Broken heart

Standard

Fii-mea se uită la desene, am mai zis. Nu calculator (deși programează niște lego pe niște tablete la școală la nuș ce opțional), dar da desene. A renunțat la TV, doar Netflix (poneii și urmașii urmașii urmașilor poneilor; da, poneii au urmași, don’t ask). În plus, ne place amândurora să mergem la cinema. Uneori am noroc de un film drăguț (ca Finding Dory), alteori ascult un podcast cât timp se uită ea la Micii Ponei-filmul (do not, I repeat, do not go la filmul ala dacă nu cumva vă obligă cineva). Filmul ei de desene animate era Ratatouille, că de altfel i-a plăcut și cartea (pe care a citit-o prima).

Până sâmbătă seară.

Sâmbătă seară, după ce fusesem să-și facă mâța o mască de vulpe pe la nuș ce ateliere și după ce ne jucasem 8850938 de jocuri prin casă, ar fi vrut să se uite la desene. Și m-am gândit să îi propun un film, că deja știam pe dinafară replicile la urmașii poneilor (TV e deschis doar pentru Sara, iar eu mă uit, da, recunosc public cu rușine la Vocea României când calc).

Așa că am descărcat unul din filmele mele preferate, poate chiar filmul meu preferat de desene animate: Wall-e.

Și ne-am făcut popcorn și marmota stătea înfiptă în umărul meu drept și osos și eram așa caldă și bleagă inside și probabil umpic mai mult fericită pânăcând.

Pânăcând a început să plângă cu muci si cu hohote de nu mai știam pe ce parte să o întorc să văd unde o doare, CE s-a întâmplat.

-CE s-a întâmplat? am întrebat-o și pe Sara după ce am constatat că nu țâșnește sânge în râuri din nicio bucată aferenta corpului ei.

-Eeeeee (tras muci, hohote, tras muci) eeeeee (tras muci) trist filmul (hohote, hohote, hohote, muci).

Acuma, nu știam ce să fac. Să râd sau să plâng (am râs, recunosc). Pentru că am mai văzut cu Sara filme triste (gen Ștrumfii 2 unde crăpa ștrumfița sau Brave unde jeluiește roșcata pe corpul lui mă-sa) și am plâns EU (numai umpic, la ștrumfiță), ea deloc. Nu că mă stresam, mă gândeam că n-a ajuns la etapa empatie (post 6 ani, zice un nene mai simpatic ca turma de scriitori părințitori cotemporani, Piaget).

Well, apparently, am ajuns în faza cu pricina. 🙂 Abia, dar abia am reușit să o liniștesc, a bocit o jumătate de oră (și încă înainte să pățească Eve sau Wall-e ceva, la început, când Wall-e era trist că nu îl băga Eve în seamă), nu mai zic apoi, deși apoi amestecat, râdea plângând în hohote (da, se poate). Iar în noaptea aia, sincer vă spun, n-am prea dormit, pentru că jumătatea mea cea mica a bocit amintindu-și cât de trist era Wall-e. Nu, argumentele mele că la final s-a ales cu fata și a salvat pământul n-au contat.

Sincer, mă bucur puțin că tocmai Wall-e a fost primul care să îi rupă inima în două. :). Un film cu 30j de cuvinte și un roboțel mai uman ca mulți dintre oamenii pe care îi cunosc :), care te face sa gandesti. Imi aduce aminte putin de Minunata lume noua :). Ati vazut Wall-e, si va place, da? We really can’t be friends otherwise.

Între timp l-am mai văzut de vreo 2 sau 3? ori și, din fericire, Sara nu a mai plâns, dar a hotărât că Wall-e și doar Wall-e e preferatul ei (la revedere Eroi în Pijama, mă bucur că am scăpat de voi). Chiar dacă e trist, mama? am întrebat-o. E cel mai frumos din lume, nu contează că e trist, a zis viermele.

Și cred că are dreptate. Uneori, poate nu in ciuda ci datorita, lucrurile triste sunt cele mai frumoase 🙂

Anunțuri

Un răspuns »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s