Arhive zilnice: 4 Decembrie 2017

In praise of

Standard

Acum vreooo două săptămâni îmi scrie un prieten: mă plictisesc. Deci am văzut negru în fața ochilor. În general sunt drăguță cu el (că na, doar e prietenul meu), dar acum am zis că-l strâng de gât. So am înjurat de vreo două ori (sau poate trei) și i-am zis: „uită-te la un film, citește ceva, du-te să te plimbi, mergi pe la un prieten, gândește-te la ceva ce te interesează„. De fapt a fost. Bip bip bip „uită-te la un film, citește ceva, du-te să te plimbi, mergi pe la un prieten, gândește-te la ceva ce te interesează” bip bip. După care i-am zis și că mă enervează.

Și mă. Când eram eu mică aveam o păpușă. Una singură. Era, cred, una din cele mai ciudate păpuși din Univers. Cu capul țuguiat și în rest maimuță, era maro deschis gălbuie, cu ce părea a fi un fel de blăniță, din pluș. Cam jumate de mine, așa. Repet. Singura mea jucărie. Nici prin cap nu mi-a trecut nicio secundă că mă plictisesc. Mă jucam zeci de mii de jocuri imaginare cu păpușa aia, îl rugam pe bunică-miu să îmi citească ziarul, întotdeauna mi se părea interesant, dar nu mai interesant decât să-l privesc cum se rade cu briceagul, mă mai duceam pe la bunică-mea să văd ce gătește și să trag cu urechea la conversațiile cu fetele ei, mă uitam pe geam la lume, și toate astea înainte de 5 ani când am învățat să citesc și eram deja mult prea ocupată :)).

Nu cred în plictisitul ăsta, nu știu cum poate cineva să se plictisească. CE înseamnă asta? Adică sunt atâtea dar atâtea de făcut, de visat, de mirosit, de simțit, de trăit, cum să te plictisești? Adică să nu ai nimic de făcut? Asta înseamnă plictiseală? Dar ălea sunt cele mai minunate momente din Univers pentru că sunt cele cu poate în ele. Sunt începuturile a mii și miliarde de lucruri și minuni pe care le poți inventa. Nu, serios, nu cred că se poate plictisi cineva.

Iar Sara? 🙂 Sara e a mea. Nu am auzit-o spunând niciodată că se plictisește, în schimb am auzit-o spunând unui alt copil că plictiseala nu există :P. Când mergem la țară e un drum de vreo 5-6 ore cu mașina. Eu nu sunt vorbăreață când conduc, îmi place să ascult muzica și să visez. Așa că Sara are de înfruntat câteva ore bune de plictiseală. Aș putea să îi dau laptop sau telefon. Nu i le. I le mai dădeam când era mai mică și mă certa lumea că se plictisește. Acum ne-am făcut amândouă mai mari și mai curajoase :). Sara cântă melodiile de pe CD, desenează sau citește. De multe ori însă doar se uită pe geam. Uneori vorbim. Dar de multe ori doar plutim așa în tăcere.

Acasă mă joc cu ea ori de câte ori vrea (noua și unica mea regulă funcționează), dar de mute ori nu vrea să facă nimic cu mine. Și cele mai frumoase lucruri le face când nu face nimic. Ieri a învățat să cânte Oda Bucuriei. Singură, cu notele scrise de mine, în mai puțin de o zi. Sigur, e varianta simplă și o cântă prost, dar a vrut ea și asta a făcut :). Tot în clipele astea de făcut nimic a construit un Wall-e din hârtie, apoi un costum de Wall-E pentru ea (chiar i-au ieșit) și unul de Eva și un telescop (dar chiar e telescop, se face mai mare și mai mic). Ieri a înșirat vreo trei lego unul lângă altul și a inventat un scaun nemaivăzut care asigură fotosinteza în timp ce proprietarul lui cântă la chitară pe el. A zis că merge și la alte instrumente, dar cel mai bine iese fotosinteza dacă melodia e la chitară. Am dat din cap. Desigur. Chitara și fotosinteza merg mână-n mână. Apoi a mai scris o poveste (acum le scrie cu litere de mână și din fericire e mai greu puțin deci nu mai am foiletoane chiar prin toată casa) la care nu am voie să mă uit (nuș de ce nu mai am voie să mă uit la ele, dar bănuiesc că din cauză că mă ultraextaziam și mă emoționam ca o fraieră ce sunt).

Și ăstea sunt doar din weekendul ăsta mare și leneș. Nu cred în plictiseală (îmi vine să scriu cu litere mari), ce să fac dacă nu cred, să mă prefac, să mint? Mă uit la Sara și mă bucur. Atâta fac. Și mai înjur în eter și apoi spun că mă enervează prietenilor care îmi spun că se plictisesc. Cum să te plictisești?Cum mă cum?

IMG_9127

 

 

Anunțuri