Arhivele lunare: Iulie 2017

Video games

Standard

Știți cum e când vorbești cu un om drag după o lungă perioadă de timp în care fiecare v-ați văzut de viața voastră?

-Și? Ce-ai mai făcut?

-Ăăă nimic interesant, m-am căsătorit cu un partener de același sex că am descoperit că sunt gay, avem trei copii și ne-am mutat în Nigeria.

🙂 Totul pare mic și chiar evenimentele mari sunt reduse la monopropoziții (sigur nu există cuvântul ăsta, dar ar trebui).

Cam așa și eu acum, încercând să scriu din nou, mi se pare că n-am făcut nimic și că Sara e bine și că atât. Mbut. snapping out of it.

Vara de acum vreo 7 ani (eram gravidă cu Sara) căutam printr-un Mall (Afi parcă) un costum de baie să-mi cuprindă burțile nou dobândite. Îmi aduc aminte mirosul podelei lucioase proaspăt limpăite de o mașinuță din aia de curățenie, lumina, puternică, albă și mult prea artificială, oamenii puțini, culorile din vitrine. Nu din cauza burții sau a costumului de baie ci din cauza unui centru din mijlocul culoarului de la etajul unu unde zăceau cca 10 băieți supraponderali de vreo 9-12 ani, tolăniți pe niște pufi gigantici și jucându-se jocuri pe calculator.

Mi-am mângâiat rotativ îngrijorată burta și m-am speriat. Wtf. E fucking vară. VARĂ. E cald afară și parcuri și lacuri sau mare sau munte și cireșe și pepene verde și fete și garduri și gropi și viață. What the fuckidy fuck is wrong with these kids? Oare fii-mea o să fie la fel?

Suntem indulgenți și iertători cu comportamentele noastre trecute și nejustificat de încrezători cu cele viitoare. Așa și eu, în calitatea mea de mamă în devenire la 29 de ani uitasem cum că cu vreo 7 în urmă eram dependentă pe rând de: Sims, Age of Empires, Heroes, Mafia și, desigur, Need for Speed. Toate jucate cu zilele, cam 20 de ore din 24. Pencă doar așa pot eu să fac lucrurile, fie prea puțin fie mult prea mult. Nuș cine o fi responsail cu calea de mijloc da eu sigur nu-s.

And theeen, acum vreo lună am ajuns acasă s-o găsesc pe fii-mea proțăpită în fața unui joc pe calculator. Mhrrrrrrrrrrrrrrrrr, deja o vedeam ca-n scenariul de mai sus, când în cel din mintea mea continuă așa ca acum, navigând printre tone de cărți, hai desene animate și picturi care îmi năucesc inima.

Din fericire, nu a ținut, a observat că m-am aricit toată (deși nu-i zisesem nimic) și m-a întrebat ce-am. De unde știi tu fată mică că am ceva, m-am gândit da nu i-am zis, doar m-am bucurat că mă simte cum aproape nimeni nu mă știe. Păi mama, e ok dacă vrei să te joci jocuri pe calculator i-am zis, știi că eu nu te opresc să faci ceva ce îți place, atâta că nu știu, e vară și e frumos afară și avem atâtea lucruri faine de trăit împreună mi se pare că jocurile astea nu îți aduc nimic în plus și numai te țin acolo prizonieră.

Și apoi ne-am jucat badminton și fotbal în sufrageria noastră limitată spațial și a uitat de jocuri complet.

Sara nu e interesată de calculator. Știe să își pună poneii și uneori Peppa Pig pe Netflix și să deseneze în Paint. Adică singură, de la A la Z. Dar poate o să devină interesată de jocuri cu biluțe în loc de pagini cu litere, cine știe?

So m-am apucat să citesc despre efectele jocurilor pe calculator pe site-urile mele open de studii științifice (sper să găsesc și link-ul la ăla pe care l-am citit recent LE. found the bastard: http://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1002/ana.24745/full?campaign=HS_Altmetric2017). Na, fiecare cu ale lui, pe mine mă relaxează tare să citesc chestiile astea, sunt ca un fel de reviste cu bârfe despre celebrități pentru tantile care merg la coafor săptămânal (sau chiar lunar, eu tot o dată pe an ajung). Cam așa.

Și uneori e amuzant, că găsești studiul despre X care zice A și studiul care zice fix -A (adică opusul). De exemplu: cafeaua e bună, cafeaua e rea, grăsimea e bună, grăsimea e rea aso. And they’re both right ;). Și la asta cu jocurile pe calculator, lucrurile îs fix la fel, ba-s bune ba nu-s bune.

Dar, in a nutshell, am înțeles așa: copiii care se joacă jocuri pe calculator cca o oră pe săptămână arată îmbunătățiri la capitolul motor și luare decizii.

Cei care o fac pe termen lung (peste 9 ore pe săptămână) arată deficiențe de personalitate (izolare, lipsă prieteni, poate chiar o leacă de depresie).

Și, desigur, activitatea e corelată cu release of dopamine. Na. Nu era nevoie de niciun studiu pentru asta, sincer.

So, at the end of the day, sper că Sara nu va ajunge să se joace jocuri pe calculator prea curând că deh, îmi place de ea așa cum e acum, cu povești și dinozauri, dar dacă o să vină și momentul ăsta o să încerc să îl accept.

Mai precis, poate o să mă joc și eu ce rahat de joc o obseda-o doar ca să fiu mai credibilă când o să îi reamintesc că indiferent ce-ar fi, nimic dar nimic pe lumea asta nu se compară cu fundul în nisip și picioarele în mare sau cu râsete gâlgâite with humans that make your soul expand.

M? Voi ce ziceți, cum e cu jocurile? 🙂

IMG_5849

 

 

The killers

Standard

Să dea naiba dacă știu eu cum să încep.

Hai să încep cu date.

  • 4 din cele 5 extincții globale prin care a trecut Pământul au fost cauzate de încălzirea globală
  • ultima, acum 252 milioane de ani, a fost cauzată de o încălzire de 5 grade. A cauzat distrugerea a 97% din viața pe Pământ (toate formele de viață). Ce ni se întâmplă acum la nivel global e mult mai rapid și mai masiv.
  • Ținta Acordului de la Paris (da, ăla pe care taman ce a făcut pipi Mr. President Dump-Trump) e să mențină gradul de creștere la o medie de sub 2 grade celsius (șansele de atingere a țintei sunt minime).
  • la o încălzire de 11-12 grade mai mult de jumătate din populația planetei ar muri
  • la fiecare grad în plus, recoltele scad cu 10%. U do the math. Nu, plantele nu ar avea timp să se adapteze la ritmul actual de creștere.
  • În ultima sută de ani am crescut temperatura cu aproape un grad. Cele mai calde 5 veri de la 1500 încoace au avut loc după 2002.
  • topirea ghețarilor echivalează cu boli noi (no brainer, balaurii îs înghețați acolo, party fun).
  • Mi-e pur și simplu lene să înșir toate efectele, mai multe aici.

Dar toate astea sunt teoretice. Nu e niciun pericol imediat. Ok, so poate nepoții noștri nu o să mai aibă chiar atât de mult de mâncat și o să moară puțin, hei, nici măcar nu-i cunosc încă, poate o să fie niște ticăloși nesuferiți, plus că eu o să fiu de mult oale și surcele, nu?

Mnu. Efectele încălzirii globale se produc deja. Acum. Și distrug unul din cele mai frumoase lucruri pe care le-am văzut în viața mea.

Nu știu voi, dar eu nu m-am îndrăgostit niciodată la prima vedere. Nici măcar nu mi-a plăcut ceva la prima vedere. Da, nici măcar cu Sara :). Am învățat să o iubesc, mai mult decât pe mine, zi după zi, minut după minut. Dar nu a fost dragoste la prima vedere. Nici plaja mea preferată. Nici orașul meu preferat. Perechea mea preferată de teniși. Nimic. Cu toate am avut nevoie de timp.

Mai puțin cu asta.

De iubit am iubit marea întotdeauna. Când eram mică mică mi se rupea sufletul când trebuia să o las acolo, singură, la finele unei săptămâni de vacanță. Stăteam minute în șir pe mal, cu picioarele în apă, să vorbesc cu ea, să îmi iau la revedere. Marea era mama mea și vântul tatăl meu și locul meu era acolo. Încă cred că locul meu e acolo :).

Acum ceva vreme am ajuns, iar, la un mal de mare. Era o plajă mică, cu o mână de oameni, și din ăștia câțiva făceau snorkeling. Acuma, eu nu fac snorkeling. Am încercat, am făcut și scufundări, dar mă simt leu în cușcă cu echipamentele alea pe mine. Deci înot, nu mă scufund. Cu nasul afară, la aer, sunt pisică. Însă atunci m-au intrigat omușorii ăia care păreau legați cu funii invizibile de fundul mării.

Așa că am furat tubul Sarei și ochelarii ei (din ăia fără nas :D) si off I went.

Now. Când m-am scufundat, mi-am pierdut respirația. Da, cu tubul afară. Nu, nu venise un val. Doar era îngrozitor de frumos. See, eram pe un recif de corali.

Habar nu am cum să descriu ce vedeam. Zău. Aliens. Pur și simplu eram pe altă planetă. Cu tot soiul de extratereștri. Toate culorile primiseră saturation +100. Și nu era liniște, era zgomit. Pești papagali care ronțăiau corali, pești cât jumate de mine care treceau razant pe la urechea mea. Țestoase. Doi pui de caracatiță jucându-se. Scoici. Pisici de mare. Mii, mii de pești de toate culorile și dimensiunile și forme. Nici când am ieșit afară nu a fost mai bine. Am nimerit într-un banc de sute de pești zburători de mi-a stat inima în loc what the fuck is this și unde mă ascund :).

N-am înotat deloc vacanța aia, doar am stat cu ochelarii mici pe nas, cu tubul în gură și cu nasul prins clește de 2 degete (altfel nu-i chip). Ore întregi, de n-ar fi fost Sara pe mal cred că intram la 9 dimineața și ieșeam la 7 seara.

Am bănănăit prin jdețări și m-am holbat neîncrezătoare la sute de minuni. Niciuna ca asta. E de departe, de departe, cel mai frumos lucru pe care l-am văzut eu în viața asta a mea.

Și știți ceva? Moare. O omorâm. Omorâm cel mai frumos lucru de pe Pământ.

Coralii sunt animale. 🙂 Care trăiesc în simbioză cu plantele. Și care formează cea mai mare structură vie a planetei. De o complexitate uluitoare, comparabilă aș zice, cu cea umană, doar că în alt mediu. Orașe întregi construie de animăluțele astea. Zeci de mii de pești care depinde de ei. Nu mai vorbesc de milioanele de oameni a căror principală sursă de hrană, și deci existență, sunt fix peștii ăia. Care o să moară curând.

Nu curând. Foarte curând. La o creștere a temperaturii apei de 1-2 grade, coralii albesc (un mecanism similar febrei la oameni, simt că e ceva în neregulă și blochează alimentarea până la redresare. numai că temperatura nu scade, rămâne ridicată datorită dap, fix încălzirii globale). Deja părți uriașe din Marea Barieră de Corali a murit. De fapt, la începutul anului ăsta cercetătorii au declarat-o oficial moartă.

Şi gata. Nu ştiu ce aş mai putea spune. Cea mai frumoasă bucăţică din lume moare. Omorâtă de noi, chiar acum.

Poate că putem să schimbăm ceva, dar doar prin schimbarea mentalităţii globale. Ştiu că nu pare mare lucru dacă noi stingem lumina, but it is. Fir de nisip cu fir de nisip (actually peştii papagal, ăia care papă corali, fac caca nisip to technically caca de peşte papagal cu caca de peşte papgal). Mai puţină apă consumată. Maşini mai puţin poluante. Fără gunoi aruncat pe plajă. Fără substanţe nocive care se întorc în natură.

Toată lumea iubeşte marea şi o caută în vacanţe. Dar câţi dintre noi o iubesc cu adevărat? Câţi suntem dispuşi să dăm ceva înapoi?

Still alive

Standard

Am citit acum cateva zile intr-o carte de aforisme a unui nene cu 5 consoane una dupa alta in nume ca daca vrei sa vezi viciile (immorality de fapt zicea) unei persoane sa ii faci sa astepte mult timp. 

De obicei imi place nenea ala, dar asta mi s-a parut o prostie. 

Nu de asta nu scriu, inca mi se rotesc prin cap idei pe care ar trebui sa le desenez cu negru ca sa se opreasca, despre ce stiti si voi ca scriu pe aici, ci pentru ca e vara si tastele nu se gasesc des pe langa degetele mele zilele astea. 

So. Long story short, playlist de iulie, ca deja e tarziu. Dar sincer, toate piesele astea se ascund rusinate si tac adanc cand se aud valurile.