Abreit macht frei

Standard

Mi-a fost atrasă recent atenția asupra următoarelor citate din Maria Montessori:

“The child can develop fully by means of experience in his environment. We call such experiences ‘work’.”

“Such experiences is not just play…. It is work he must do in order to grow up.”

“The child seeks for independence by means of work; an independence of body and mind.”

“We must clearly understand that when we give the child freedom and independence, we are giving freedom to a worker already braced for action, who cannot live without working and being active.”

și apoteoticul

„“Happiness is not the whole aim of education. A man must be independent in his powers and character; able to work and assert his mastery over all that depends on him.”

Și ideea înțeleasă din articolele astea era că MM nu încurajează joaca ci munca. Mbon, nuș la ce vă gândiți voi dar, poate fincă taman ce am terminat de citit Primo Levi, eu mă gândesc la Abreit macht frei (ăăăă, știți expresia, da?).

Nu sunt un fan al muncii în sine, nici la adulți nici la copii (poate o să îmi fac timp să pun pe hârtie uraganul de gânduri legate și de munca la adulți). Munca este un proces necesar pentru supraviețuire. Deci nu cred că munca în sine e ceva ce ne poate aduce împlinire, libertate, fericire, sau o viață.

La fel, nu cred deloc că Sara trebuie să perceapă școala ca pe o muncă. Ca pe ceva ce TREBUIE să facă pentru a deveni un om mai bun, un om complet, un om.

Nu neg citatele de mai sus, ele există, dar nu cred că înseamnă deloc că munca e cheia.

Pentru că toate citatele de mai sus ar trebui înțelese prin prisma ăstuia: „Play is the work of a child”.

Și cu asta sunt de acord. În sensul că joaca e ceea ce construiește adultul din copil, joaca nu e deloc ceva nesemnificativ și neimportant, este cea mai importantă activitate a unui copil, munca sa, dacă sunteți genul de persoană care musai să folosească cuvinte serioase. De asta MM se referă la materiale și la activitate vs. jucării și joacă. Nu pentru copiii, copiilor puțin le pasă cum e denumit ce fac, ci pentru adulți, ca adulții să conștientizeze că joaca este cheia, modalitatea prin care ajungi să conduci copilul spre cunoaștere :). Dar reality check, un puzzle e o jucărie, chiar dacă îi spunem material și că lucrează cu un puzzle vs. se joacă cu un puzzle. 🙂 Îmi cer scuze că am bolduit, urăsc bolduitul, dar mi-era să nu se piardă ideea principală în articolul ăsta lung.

Aș vrea să delimitez puțin ce înțeleg prin asta. Nu înțeleg deloc că un copil ar trebui lăsat fără limite. Nu imi place moda asta de părințeală fără limite și am certitudinea exemplului că produce copii și adolescenți și adulți nefericiți și nefuncționali. Copiii au nevoie de limite. Nu multe, dar da, limite, deși pare așa că îi pui stăvilare în cale. Nu îi pui. Dar neocortexul, bucățica aia de creier care te ajută să faci lucrul mai greu când ai vrea să faci lucrul plăcut se formează abia la 25 de ani. Și pentru a ajunge să poți să faci la 25 de ani plus lucrul greu vs. lucrul care îți aduce plăcere imediată, să aștepți după recompensa mare și îndepărtată ignorând recompensa mică și imediată e nevoie ca în ăia 25 de ani să formezi bucățica aia de creier cu repetiție, cu exemple și well, cu limite ;).

Bun, cum se împacă amalgamul ăsta de idei, aparent contrare?

Păi nu o văd deloc complicat.

Copiii au nevoie să se joace. Copiii se joacă în așa fel încât să învețe (oricum asta caută de la bun început prin joc). Noi (educația, de pe orice canal ar veni ea), ghidăm acest proces prin limite și prin orientarea copilului în a obtine plăcerea de a fi înghițit complet de ceea ce faci.

Munca în sensul de activitate desfășurată, poate fi o plăcere în sine. Cu toții am experimentat starea în care suntem așa de atenți și concentrați la ceea ce facem că uităm de orice altceva în jurul nostru. E o stare de grație, obținută prin desfășurarea unei activități. Uite, mie mi se întâmplă când învăț să cânt o piesă sau să controlez kite-ul pe cer. Sarei i se întâmplă când desenează sau când face un puzzle. Amândurora ni se întâmplă când citim.

Dar că scopul unui copil e să muncească? Nu. Tocmai, scopul unui copil e să se joace, joaca nefiind ceva derizoriu ce trebuie oprit și copilul repus pe traiectoria cea dreaptă de bastonașe și liniuțe cu cronometru între 30 de minte și o oră pe zi. Abia așa mi se pare că îi facem să urască munca. E ca și cum mi-ai spune mie că trebuie să repet o piesă de 30 de ori pe zi de la 2 la 2 jumate. Ar distruge complet bucuria de a cânta. O repet de 58 de ori pe zi, pentru că vreau să o repet, pentru că îmi doresc să o învăț. Perseverența nu vine din repetiția obsesivă ca scop în sine in speranta ca va aduce o finalitate (asta e obediență sau conformism), ci invers, se produce natural din dorința de a ajunge la scopul respectiv, repetăm și depășim obstacol după obstacol și ne agățăm cu dinții de fire imaginare și mai încercăm o dată, ultima dată, și apoi încă o dată pentru că suntem cu ochii pe ceea ce ne dorim, pentru că nu vrem să renunțăm pentru nimic în lume. That is grip. Copilul, prin joacă, descoperă litere, cifre, vulcani, stele, teoria Big Bang-ului și atomi :). E perseverent în joacă, în descoperire, în curiozitate, în mod natural, pentru că îi face plăcere se învețe, să se joace, să cunoască, și nu pentru că un adult îi spune că dacă repetă de 1000 de ori poezia T va ajunge să scrie ca Dostoievski. Copiii sunt bureți. Mzău. Și unii oameni mari mai sunt bureți, dar mulți uită. Copiii însă nu. Ei asta fac, absorb. Tot ceea ce îi înconjoară, sunt entuziasmați de tot. Și cred că nu e ok să le distrugem asta prin verbul a trebui.

So let kids (și hei, și adulții) să se joace. That’s their only job 🙂

IMG_4774

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s