Câteodată

Standard

Am uitat cine dintre voi (Alla parcă) mi-a scris că atunci când citea blogul când era Sara mică i se părea că descriu un paradis și că sunt cea mai zen persoană din Univers.

Băi și mi s-a părut că zice CEEE? așa că i-am chiar trimis link-uri la articolele în care mă dădeam cu capul de pereți. Da apoi m-am gândit că atunci când era mică încă mai scriam că urlă și că nu doarme dar acum, chiar pare că e perfectă și că eu nu mă enervez niciodată.

Well, perfectă e, iar eu mă enervez rar, rar de tot, la luni de zile distanță, dar mă enervez și eu. Nu țip la Sara, nu țip în general (deși îmi place să spun că o fac), dar câteodată nețipatul e chiar mai rău decât țipatul. Nici nu îi aplic tratamentul tăcerii, practică pe care o folosea maică-mea cu mine când eram mică și mi se părea cea mai teribilă pedeapsă din Univers, dar mă enervez. Și când mă enervez, se vede. Mă uit urât. Da urât de tot.

So exemplificăm.

Acum 2 zile, în Jumbo.

Context: Sarei îi place să își serbeze ziua de nume pencă pică vara vs. toiul iernii. De 4 ani își cheamă pe la ea la aceiași petrecere tradițională cu pizza și limonadă același fetițe. Da realmente aceleași, una dintre ele merge la școală de 2 ani, Sara a iubit-o atât de mult că deși nu s-au văzut de hăt, e invitată întotdeauna.

Până la delicioasa zi cu pricina programul e așa: deplasare vacanță deplasare,  apoi petrecerea. Aveam doar câteva zile între toate astea ca să invitații, listă copii, ales tort, comandat tort, cumpărat decorațiuni și cele necesare piaicișea.

Bon. So când? Luni seară o întreb pe Sara cum vrea să facă. Păăăi zice marți zice vrea să aleagă copiii, miercuri tooortul, joi să meargă să ia decorațiunile.

Marți, după ce m-am trezit iar la 6 (nuș de ce dracu mă tot trezesc la 6, voi vă treziți la 6?) și aș vrea să dorm la prânz doar că nu dorm la prânz pencă Sisif și căldură și nervi la buro, iau viermele de la grădi după ce serbare de o oră cu 30j de plozi și lacrimi și emoții și muci (o să vă povestesc și de asta de n-oi uita). Unsămergem, ce să facem, cald as fuck, acasă comandă fii-mea. Acasă it is. Ne jucăm cincicatralioane de jocuri, se uită la niște desene, mănâncă nuș ce. Ora 8. Vrea să cumpere decorațiunile. Azi. Aziaziazi nu mai poate aștepta azi le vrea. Nu-i bai, îmi zic, hai să luăm alea că oricum e mai răcoare tralala. Zis și făcut. Pe cai birjar, către Jumbo.

Am zis Jumbo. Ați fost la Jumbo? Iadul pe Pământ. I A D U L PE P Ă M Â N T!

95809458430958341 de mii de căcaturi mici și mari cu 3823953895725897 de oameni care sunt disperați să cumpere toate cele 95809458430958341 de mii de căcaturi mici și mari. Bonus track de data asta, de când am ajuns a început să anunțe o cucoană plictisită-n difuzor că se închide în 20 de minute.

Cum intrăm, 20% din rahaturile antemenționate atârnate pe-un raft drept și lung din stânga față. Sara își alege vreo 4, doar pentru ea, nu pentru petrecere, că-s mici și drăguțe și le vrea. All good, nu e genul de copil care să facă asta on a daily basis și deci nici eu genul care să îi refuze ceva. Plecăm spre zări și culoare îndepărtate și întortocheate, când vede și niște abțibilduri cu buburuze. Pe ăstea mi le iau data viitoare, zice înțeleapta și cumpătata mea. Sigur? o întreb. Nu vrei să ți le iei acum? Nu. Că mi-am mai luat deja unele and she points to celelalte. Bun, galopăm galopăm, farfurioare, păhărele, lingurele, jucărele casă.

Puhoi la casă, puhoi puhoi că deh se închidea. Și stăăăăm așa cu anunțul în cap și coada în față și căldură și bip bip de la scanner și mai vin 3 și se bagă-n față și deodată îmi zice Sara:

-Vreau buburuzele.

Insert very sad face of very sad person, supraobosită și mâțâită.

BUBURUZUELE. Ălea care erau fix dar fix la începutul iadului cu cotloane întortocheate.

Mama, n-avem cum, că iote se închide, ălea sunt la primul raion, nu mai apucăm să le luăm că se închide tralalalululu.

-Vreau buburuzele, dă la propriu din picior. Even sadder face of tiny adorable midget inserted here.

Simt cum mi se ridică niște fum pe la urechi.

-Uite niște buburuze chiar aici, îi arăt (vreo 5 sortimente de buburuze ca să fim mai preciși). Nu vrei să îți iei una din astea?

-Nu! Vreau buburuzele ALEA!

-Mama, dar de ce nu ți le-ai luat? Te-am și întrebat dacă nu vrei să ți le iei.

-Am crezut că nu mă lași să mi le iau, zice cu bot și mâinile croșetate la piept.

Am crezut că îmi ies ochii din calp ca la melc. Mai rău decât că voia buburuzele m-a enervat că a putut să zică așa ceva, as in eveeeeer in her life i-aș fi zis eu să nu-și ia ceva (n-aș avea o problemă să îi zic dacă ar fi genul de copil care să exagereze, dar chiar nu e, the oppposite, cum ziceam).

Pe la momentul ăsta jumătatea superioară a calotei craniene era cam la 20 de cm în aer și în distanța dintre, doar fum de draci.

So am făcut ce fac eu când mă supără tare și îmi pierd cumpătul: m-am uitat urât la ea. După care și ea s-a uitat urât la mine. După care, cu jumătatea calotei în aceiași poziție, mi-am croșetat brațele la piept.După care m-am uitat la ea care avea și ea deja brațele croșetate la piept și m-a bufnit râsul că eram o copipastă perfectă.

Era obosită și căuta motiv și eu eram obosită și ne era cald și era aglomerat și pisicii mă-si, viață și buburuze.

Ne-am împăcat în drum spre ieșire, mustăcea a plâns și i-am zis că o iubesc și că nu vreau să ne supărăm una pe alta și îmbrățișare.

Ciripea până acasă, unde i se evaporase (ofc) toată oboseala și se juca cu cele achiziționate deși ora de culcare trecuse de mult.

Cert e că se întâmplă chestiile de mai sus. Cred că ni se întâmplă tuturor. Nici măcar nu e nimic grav sau așa, nu cred că ne enervăm de la chestii uriașe, ci doar uneori se aliniază punctele prost.

Stăteam să mă gândesc dacă or exista părinți care nu se enervează niciodată. Oare există părinți care nu se enervează niciodată? Sincer nu cred. Cred că poate există niște părinți care se controlează foarte bine atunci când se enervează dar uite că nu știu sigur dacă chiar asta e lucrul de făcut, pentru că oricum copilul simte că ești nervos și în loc să cut to the bone valsăm pe lângă bubă. O să mă mai gândesc la asta.

Mbut until then, do tell me, voi vă enervați? :))

img_3235

 

 

Anunțuri

12 răspunsuri »

  1. Oh, da. Dar eu mai și țip. Și dau și din picioare și trântesc și uși. La noi momentele de ceartă sunt vijelie și furtună. El țipă, eu țip, uneori când e groasă de tot mai aplic și tăcerea – pe care am moștenit-o și eu de la mama, și doamne cât o urăsc și cât îmi promit de fiecare dată că nu mai fac. Dar la noi s-au rărit tare de tot momentele când îmi ies din minți – sau poate că-s mai înțeleaptă și am o toleranță mai ridicată la tot felul. Sau poate discutăm mai mult? Sau a mai crescut și el? Habar nu am, dar adevărul e că de fiecare dată când avem discuțiile de după – și spunem chestii despre furie și cum să o controlăm bla bla, îmi dau seama că și eu mai am mult de lucrat la treaba asta… Tu chiar pari mai zen decât mine 🙂

    Apreciază

      • Si eu am privirea aia de-o dezarmeaza pe mofturica. E exersata ani de-a randul pe tat’su. Works like a charm.
        In rest is chill. Mai am nervi cu lipsa chef deplasare…adica o aud la etaj ca face chestii trestii si eu is jos la bucatarie sau pe canapea cu Netflixu prinsa, si incep: insert kid name tipat. Atat! Stie ea ce face si nu e cazul pen’ca am facut-o desteapta. :))) Noroc ca nu stam la bloc, ca m-ar cafti vecinii pt tipetele alea scurte la ire la care unii isi adorm copiii.

        Apreciat de 1 persoană

      • :))) I go: Maaaaaaamaaaaaaaaaaaaa (cu reproş), dar nu e foarte impresionata. În schimb când mă uit urât (şi zău că e urât rece aşa şi cu nervi) îngheaţă, da, e bun cuvântul. Feeling like an asshole after.

        Apreciază

  2. Eu tip si gesticulez. Si am 2 bucati copii, deci cam de 2 ori mai mult. Si imi pare rau,dar asa-mi vine 😦 mi-as dori sa fiu mai zen, dar e tare greeeeu. Help!! :)))

    Apreciază

  3. Cand il pun la somn pe ala micu si printesa vrea chestii numai ca sa fie bagata in seama si ala micu (ca care o adora) lasa somnul si beleste ochii la ea. Moooor, imi creste tensiuneeeeaaaa, pusc de nervi!

    Apreciază

  4. Si eu ți-am scris ca păreai a trai intr-o bula zen-fericire-bucurie-fluturași si adierea mării. 🙂

    Si da, ma enervez. Cu doi mici nu cred ca ai cum sa nu te enervezi niciodată niciodată. Si mai si tip… după care ma simt ca naiba. Daaaar in ultimele 2 luni am țipat foarte rar. Pe de-o parte ca ea (2ani8luni) e super-cooperantă in ultima vreme, iar el (1an1luna) e un tip tare relaxat si cool, pe de alta parte ca sunt eu bine cu mine pt caaaaaaa….. de luni ma duc la serviciuuuuuuuu! 🙂 deci abia astept, I already smell blood!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s