Arhive zilnice: 13 Noiembrie 2017

I was wrong

Standard

Cred că imaginea asta de mai jos a fost prima pe care am văzut-o din cele de genul:

blind spot

Daca va acoperiti ochiul drept si va uitati la cruce si va apropiati treptat de ecran la un moment dat veti ajunge sa nu mai vedeti cercul.

Nu e o iluzie optica, e doar anatomie.

Suntem construiți așa, să ratăm cu desăvârșire anumite puncte (multe) care stau fix in fata noastră. Ele există, uneori toți ceilalți le văd, mai puțin noi, care ne aflăm în poziția nepotrivită.

E puțin bitter sweet, my favorite type, pentru că pe de o parte te întrebi cum dracu ai trăit până acum fără chestia X și pe de altă parte te bucuri așa de tare că ai găsit-o, chiar dacă târziu.

Am descoperit un punct mare și rotund, legat de Sara, pe care îl ratasem complet. Weekendul ăsta, nu mi-a luat decât vreo șapte ani de mămicie să îl descopăr. Oh well. L-am descoperit citind, ca pe multe altele. Recitind de fapt, un mic, mic, minuscul eseu. Senzația aia că te-a lovit un baros și te ridici de pe canapea bălăngănindu-te câteva secunde până reușești să îți readuci aminte cum dracu te cheamă și unde ești. Fix așa.

Am tot scris despre școală sau educație în forme mai pătrate sau mai rotunde. Și chestia e că de fapt tot despre ce am scris,  și probabil tot la ce m-am gândit e cumva legat de ce NU vreau să i se întâmple Sarei în ăștia 12 ani plus. Am atâtea tender points de îmi vine să urlu când mă atinge careva pe ele (actually chiar mă transform într-un mic monstru când cineva le redeschide) că știu foarte foarte precis ce NU vreau să i se întâmple Sarei la școală (să o lase în pace, să nu o streseze cu temele, să nu simtă presiunea concurenței stupide sau a notelor mari aso aso).

Și cu părinții cu care mai vorbesc tot așa pare să fie. Cumva, am ajuns toți aici, la școala asta, grădinița asta, în punctul ăsta fugind de, nu neapărat căutând ceva anume.

Adevărul e că habar nu am ce îmi doresc eu să obțină ea în ăștia 12 ani de școală. Îmi e atât de frică și groază și mi-e greață în stomac atunci când mă gândesc la școală și liceu și facultate că tot la ce m-am gândit până acum a fost că trebuie să supraviețuiască.

Atât. M-a întrebat și învățătoarea ei ce sper eu să se întâmple acolo (dar nu m-a pălit atunci) și i-am zis că sper ca Sara să rămână curioasă. Să nu o strice, voiam de fapt să zic. Jur. Atât voiam. Să supraviețuiască Sara cea mică și curioasă căreia i se pare o minune să afle, să citească și să zbiere tare melodiile mele rock în mașină.

Dar ce vreau de la școală pentru Sara?

Băi, sincer, nu m-am gândit la asta. Și mi se pare oarecum trist pentru mine că eram așa de preocupată de ce NU vreau să i se întâmple că am uitat cumva să visez la ce aș vrea să i se întâmple. E mult mai ușor să spui ce nu vrei decât ce vrei :). Eram leneșă și alegeam calea ușoară. 😀 Și cred că în cazul ăsta alegând calea cea mi ușoară aș fi putut să pierd, să o fac cumva pe Sara să fie axată pe a supraviețui în școală vs. nu știu,  pe a obține ce își dorește ea de la școală, pe ce ne dorim noi două, împreună de la școală.

Ce ar trebui să aștepte Sara de la ăștia 12 ani (presupunând că voi reuși să o păstrez în medii ca ăsta). Ce ar trebui să își dorească? Să ne dorim. Ce vreau eu pentru ea când va avea 18 ani și va pleca să dea la facultate?

Nu am răspunsuri azi 🙂 Doar întrebări. Și bănuiesc că o să ronțăi ceva la ele, pentru că nu e ceva la care vreau să răspund pătrat sau superficial sau cu clișee. Chiar vreau să mă gândesc serios la asta. It will take me some time. Și după ce mă lămuresc cât de cât o să o rog și pe Sara să se gândească și ea. Poate împreună găsim un răspuns.

IMG_9262

 

Anunțuri