Video games

Standard

Știți cum e când vorbești cu un om drag după o lungă perioadă de timp în care fiecare v-ați văzut de viața voastră?

-Și? Ce-ai mai făcut?

-Ăăă nimic interesant, m-am căsătorit cu un partener de același sex că am descoperit că sunt gay, avem trei copii și ne-am mutat în Nigeria.

🙂 Totul pare mic și chiar evenimentele mari sunt reduse la monopropoziții (sigur nu există cuvântul ăsta, dar ar trebui).

Cam așa și eu acum, încercând să scriu din nou, mi se pare că n-am făcut nimic și că Sara e bine și că atât. Mbut. snapping out of it.

Vara de acum vreo 7 ani (eram gravidă cu Sara) căutam printr-un Mall (Afi parcă) un costum de baie să-mi cuprindă burțile nou dobândite. Îmi aduc aminte mirosul podelei lucioase proaspăt limpăite de o mașinuță din aia de curățenie, lumina, puternică, albă și mult prea artificială, oamenii puțini, culorile din vitrine. Nu din cauza burții sau a costumului de baie ci din cauza unui centru din mijlocul culoarului de la etajul unu unde zăceau cca 10 băieți supraponderali de vreo 9-12 ani, tolăniți pe niște pufi gigantici și jucându-se jocuri pe calculator.

Mi-am mângâiat rotativ îngrijorată burta și m-am speriat. Wtf. E fucking vară. VARĂ. E cald afară și parcuri și lacuri sau mare sau munte și cireșe și pepene verde și fete și garduri și gropi și viață. What the fuckidy fuck is wrong with these kids? Oare fii-mea o să fie la fel?

Suntem indulgenți și iertători cu comportamentele noastre trecute și nejustificat de încrezători cu cele viitoare. Așa și eu, în calitatea mea de mamă în devenire la 29 de ani uitasem cum că cu vreo 7 în urmă eram dependentă pe rând de: Sims, Age of Empires, Heroes, Mafia și, desigur, Need for Speed. Toate jucate cu zilele, cam 20 de ore din 24. Pencă doar așa pot eu să fac lucrurile, fie prea puțin fie mult prea mult. Nuș cine o fi responsail cu calea de mijloc da eu sigur nu-s.

And theeen, acum vreo lună am ajuns acasă s-o găsesc pe fii-mea proțăpită în fața unui joc pe calculator. Mhrrrrrrrrrrrrrrrrr, deja o vedeam ca-n scenariul de mai sus, când în cel din mintea mea continuă așa ca acum, navigând printre tone de cărți, hai desene animate și picturi care îmi năucesc inima.

Din fericire, nu a ținut, a observat că m-am aricit toată (deși nu-i zisesem nimic) și m-a întrebat ce-am. De unde știi tu fată mică că am ceva, m-am gândit da nu i-am zis, doar m-am bucurat că mă simte cum aproape nimeni nu mă știe. Păi mama, e ok dacă vrei să te joci jocuri pe calculator i-am zis, știi că eu nu te opresc să faci ceva ce îți place, atâta că nu știu, e vară și e frumos afară și avem atâtea lucruri faine de trăit împreună mi se pare că jocurile astea nu îți aduc nimic în plus și numai te țin acolo prizonieră.

Și apoi ne-am jucat badminton și fotbal în sufrageria noastră limitată spațial și a uitat de jocuri complet.

Sara nu e interesată de calculator. Știe să își pună poneii și uneori Peppa Pig pe Netflix și să deseneze în Paint. Adică singură, de la A la Z. Dar poate o să devină interesată de jocuri cu biluțe în loc de pagini cu litere, cine știe?

So m-am apucat să citesc despre efectele jocurilor pe calculator pe site-urile mele open de studii științifice (sper să găsesc și link-ul la ăla pe care l-am citit recent LE. found the bastard: http://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1002/ana.24745/full?campaign=HS_Altmetric2017). Na, fiecare cu ale lui, pe mine mă relaxează tare să citesc chestiile astea, sunt ca un fel de reviste cu bârfe despre celebrități pentru tantile care merg la coafor săptămânal (sau chiar lunar, eu tot o dată pe an ajung). Cam așa.

Și uneori e amuzant, că găsești studiul despre X care zice A și studiul care zice fix -A (adică opusul). De exemplu: cafeaua e bună, cafeaua e rea, grăsimea e bună, grăsimea e rea aso. And they’re both right ;). Și la asta cu jocurile pe calculator, lucrurile îs fix la fel, ba-s bune ba nu-s bune.

Dar, in a nutshell, am înțeles așa: copiii care se joacă jocuri pe calculator cca o oră pe săptămână arată îmbunătățiri la capitolul motor și luare decizii.

Cei care o fac pe termen lung (peste 9 ore pe săptămână) arată deficiențe de personalitate (izolare, lipsă prieteni, poate chiar o leacă de depresie).

Și, desigur, activitatea e corelată cu release of dopamine. Na. Nu era nevoie de niciun studiu pentru asta, sincer.

So, at the end of the day, sper că Sara nu va ajunge să se joace jocuri pe calculator prea curând că deh, îmi place de ea așa cum e acum, cu povești și dinozauri, dar dacă o să vină și momentul ăsta o să încerc să îl accept.

Mai precis, poate o să mă joc și eu ce rahat de joc o obseda-o doar ca să fiu mai credibilă când o să îi reamintesc că indiferent ce-ar fi, nimic dar nimic pe lumea asta nu se compară cu fundul în nisip și picioarele în mare sau cu râsete gâlgâite with humans that make your soul expand.

M? Voi ce ziceți, cum e cu jocurile? 🙂

IMG_5849

 

 

Anunțuri

7 răspunsuri »

  1. Uite ca si eu am dilema asta. Aud despre copii de varsta lor ca au tablete si joaca jocuri educative. Care’ s alea, domle? Pierdem ceva? Cel mai mare pacat al Simei sunt desenele, ca sa zic asa. Aveam odata o tableta unde ingrijea de o pisica, dar si pe aia am ratacit-o pe undeva, nu am pus jocuri sau aplicatii, chiar nu am vrut sa aiba si optiunile astea. Dar tot ma intreb de ceva vreme ce ne scapa, oare chiar trebuie sau ajuta treburile astea? Si nu intreb in sensul ca „toti copiii fac asta, o sa vrea si ea, bla, bla, socializare si chestii in comun”, doar la faza cu jocuri educative, de cand , de care?

    Nu sunt pregatita sa ma bag in subiect de-a dreptul, astept sa inceapa scoala si sa vad care e trendul. Pana atunci, sa se stie ca nu sunt asa mama rea, o mai las si pe youtube, mai ales cand are dileme despre nu stiu ce constructie de Lego (bai, deci alea de peste 6 ani sunt uneori grele si pentru mine :P).

    Apreciază

  2. Ca in multe domenii, echilibrul este cheia. Mno, am terminat de spus truisme pe azima de azi 🙂 cred (sper) ca prin exemplul personal si prin atragerea copilului in activități interesante, gen stat cu fundul in nisip si privit cerul, sa ii convingem pe ei ca sunt chestii mult mai mișto decat jocurile pe calculator. Desi si eu eram obsedată de nfs, counter strike si quake in liceu… dar daca ar fi sa dau timpul înapoi, nu as mai arde gazul in halul ala cu toate miZeriile pe care le facem.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s