Un laptop

Standard

Știu copii de vârsta Sarei care au telefon mobil. Presupun că-s mai mulți. Cei mai cuminți să zic, am înțeles că au un fel de ceas la care poți să vorbești. Nu sunt prea pricepută la tehnologie. Probabil că și eu i-aș fi luat dacă ar fi mers la o școală normală, dar așa nu i-am luat, nu mi s-a părut nevoie și adevărul e că nu sunt genul de părinte stresat de dezastre potențiale, n-am prea fost niciodată, nu știu ce soi de mamă e asta de sunt eu.

La fel, Sara nu are laptop sau tabletă. Mi-l confiscă pe al meu ca să își pună desene animate pe Netflix și cam atât. Aceleași desene (poneii). A mea e, face obsesii ca mă-sa pentru melodii.

Și mă gândeam așa dacă o veni vreodată ziua în care îmi voi dori sau în care mă voi îngrijora sau în care îi voi cumpăra din proprie inițiativă vreun gadget din asa.

Sincer, nu prea cred. Mi-e ciudă așa, puțin pe tehnologie, că mă face să am nevoie de ea. O dată pentru informație în domeniile în care mă interesează, dar la asta aș putea avea acces și în format hârtie, deși mai greu. A doua oară, pentru muzică, viața mea e mai bună de când am orice melodie în telefon. Apoi, pentru oamenii din el. Dacă i-aș avea lângă mine pe toți care contează aș arunca telefonul în budă și aș trage apa. Mi-aș cânta singură muzica și aș citi doar cărți, poate chiar pe aceleași :). La televizor nu mă mai uit de ceva ani, iar la laptop am cam renunțat în ultimul an. Îmi ajunge calculatorul la birou.

Dar Sara? Copiii de 6 ani? Păi ei nu-s obligați  să folosească niciuna din drăciile astea. Probabil că aș lăsa-o sau i-aș cumpăra dacă ar vrea, dar, din fericire, nu vrea. Și deși e clar că fără calculator nu e nimic în viitor, nu prea mă îngrijorez că nu o să știe să îl folosească dacă nu începe acum. De fapt cred că o să se descurce foarte bine. Și nu prea îmi pasă de el. Sau de televizor. Sau de telefon. Fii-mea, ca și mă-sa, urăște să vorbească la telefon, acceptă să vorbească cu o singură persoană (eu) și doar dacă suntem despărțite mai mult timp și doar dacă I pull puppy eyes on her înainte să plec.

Nu îmi plac ecranele astea de care suntem legați, mi-e ciudă pe ele azi, sunt puțin obosită și nesuferită și aș vrea tot mai des să o iau pe Sara să fug cu ea undeva unde e tot timpul cald și soare, unde nu-i școală sau scârbici și unde aș sta ore întregi doar să mă uit în ochii ei negri, să mă minunez ca o proastă de ce frumoasă mi se pare și să râd cu ea, de râsul ei, de al meu.

Aș vrea să prelungesc momentele în care degetele ei ating fire de iarbă, coajă de copac, prăjituri de nămol, creioane colorate, apă de râu grăbit și sare de mare leneșă vs. bucăți pătrate de plastic negru.

Nu mă grăbesc cu crescutul Sarei. Laptopul ei de acum 😛 Are tastatură, Google și „Nefix”. Poate o să i-l împrumut și eu. 🙂

FullSizeRender

 

Anunțuri

5 răspunsuri »

  1. In decembrie fac 3 ani de cand acasa ma folosesc doar de tel si tableta. Calculatorul aduna praf. Orele petrecute la birou imi arhiajung, acasa nu mai vreau sa deschid calculatorul nici macar cat sa dwld un film. Traiasca Kodi pt asta si televizoarele Android.
    A mea copchila are acces la telefoanele noastre si la tablete, cand le prinde incarcate, pt ca eu de obicei uit sa fac treaba asta, sa le incarc. Nu e musai fan, insa are si ea hachitele ei pt care ii e de folos nitica conexiune la internet. :)) Nu cred in ideea ca ar trebui sa o feresc de TV, tablete si tehnologie pt ca treaba asta ajunge sa se intoarca impotriva copilului crescut in societatea de astazi. Stiu cazuri de copii crescuti fara asa ceva. Fara as in complet fara TV si computer, si tableta si telefoane. Ajuns la varsta scolara a fost si este tinta colegilor care rad de „handicapul” ei…pt ca copilul e o ea. Initial am zis si eu ca-s plozii rai, prost educati, apoi am vazut-o live stand pironita in fata unui televizor pe care l-a gasit in alta aprte decat acasuca. Not normal! era complet absorbita de ecran. Nu auzea, nu reactiona la stimuli externi, se uita la reclame cum ma uit eu la mancare cand ma cred la cura….asa ca eu cred ca moderatia e cheia. Nu il abandonezi la TV, nu il cresti cu tableta in mana, insa nici nu-l lasi cu un handicap in era tehnologiei.

    Apreciază

    • Pai asta zic, ca nu cred ca e un handicap lipsa tehnologiei. Nici eu nu incurajez extermismul de a nu lasa deloc daca copilul vrea, dar cred ca mare parte din timpul petrecut in fata ecranelor nu se datoreaza copiilor, ci parintilor. Daca li se ofera alternative, cred ca toti copiii le aleg pe acelea, cum e Sara. Da, vrea sa se uite la desene dar daca are de ales intre desene si o tranta cu ma-sa pe saltea, o sa aleaga tranta aso.

      Iar cat despre copiii care radeau de handicapul asta, well, ei mi se par cei foarte foarte tristi. Imi aduce aminte de o poveste de Steinbeck :), una din preferatele mele in care la inceput copiii bogati radeau de un pusti crescut cu picioarele goale si hainele rupte, pe crengi de copaci si rauri repezi, cu discutii nepotrivite pentru varsta lui, adica de oameni mari sa zicem. In curand toti copiii i-au urmat exemplul, si au inceput sa isi rupa pantalonii in genunchi pentru ca si-au dat seama ca viata, copilaria, e mai frumoasa asa.

      Nu si adultii insa, nici macar in povestea lui Steinbeck. Adultilor le e greu de inteles cum poti sa fii fericit sarac 🙂

      Uite, la Sara la scoala au acces la laptop dar nu stiu sa fie coada la el, il ignora mai toti.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s