Doar una

Standard

Ce mă enervează că nu știu cum să încep. Îmi vine să încep cu finalul și atunci why writing the rest?

Well. Să încercăm. Mă enervează așteptările astea de mame perfecte.

Ok, încerc să explic.

Mi se pare că pentru mame există o presiune, o așteptare, din partea oricui, dar oricui, de la familie până la vânzătoarea de la supermarket să fie za best mom there is.

Serios. E acceptabil pentru tată să iasă la bere cu băieții din când în când, să nu prea știe care a laptele și care-i piureul de prânz, e perfect feazabil ca bunicii să nu fie parte din viața plodului pentru că încă muncesc și-s persoane importante care hei, n-au cerut să aibă un nepot, deși sigur că le prinde bine la bătrânețe pentru veșnicul pahar de apă, dar pentru mamă?

Mama e doar una, băi.

Chiar citeam acum câteva luni, îmi și pare rău că am șters un articol pe facebook sau ceva în care era linșată, dar linșată o mamică că se ducea la coafor săptămânal și arătat tot timpul ca scoasă din cutie. Impardonabil. În loc să stea cu plodul? Atâta timp pierdut?

Și nu e doar asta, mama trebuie și știe totul, e tot timpul acolo, fără pauze sau alte gânduri (ptiu ptiu, doamne fer). Singura rațiune de a fi a unei femei ajunse mame e să știe orarul de gustărele și prânzurele (apropos, musai să știe să gătească, e cutremurător să ai un copil și să nu știi să gătești-ce mănâncă copilul ăla? :o), temele la matematică, hainele rupte-n cot și cât caca a făcut copilul de 10 ani ieri. Cu gramaj, culoare și consistență.

Am simțit-o și eu uneori, poate toate am. Privirile dezaprobatoare că nuș, plodul e fără căciuliță toamna la 15 grade de la bătrânica din part, reproșul tăcut că plodul plânge și tu habar nu ai ce dracu are și nici cum să îl liniștești, șocul și groaza din privirile (am vrut să scriu prietenilor, dar nu, ei nu) amicilor când vă întâlniți singuri prin oraș și te întreabă: Dar copilul cu cine e? Păi copilul are și el un tată, bunici, grădiniță șamd. Dar nu, toate astea sunt adiționale, copilul trebuie să rămână în marsupiul matern până la adânci bătrâneți (din punct de vedere doar al mamei, el trebuie să aibă toată libertatea din lume).

Toate astea mă enervează. E adevărat că atunci când naștem ne transformăm. Complet și iremediabil. E adevărat că după că devenim mame copilul (sau copiii) devin principalul tab deschis în mintea noastră, unul ce nu se închide niciodată, e adevărat că am știut un rahat despre iubire până să o cunosc pe fii-mea, și e adevărat că știu ce gândește și ce o supără de la 3 km distanță, de-i aud numai o inflexiune a vocii sau văd o sprânceană ridicată.

Dar, la fel cum am mai spus despre copii, băi, serios, și mamele sunt oameni.

Unii de sine stătători, știți? Adică care există. Ca atare.

E o chestie care nuș cum să zic, dar nu prea e negociabilă.

Și e ok dacă unele femei sunt mame din ălea prin născare. Cărora le aduce bucurie să își dedice toate cele 24 de ore serviciului și copiilor, să le gătească, să stea să se joace cu ei, să meargă în vacanțe cu raze de soare și rățuște, mame pentru care viața și fericirea sunt toate astea.

Serios, o spun fără urmă de ironie pentru că știu femei așa.

Dar again. E perfect ok și dacă nu ești o femeie așa. Care are nevoie ca să nu înebunească nu știu, de o carte citită, de o cafea cu prietenii, de o vacanță în doi, sau poate singură, de un film, sau chiar de coafor săptămânal. În care să nu se joace. Să nu gătească. Să nu ghicească cu coada ochiului cauza tanturmului actual. În care să fie ea.

Poate că femeile din prima categorie sunt mame mai bune. Nu sunt sigură nici măcar de asta, dar poate.

De fapt uite că nu știu, mă gândesc tot timpul că îi sunt, vreau nu vreau, nu model, dar punct de reper Sarei. Ce vede la mine va replica oarecum (și datorită genelor, nu doar mediului, dar și ăluia), în viața și comportamentul de adult. Și mențin că aș vrea să o văd fericită, indiferent cum ar arăta acel fericit pentru ea. Poate ea o să fie ce n-am fost eu niciodată, o femeie construită să fie mamă, să fie asta esența ei. La modul egoist însă, mie mi-ar plăcea să o văd independentă, să o văd cum încalecă pe cai (pătați, nu albi) și aleargă să își urmeze visurile, încăpățânată și umpic nebună.

Închidem paranteza. Dar chiar dacă, poate, femeile din prima categorie sunt mame mai bune, femeile din a doua categoria a doua nu sunt deloc mame rele.

Cred că pentru noi e esențial să nu renunțăm la bucățele alea care ne fac pe noi noi. Pentru că altfel (și vorbesc din experiență), încercând să devenim acea mamă ideală și omorând capra încăpățânată din noi, devenim, automat, măcar puțin triste (și uneori mult mai mult de atât).

Și abia atunci devenim mame rele.

Cred că mamele bune sunt femeile fericite. O văd în Sara. Când eu sunt bine, când sunt echilibrată și galbenă, ea e echilibrată și galbenă. Când nu, Sara nu e ok.

Nu ne putem face copiii fericiți dacă noi nu suntem așa. As easy as that.

So de aia o să aplaud ca o focă când prietena mea Scooby Doo îmi spune că a decis să aibă grijă de ea și să meargă la masaj și să își cumpere nuș ce draci de creme minune, când Semințe vorbește de vacanțe în doi pe la concerte pe cine știe unde. Și de asta o să citesc în continuare, și câte o carte pe zi, și o să fac restul listei de lucruri care mă fac pe mine mine. Pentru că fără ele, nu sunt eu, iar fără eu, nu e nimeni acolo să o facă pe Sara să zâmbească.

IMG_3344

Anunțuri

3 răspunsuri »

  1. 🙂 asa e. Paranteza: Sima a decis ca ea va avea multi copii, minim 5, va sta cu ei acasa sa ii creasca. Impreuna cu mine si taicasu si minim 2 bunici (soacra mea si tatal meu adica). E indragostita de bebelusa verisoara de 8 luni, nu le mai putem desparti, numai despre ea vorbeste. Imi aminteste de mine 🙂 . Ce vreau sa zic, bifez mindset-ul asta de pe acum, ma asteapta o batranete deloc relaxata daca fata asta isi urmeaza visul :))))

    P.S. Acum vreo luna decisese ca meseria ei va fi cea de ospatar. Ca e usor, castigi bani si faci oamenii fericiti 😛

    Apreciat de 1 persoană

    • A mea vrea sa devina logoped, din ratiuni ce tin strict de interes: vrea bani cu 5 si 0 la fiecare sedinta. :))S-a prins ea ca de banii aia se da in toate cele si are si-o vata pe bat prin parc.
      Ah, si isi face casa in capatul livezii ca sa fie aproape de noi. Sa ne aduca cei 2 copii sa ii crestem noi. Nu vrea sa faca naveta cum fac eu ca sa o las la bunica-sa. Sper sa isi revina pana se marita…sau face copii, whatever comes first.

      Apreciază

  2. Am ramas setata pe partea cu linsajul mamei. Trist! Am fost ca ea, pana sa faca copilul primii pasi eram toata un deux-piece, aranjata si machiata dupa regulile de bon-ton. Apoi n-am mai reusit sa alerg dupa ea prin iarba si nisip, in parc, pe tocuri. Am dar vina pe varsta, pe articulatii, nicidecum pe incaltaminte. 3 luni m-am chinuit teribil, and then Converse happened. Mi-am luat prima pereche de tenisi la 27 de ani. Prima! Eu am fost mereu fetita cu pantofiori de lac, adolescenta pe tocuri, adultul scos din cutie, and then this happened: mi-am luat tenisi. Rosii! Mergeau la jeansi, asa ca am dat fusta creion pe asa ceva. Sacoul inca mergea in ansamblul asta, asa ca eram casual cool. Alergatul in parc era tot mai facil, mi-am luat si bicicleta odata cu-a fiica-mii, si trotineta tot asa, si iaca c-am 32(WOW, I’m old) si nu ma scoti din tenisi nici batuta. Spre disperarea maica-mii, care nu pricepe cine i-a stricat copilul, si-al astora scortosi cu care interactionez pe la birou, carora nu le vine a crede c-o fetiscana pe tenisi, cu jeansi rupti, t-shirt si parul prins in coada e persoana cu care au schimbat mail-uri profi si cu care trebuie sa se vada. Am fost pusa odata sa fac o cafea si sa ma chem pe mine, as in I was the secretary si trebuia sa aduc omu’ serios in sala de sedinte. Socul a fost cu atat mai mare cu cat am replicat ca nu stiu sa fac cafea pt ca nu beau, dar ca e ceva automat la bucatarie si inteleg ca butonarea lui e facila, si ca la cerinta nr 2 doar cu mine se aleg.I-au atras atentia si sefului meu ca-s cam „copilita, si nu par serioasa cu papuceii mei rosii”. He did not give a damn! Carry on!
    Ce nu-mi iese si pace de 5 ani, 7 luni si 12 zile e asta cu plecatul in 2, plodless. Admir parintii carora le ies fazele astea, mie nu mi s-au aliniat planetele pana acum, inca. Cand zic ca mergem si facem si dregem, fie se imbolnaveste ploada, si nu-mi arde sa vad parisul cand ea e acasa cu muci, fie n-am babysitter, fie dam noi inapoi pt ca suntem niste blegi.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s