O introducere

Standard

Mă uit uneori la Sara și mă gândesc cum ar fi ea de aș putea să o văd fără perdeaua de iubire care are grijă de privirea mea. Oare e frumoasă cu adevărat? Sau doar mie mi se par atât de calzi ochii ei și adorabile mutrițele astea care ar topi și un munte? Ei oricum nu îi place cuvântul, e hotărâtă să disprețuiască? e mult spus, să ignore poate frumusețea, ca pe ceva ce nu îi trebuie și nici nu vrea să aibă de a face cu. La fel și cu laudele, dacă vrei să o faci să mâțâie o rețetă adevărată e să o lauzi cu sinceritate. E fericită când reușește lucruri și caută fericirea oglindită în privirea mea (și întotdeauna o găsește), dar nu-i plac cuvintele. Nici nu știu de ce, nu cred că vine de la ceva spus de mine. Recunosc că nu mi se pare neapărat un lucru rău, deși mi-aș dori și eu uneori să știu rețeta de  a accepta elegant un compliment. Îmi place să-mi înșir minutele cu ea, dar îmi place nu că e a mea și le-aș iubi oricum, îmi place pentru că îmi place. O veghez când se dă curajoasă ca un iepuraș pe cel mai mic tobogan și îi fac cu mâna din cca 45s în 45 de secunde când se pregătește să își dea drumul. O ascult spunându-mi mii de povești (mii, milioane de povești și invenții și râsete are copilul ăsta în ea) și o alint Șeherazada mea iar apoi îi sorb din priviri gura căscată când aude cine e și vrea pe loc să audă mia de povești și încă una. Nu vrea să crească și nici eu nu prea mă grăbesc, aș salva zilele astea cu ea și le-aș pune într-un tanc cu gheață, la păstrare, doar ca să mă pot strecura între ele, îndurând frigul, doar pentru a mai avea o zi cu ea așa. Îi plac îmbrățișările tot cum le iubesc și eu și avem grijă amândouă să le presărăm lungi și late și cu ochii-nchiși pe parcursul unei zile. Și, în plus, seara, la culcare, când e rândul meu să îi citesc câte o poveste, de-ar fi să ningă sau să plouă sau să nu am voce, măcar una în fiecare seară, se lipește toată de mine și își lasă capul pe umărul meu, prea mic și cu siguranță incomod la modul obiectiv, dar cred, perfect pentru ea, la modul subiectiv.

Voiam să scriu doar 3 poante dintr-o zi cu ea, că face atât de multe de nu le pot ține minte și asta de mai sus ar fi trebuit să fie o scurtă introducere :). Poate vrând-nevrând mă transform și eu într-o Șeherazadă.

-Mergem la masă și apoi ne culcăm?

-Da.

-Nu vreau să mă culc așa de repede!

-Nu e repede mami, e târziu deja, e ora 1.

-Mami, ce legătură are repede cu târziu?

***

-Vezi mami? îi arăt extaziată cine știe ce (nori, copaci și marea, de obicei, mă extaziez la astea și de 888 pe zi)

-Normal că văd mama, am doi ochi perfect capabili să vizualizeze obiectele din jur.

***

Văzând un grup de duamne făcând gimnastică într-o piscină:

-Tu nu vrei să faci gimnastică, mami?

-Nu mama, eu fac alte sporturi.

-Care? Citit, știință și dormit?

Acuma, între noi fie vorba, m-a cam nimerit cu dormitul 😛

IMG_4915

Anunțuri

6 răspunsuri »

  1. Asta cu somnul ar trebui sa fie declarat sport national. As ajunge la olimpiada, cred. :))
    Ce-i mai citesti Sarei? hai, ca tu mereu ai idei bune de carti pt copii. Si jucarii, also. Mai fa un top ceva pt astia de n-avem inspiratie.
    A mea e setata pe niste discutii tare complicate lately. Ma intreaba de 2 zile despre moarte, si-i amarata tare c-a aflat ca nu-s nemuritoare. Habar nu am cum sa gestionez situatia. We need a fun book sa iesim din chestia asta cu deep talks.

    Apreciază

    • si sara a avut perioada aia. de asta nici nu vrea sa creasca, pentru ca implica apropierea de moarte. eu n-am mintit-o, am zis ca ce a fost inainte sa se nasca va fi si dupa ce va muri. hai ca fac un post cu jucarii next week 🙂

      Apreciază

      • Nici eu n-am mintit-o, insa s-a intristat teribil cand a aflat ca nu-s nemuritoare. De 2 zile are o grija excesiva fata de mine…imi pune comprese din hartie igienica imbibata in apa pe frunte imi aduce apa in seringa ei de jucarie, pt hidratare, si ma intreaba des daca ma simt mai bine si daca ma mai doare capul(ti-am zis ca mi-am trantit usa garajului in cap…rezulta ca am ceva traumatism si stau cumintica). A, si-l tine din scurt pe tat’su, ca si el trebuie sa aiba grija de mami, ca „doar una avem”. 😀 E ok ca intraba, imi place sa ii spun lucrurile asa cum sunt ele in realitate, fara povesti cu zane cand vine vorba despe voata, moarte, nastere samd, insa n-am mai patit pana acum s-o gasesc plangand, la ore bune dupa o discutie, din pricina ideii ca o sa vina o zi cand eu nu-i voi mai fi aproape. M-a facut sa ma gandesc daca am facut bine ca i-am spus adevarul, si daca nu cumva era mai ok sa-i bag o placuta de aia cu „mami o sa stea pe un nor samd, sau mami e nemuritoare”
        Astept lista pt ca vine sezonul rece si-s descoperita la indoor activities. Vara e usor, cumpar orice are roti si am liniste…cum vine toamna, raman in pana de idei.

        Apreciat de 1 persoană

      • Stiu ca e lauda pura, dar da, she is. :))
        toti is faini, bai. Ma uit la generatia asta a lor si-mi plac maxim cand ii vad cat sunt de ghidusi.

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s