Don’t watch Paterson

Standard

Știu din amintirile bunicului meu că atunci când eram mică, de vreun an, și nu mă putea consola nimeni și nimic atunci când mă necăjea cine știe ce, singurul lucru care funcționa era să mă pună să stau la geam, priveam ore întregi oamenii care doar treceau pe stradă și uitam de ce mă supăra.

Încă îmi place să fac asta. Uneori, ca sâmbătă dimineața, mă scol cu noaptea-n cap, pe la 6. Mă uit de la fereastră la băiețelul de la etajul 1 din blocul de vis-a-vis care strigă porumbeilor BUUU în timp ce le suflă pe jos firimiturile lăsate de mama lui pe cutia de aer condiționat din fața bucătăriei și îi fac cu mâna, de la etajul meu 6, deși nu mă vede niciodată.

Apoi, tot sâmbătăoribildedimineață, pentru că Sara încă dormea, am terminat o carte. Una rea, dar rea de tot, pe care am aruncat-o necăjită cât colo după ce am citit ultima pagina.

Și apoi am cântat o melodie și am văzut poezia la Andrei. Oa, ce mi-a plăcut poezia aia.

Bine că îmi trimiți toate prostiile, dar de Paterson ăla cu poezia frumoasă nu-mi zici, l-am certat.

Mai bine nu-l certam că a năvălit cu o grămadă de reguli și regulițe cum că doamne fer să văd Paterson întâi de Night on Earth sau Broken Flowers (pe care îl văzusem oricum) că Jarmush ăsta e un slow paced regizor, the most awesome of them all (și am întrebat ce-i aia și apoi am zis că aaaaa, din ăia de filmează oamenii mâncând supă, zi-mi așa)  și e ca și cum aș citi o carte înainte să învăț literele.

Dar mie mi-a plăcut poezia, am zis.

Nu meriți filme, și-a dat el ochii peste cap.

Bineînțeles că am ignorat tot ce a zis și m-am uitat la Paterson fix în secunda aia.

Acuma, eu din start vă spun să nu vă uitați la el nici înainte nici după celelalte două, nici măcar între. E un film despre nimic. Paterson, pe care îl cheamă Paterson ca orașul unde îți conduce autobuzul cu numărul 23 de la 9 la 5, e lent și nu face nimic spectaculos. Aproape că nu se întâmplă nimic în filmul ăsta, deși are parcă vreo două ore. Nu lăsați trailer-ul să vă păcălească, au adunat fiecare picătură de acțiune din el, de parcă asta ar fi de simțit la filmul ăsta.

Mă enervează rău când mă obligă cineva să aleg unceva preferat (pentru că nu pot). Cartea mea preferată.  Melodia mea preferată. Nu pot să am mai mulți preferați, așa, cam măcar vreo zece autori și vreo sută de melodii din muzica mea adormită? 🙂 Dar de ar fi să aleg un film, un singur film care să fie singurul film pe care l-aș putea vedea în fiecare zi a vieții mele, aș alege (ușor) Paterson.

Music is back.

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s