The end of an era

Standard

Chiar dacă Sara a primit coronița de absolvent al grădiniței în iunie, vineri a fost ultima ei zi acolo. S-a încheiat apoteotic, cu o petrecere cu oameni și multă gălăgie, de care m-am ferit ca de obicei.

Dar asta nu înseamnă că nu am fost emoționată. N-am vrut să îi arăt Sarei, pentru că nu vreau să o întristez înainte de școală.

Sara a ales o altă școală, deși inițial era hotărâtă să meargă la Montessano. A auzit la o prietenă că merge la o anumită școală (tot Montessori), am vizitat-o, și la ieșirea pe poartă a zis că vrea acolo. Am mai amușinat-o o săptămână să vedem dacă e pe bune au ba și era pe bune. So that was it.

Eu una eram ok și la Montessano, acolo ar fi avut-o educatoare pe Miki, persoana cu care sunt pe cea mai lungime de undă dintre toate cele care s-au ocupat de ea. Eram liniștită cu ea acolo.

Despre școala asta nu o să scriu, unde e, cine îi e educatoarea. Nu aș fi făcut-o niciodată nici cu grădinița, și m-a enervat teribil ieșirea din anonimat (inevitabil unii oameni au făcut asocierea între Sara și blog) dacă nu era Magda. Aș face-o din nou, exact la fel. Am scris pentru că am vrut să o ajut pe ea. Am scris când am avut ce să scriu de bine și când m-a enervat ceva m-am dus și am încercat să rezolv. Așa nebună și visătoare cum e ea, e prietena mea de tare mulți ani și am vrut să o ajut cu gradinita ei. Sper că am reușit măcar umpic :). A vrut să facă un lucru bun și nu știu aproape deloc oameni care vor să facă lucruri bune.

Dar, să fiu sinceră, sunt extrem de mândră de Sara că a ales să schimbe școala. Pentru fix asta. Că a renunțat la un mediu familiar, cald, comod, cu prietene și adulți pe care îi știa pentru a încerca ceva nou. Cred că din toate chestiile pe care le-a făcut viermele până acum, de asta sunt cel mai mândră. E nevoie de foarte, foarte mult curaj să iei o așa decizie, și mai ales singură (pentru că a fost a ei, deși și nouă ne-a plăcut și școala la care merge acum foarte mult) și la 6 ani.

Nu știu cum o să fie. Nu știu dacă o să regrete. Probabil, cu siguranță vor fi momente când îi va fi dor de prietena ei cea mai bună de dincolo și de restul prietenelor. Am întrebat-o și eu, curioasă, de ce.

Mi-a răspuns simplu. Erau mai multe cărți aici. Sigur au fost mai multe, dar mi-a plăcut răspunsul.

🙂

Nu am emoții cu școala. Sunt convinsă că o să se descurce, sunt convinsă că va ajunge cel puțin la nivelul din tradițional, așa cum și acum e mult peste medie. Oricum nu mă preocupă foarte tare aspectele astea. Nu mă gândesc nici la ce va veni după, sunt convinsă că o să fie bine. We will find a way. La Montessano i s-a oferit asta. Posibilitatea să rămână curioasă. Și asta sper să i se întâmple și la şcoală, e cel mai important lucru. De multe ori am cârâit (iar în primul an urlat intens) despre asta sau ailaltă. În ultimul timp deloc. Am făcut-o pentru Sara, evident, sunt o mamă leu, fie că îmi place au ba, dar cumva și pentru grădi. Mi se părea interesul comun al ambelor părți să se repare chestiile care puteau fi îndreptate.

Sunt mulți oameni acolo, dar eu în 3 am încredere pentru că fie îi cunosc fie i-am observat în relația cu Sara: Magda, dar ea atenție, nu are legătură cu educația, ci cu partea de sănătate (iar mâncare ca la Montessano nu e nicăieri în București), în Miki, pe care atunci când am auzit-o prima oară, la o ședință îmi venea să o iau în brațe să o pup, și pe Erika. Nu cred că am vorbit 2 vorbe cu ea în afara de cele ce o privesc pe Sara, dar pentru Sara, există o singură persoană pe lume acolo. Erika. O iubește încă, deși de 2 ani cred face cu Miki, pe Erika cel mai mult. Și cu ea mi se pare că a progresta cel mai mult pe partea intelectuală (cu Miki pe partea emoțională), poate s-or fi suprapus și peste perioadele de creștere, dar eu spun ce-am simțit :). Alina, de care am mai scris, face acum doar spaniolă cu ei și e una din cele mai blânde ființe din lume, și trebuie să scriu și de Adelina, psihologul grădiniței (a fost și coeducatoare o perioadă), despre care am fost sincer impresionată când am citit caracterizarea psihologică făcută Sarei. A surprins exact personalitatea ei. A înțeles-o și a cunoscut-o.

Ar mai fi de zis de curte, pe care Sara deja o plânge. Joacă cu noroiul, leagăne din cauciucuri uzate și alee senzorială, zid cu tuburi comunicante și trambulină. E un mic paradis acolo.

Aș recomanda Montessano? 🙂 Cu sigurață. Dar indiferent de cele de mai sus, pentru copil, independent de curte, acreditări sau carbohidrații (bio :P) de la masă, contează un singur lucru. Oamenii care au grijă de copii sunt cei mai importanți și ei ar trebui să încline balanța. Și acolo, cum scriam mai sus, există oameni care i-au permis Sarei să fie ea. Să iubească cărțile, să citească, să facă calcule la matematică, să se prostească, să se ascundă în dulapul din curte de era să facă lumea atac de cort, să se maimuțărească, să vină acasă plină de noroi, să râdă, să plângă. So make sure ca adulţii se potrivesc cu copiii (şi nu neapărat cu voi).

Aș vrea, pentru că le doresc sincer bine, să lucreze la capitolul nici nu știu cum să zic. Imagine? Parcă e loc de îmbunătățire aici și mai ales prin prisma relației cu părinții. Suntem dificili și nebuni, de acord, dar părinţii rămân cartea de vizită a unei grădiniţe.

So om vedea ce o fi la școală. Good vibes, o clasă mare, luminoasă, cu căldură mișunând în oamenii de care am dat cu nasul acolo. Poate o să mai scriu, poate nu, dar chiar şi dacă da fără nume și prenume. 🙂

Iar pentru Montessano, pentru Magda, Erika, Miki, Alina și Adelina, persoanele care îmi sunt mie și Sarei dragi acolo? Mulțumesc. Am avut încredere cu ce am eu mai scump și mai prețios pe lume în voi și mă bucur că am făcut-o, a rămas mica mea minune numai că acum parcă are și așa niște raze de soare pe care le arată și altora. Chiar dacă în realitate sunt timidă, la fel ca Sara, în mintea mea v-am dat fiecăreia dintre voi cea mai strânsă îmbrățișare din cele care există.

Pe cai birjar. A new chapter begins.

Ps. În poză sunt Sara și Erika, în prima ei săptămână la grădi. 2 ani și 9 luni 🙂

547275_521479711253582_274239754_n

 

Anunțuri

Un răspuns »

  1. Ce repede au trecut anii astia. Ce dor o sa ne fie noua, parintilor, sa ii stim la gradi, fara griji si teme.
    Noi mai avem un an. Gradinita perfecta aici nu am gasit-o.God knows I tried. Cu scoala am emotii fix din cauza asta. Nu ma mai intereseaza cladirea, sala de clasa, culorile bancilor samd….vreau sa gasesc la scoala OMUL ala care sa stie sa o faca sa vrea sa revina zi dupa zi cu drag.
    Bafta Sarei. Sa-i fie acomodarea la noua scoala si in noul colectiv lina. Sint convinsa ca va fi o scolarita pe cinste. Bafta si tie. Sa nu bocesti.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s