Blueprint

Standard

Cea mai bună explicație pe care am citit-o, din cele ce încearcă să arate interacțiunea dintre gene și mediu (legată de vechea dilemă: ne naștem răi sau devenim răi, ca să o simplific, dar pe scurt dacă ne naștem așa cum suntem sau devenim datorită celor ce ni se întâmplă) vorbea de gene ca despre un plan (a blueprint). Aşa că mi-am  imaginat o schemă în 2D înșirată pe o masă mare de lemn din care doar anumite construcții ajung să crească în 3D, să spunem cele pe care cad razele de soare (mediul). Și e mult și frumos de povestit aici, turns out că pe unele clădiri e de ajuns să le gâdile doar un pic razele de soare și wop se fac mari cât ai clipi din ochi iar altele sunt rezistente și încăpățânate ca mine când îmi spui că trebuie să nu mai beau cola sau să conduc încet sau că unele raze de soare sunt ale bunicilor, altele ale prietenilor și altele ale haitei cu care vânam crocodili acum niște câteva sute bune de ani.

We do the blueprint. 50% mama, 50% tata. Mama trișează un pic influențând mediul încă din primele 9 luni de sarcină, când a lot din ceea ce i se întâmplă ei afectează copilul pe termen lung (nivelul de stres, hrana, testosteronul, BPA-ul și multe altele). Apoi, în primii 8-10 ani de viață principala influență o au de asemenea părinții. And then? Well apoi prietenii, „anturajul”, ca să folosesc un cuvânt pe care probabil toți l-am auzit cu ton de reproș în perioada adolescenței, câștigă.

Îs o grămadă de lucruri legate de cele două idei (pe care le-am distrus puțin prin ubersimplificare doar ca să intre pe blog) la care poți gândi la bec. Citesc chestii de genul ăsta ca să pot înțelege mai bine cum crește și se transformă Sara, oricum încă de când am rămas gravidă tot ce ține de hm, urât cuvânt, evoluția ei mi se pare mai mult decât fascinant, alien și mesmerizing 🙂 Mi se pare că cele de mai sus te ajută să accepți puțin că ești doar o miime din ce devine copilul tău și să îți dai voie să greșești și în același timp îți oferă setul de șurubelnițe cu care să poți încerca să faci ceva dacă e ceva care chiar ar fi de reparat. Și îmi place că explică schimbarea (și copiilor și adulților), dar și constanța.

Dar. E vineri și pe mine mă așteaptă un hamac.

Cărțile și muzica sunt cu mine cam de când mă știu. Nu știu exact de pe ce filieră sunt moștenite, ai mei amândoi citesc dar cu muzica parcă nu-i niciunul, poate bunica maternă. Ce cărți citesc sau ce muzică ascult azi, e o altă poveste, lungă și asta, sunt în ele toți oameni dragi.

La Sara cu siguranță sunt cărțile, cu astea nu am dubii, deja are 3 rafturi de bibliotecă pline până la refuz și tot se extinde. Cred că o să rămână cu ele, și la ea cred că fac parte din blueprint. De muzică nu știu ce să zic. Poate muzica vine puțin mai târziu, nici eu n-aș ști care are melodia mea preferată când eram de vârsta ei (deși cred că Janis Joplin și Zeppelin, mi-o amintesc pe mătușă-mea a mare, la care ascultam muzică de-asta cum se umfla în pene la o vecină cu ce melodii îi plăceau nepoatei de 4 ani). Și uite că mi-am adus aminte că și eu m-am rotit toată când fredona Beatles la 3 ani sau când a picat în dragoste pe viață cu Teen spirit de la Nirvana.

Absolut dezlânat am scris, adevărul e că pic de somn, am dormit cam prost ultimele nopți, so mai bine tac. Playlist de septembrie.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s