destul de mult. Fii-mea mă aștepta îngrijorată:

-Ce-ai făcut?

-Păi am uitat să trag frâna de mână și a plecat mașina singură, îi zic as casual as I can (cum, cum, cum aș putea să fiu EU un părinte autoritar ever in this lifetime când fac din astea, cum?). Da’ am pus-o la loc. Și rânjesc.

– E ok mami, mă anunță Sara continuând coada dragonului. E de la lună plină.

So să se noteze. E de la luna plină. Nu de la mine. Ntz. Delooooc.

luna2

 

Reclame