Arhive zilnice: 1 Iunie 2017

Dear Baby

Standard

Dear Baby,

Te întrebi probabil ce e cu scrisoarea asta. Bună întrebare. Nici eu nu prea știu. Stăteam acum ceva (multă) vreme și mă gândeam la copii. La tot soiul de copii, de diferite dimensiuni. La ce sunt, la cum se transformă, la cum ajung oameni mari (sau mici). Și m-am gândit atunci, acum ceva (multă) vreme, să (le) scriu o scrisoare. Am scris-o prima oară cu stiloul, pe hârtie și birou, să mă asigur că e chiar asta, o scrisoare adevărată, cum scriau oamenii pe vremuri. Mi-ar plăcea să scriu sau să primesc scrisori dar nu mi se întâmplă, desigur. M-am simțit puțin ciudat, dar și bine în același timp. Cred că o am încă printr-un sertar la birou.

Revenind, Dragă Baby (fie mic, mare, blond sau șaten, cu ochi albaștri sau verzi), vezi, voiam să îți reamintesc niște lucruri, de asta m-am apucat să scriu scrisoarea asta. Uneori, adulții vor să explice totul. Să adune și să împartă. Să măsoare. Să estimeze. Să facă previziuni. Să construiască cutii mici, pătrate, în care să stea tot timpul doar pentru că se simt în siguranță. Uneori, vor să pună și copiii acolo, dar copiii nu au loc în cutii mici pătrate construite de adulți, evadează tot timpul. Sigur, să măsori, aduni și împarți e într-o oarecare măsură folositor și pe parcursul vieții de om mare avem nevoie de toate astea. Dar tot cred că uneori e bine să ne amintim să ne bucurăm doar de lucruri fără să înțelegem neapărat cum funcționează.

Nu știu exact ce vârstă ai, tu, copilul care citește scrisoarea asta acum (de fapt, dacă va fi citită scrisoarea asta de vreun copil, poate n-o să se întâmple deloc, dar e ok, simplul fapt că am scris lucrul ăsta mi-a adus mie, la modul egoist, puțină bucurie). Dar m-am gândit că un reminder ar fi folositor, fie că ai acum 4 ani și 2 zile și ești enervat la culme că nu poți să nu știu, mănânci treizeci de înghețate cu ciocolată, sau 10 ani și 4 luni, obsedat de jocuri pe calculator sau mers pe sârmă, 17 fără câteva zile când ești îndrăgostit până peste cap de niște ochi cu stele în ele, sau 30 de ani, 8 luni și 10 zile, stând cu o bere în mână pe canapea, uitându-te la al treișpelea serial și întrebându-te what the hell happened și când o să înceapă să kick in this adult thing pentru că te simți încă sută la sută iresponsabil și copil (nu-ți face griji, cam așa ne simțim cu toții, doar că oamenilor mari nu le place să o recunoască cu voce tare, e o treabă destul de înfricoșătoare).

O să fie și momente în viața ta când s-ar putea să te simți trist sau albastru, să simți că nu ai loc nicăieri, sau că îți lipsește ceva, sau vei fi nervos, nerăbdător sau poate pur și simplu nu vei simți nimic (asta e cel mai urât).

Și pentru momentele alea, vezi tu, eu am niște mici medicamente. M-am gândit să le scriu în scrisoarea asta, ca un dar de la un adultocopil electronic imaginar pentru un alt copiloadult electronic imaginar.

Deci asta e lista mea de medicamente (oamenilor mari e posibil să li se pară prostești, stupide sau prea simple, dar te asigur că funcționează):

-lumina soarelui de dimineața foarte devreme, în momentul în care ieși din casă, dimineața, spre școală sau birou.

-puii de animale (acțiune garantată)

-să mănânci pepene verde vara și să ți-l înșiri peste bluză și bărbie

-să amețești la apus pentru că, spre deosebire de restul planetei, nu-l înregistrezi ca pe un spectacol plictisitor și repetitiv ci ca pe ce este în realitate, un punct fix strălucitor la care te uiți în timp ce te dai pe o planetă care se învârte

-să te pierzi în ochii persoanei pe care o iubești. Chiar și într-o sală plină de oameni. Tot se pune.

-să râzi atât de tare la ceva complet întâmplător încât să te doară burta.

-să ajuți (surpinzător, am constatat că asta poate fi o sursă inepuizabilă de fericire)

-scârțâitul pe care îl face bocancul tău, într-o dimineață de ianuarie, când calci într-o baltă înghețată

-un rollercoaster sau leagăn sau orice asemănător

-să mănânci înghețată

-să te uiți la soare printre frunzele unei păduri

-să înoți în marea rece ca gheața (și în ea caldă e ok, desigur)

-să ai o conversație adevărată cu un prieten. Un prieten bun și drag

-să ai un copil

-să zâmbești străinilor pe stradă și ei să îți zâmbească înapoi (poți să alegi bebelușii sau copiii pentru exercițiul ăsta, ei zâmbesc întotdeauna înapoi)

-primul sărut cu persoana pe care o iubești de cinci eternități (și jumătate)

-să asculți muzica care se potrivește ADN-ului tău (nu toată muzica se). Ignoră ce spun alți oameni, doar dă-ți seama singur ce îți place (și repetă rețeta pentru orice)

-să citești o carte care te face să dispari complet (există, they really really do).

O să mai găsești și tu altele. Sigur sigur. Și eu încă mai descopăr. Poate o să le scrii pe o listă, cum am făcut eu acum pentru tine. O vreau și eu. Lista. Dacă o scrii, desigur.

O listă cu lucruri care să îți amintească că în orice situație, indiferent cât de neagră sau gri sau fără de ieșire, există întotdeauna niște raze jucăușe de soare care nu așteaptă altceva decât să fie descoperite.

Gata. Atât. Go be happy baby.

img_2830

Anunțuri