Empatia

Standard

E una din valorile mele fundamentale (duamne ce cuvânt urât, dar n-am avut ce să fac că principale sau de bază erau și mai urâte). Am mai scris că dacă încerc să îi arăt ceva Sarei e să fie un adult curios și empatic.

Chiar cred că e un lucru bun. Am primit-o și ca pe un compliment, când începusem să analizez dacă nu cumva sunt ușor narcisistă (că doar sunt a very special snowflake, I am, frumoasă e ok, nu m-am suspectat niciodată). N-ai cum să fi narcisist și empatic și empatică ești, mi s-a închis scurt mintea ce o luase razna.

Apoi mi s-a spus și ca pe o veste proastă, de una din cele mai urâcioase persoane pe care le iubesc: Suntem amândoi doi proști empatici. Da’ era cumva cu parfum de alintătură. Mai bine așa decât deștepți și răi.

So pluteam destul de roz pe norișorul meu, convinsă fiind că, printre jdemiile chestii nasoale pe care le găsesc cu ușurință la mine (Mrs. Knowitall, încăpățâtă, egoistă, mă rog, hai nu vă întindeți) aveam o chestie bună pe care i-o puteam transmite Sarei.

Până când am prins o grămadă de neni deștepți desființând cu maximă nonșalanță taman chestia asta.

Așa că bineînțeles că m-am pus pe ciulit urechile cât casa. Cineva nu e de acord cu mine? Perfect, bring it on.

Încerc să rezum. Critica principală e că empatia te face părtinitor. Cea subsidiară e și că te face să suferi ca un bou, dar asta nu era așa de importantă, mi se pare suportabil să suferi ca un bou atâta timp cât poţi ajuta unul necăjit.

Așa că am lăsat-o pe a doua și m-am concentrat pe prima.

Ne face empatia părtinitori?

Clar da. Sunt părtinitoare cu diversele minorități (homosexualii, refugiații), cu cei care mi se par bătuți de unul mai tare la un moment dat (în general cam orice urlet descreierat de la unul mai puternic la unul mai slab).

Bun. E asta rău?

Blip blip blop blip blip blop. Da. E.

Pentru că nu întotdeauna empatizăm cu cel care are dreptate.

Cu toții empatizăm cu cineva. Cu partea A sau partea B. Cu refugiații care sunt izgoniți din casele lor sau cu cei care spun că vor năpădi Europa și să mă vadă pe mine ce-o să zic când Sara s-o însura cu un musulman (nimic n-o să zic, dacă ea va alege să iubească un musulman, atâta timp cât o tratează cu blândețe și respect, nimic n-o să zic). Cu homosexualii care nu au voie să iubească pe cine simt (cum dracu să nu iei foc la asta) sau cu cei oripilați de manifestările lor publice de afecțiune, complet dăunătoare dezvoltării psihice echilibrate a copiilor lor (*cough bullshit).

Și în exemplele de mai sus, noi, fiind cam pe aceeași lungime de undă o să zicem că daaaaaaaa, dar aveam dreptate, nu?

Poate. Dar e ușor să îți imaginezi exemple în care empatizezi cu cineva fără a avea neapărat dreptate, doar pentru că e mai aproape de tine, face parte din cercul tău, semănați, aveți puncte în comun. Inevitabil, întotdeauna, dar întotdeauna vom face parte din „noi” vs. „ei”.

Unul recent a fost când am încercat să prezint argumentele logice ale părții adverse în speța recentă cu jdemii de uameni ieșiți în stradă. Complet black out. Niciunul din oamenii mei inteligenți, care se inflamaseră ca un butoi cu gazolină nu le-au citit sau tratat măcar cu atenție, doar pentru că erau ale părții adverse (și iarăși îmi vine să scriu de Mill).

Un altul, tot din proasta mea experiență personală (nu experiența fiind proastă, eu) în care m-am băgat între doi tipi care se certau într-o limbă pe care nu o cunoșteam doar pentru că unul era în mod vădit mai puternic și atacator și celălalt era mic și neajutorat. Am sărit fără să mă gândesc să îl apăr pe ăla mic fără să am habar despre ce e vorba: poate cel mic furase de la cel mare, era perfect posibil și justificat să fie atacat.

Cât de des nu facem asta zilnic? Prietena A vine la noi să se plângă de ce nesimțită a fost prietena B sau ce urât a tratat-o soțul în episodul 6 al seriei 3 din Drama personală și empatizăm cu ea și ne enervăm și explodăm de indignare fără a ști măcar care e poziția părții adverse.

De la mici dileme personale până la războaie în care mor oameni și de o parte și de alta (chiar și în istoria recentă) pe care le tratăm cu superficialitate, acceptând automat poziția celui mai puternic (și deci mai cunoscut) doar pentru că nu vrem să știm sau respingem fără drept de apel argumentele celeilalte părți, privind doar văduvele îndurerate din spatele unui steag și uitând de copiii distruși din spatele celuilalt.

Ok. Deci am stabilit că empatia te face părtinitor și că asta poate fi un lucru rău.

Ce căcat facem?

Well. Nenii ăia deștepți de mai sus sugerau cu delicatețe să abordăm politica compasiunii, rezolvând mai mult problema simțitului ca un bou (nu mai suferi atât) decât a ce e de făcut.

Soluţia pare a fi privirea rece a datelor şi încercarea utilizării creierului şi nu a inimii. Aflaţi în faţa dilemei A sau B facem pe hârtie matematic +uri sau -uri şi încercăm să decidem după ce am făcut totalul. Nu?

Nu. Sau nu întotdeauna.

Știți dilema clasică. Ești la macaz. Din stânga vine un tren și în dreapta în stânga e un singur om, în dreapta cinci. Ce alegi? Pe idiotul singur, no brainer. Next step. Ești pe un pod, vine un vagon de marfă spre cinci muncitori, cu siguranță îi va omorî sau răni grav. Lângă tine, pe pod, un copil. Dacă arunci copilul peste vagon, îi vei încetini traiectoria și cei cinci vor fi salvați, dar cu siguranţă va muri. Sau, nu faci nimic, copilul trăiește dar cei cinci mor. Ce alegi? Upsy daisy. Rațional, omori copilul. Uman, mai greu.

Și aici mi se pare cheia. Uman, nu putem alege întotdeauna rațional. E asta rău? Aș vrea vreodată ca oamenii să aleagă așa? Nu. Pentru că am deveni roboți. Și mie nu îmi plac roboții (Ex Machina, nu Westworld, mulțumesc de întrebare), prefer și aleg oamenii.

Avem „defectul” ăsta. E întrucâtva un defect şi nu o calitate. Dar, revenind la început, tot asta aş alege, de-aş putea, pentru Sara: curiozitate şi empatie. Cred că avem nevoie să fim empatici ca să ne putem apăra copiii, prietenii, oamenii pe care îi iubim atunci când matematica dă cu minus. Și nu aș vrea să schimb asta. Vreau ca oamenii să rămână oameni și nu mașini. Să aleagă prost, din iubire. Cred că altfel lumea ar fi un haos negru.

So, what say you? Oameni sau roboți? 🙂

img_3310

Anunțuri

8 răspunsuri »

      • Empatia se cultiva prin educatie. Sunt destul de multe lucruri pe care oamenii, doar din ignoranta, le arunca pe seama geneticii. Tu, ca parinte poti de multe ori, cand este cazul si situatia o cere, sa ii spui copilului tau ce simt ceilalti din jurul lui, sa ii povestesti, sa ii explici. Sunt si carti pentru copii despre asta ;).
        Inteleg ca a fi sentimental este oarecum opusul lui a fi rational, dar ce are a face empatia cu asta? Poti sa fii foarte bine rational si empatic, e ideal. Acum, ca de multe ori faptul ca intelegi sentimentele celorlalti si prin urmare ratiunea se stirbeste facand loc emotiilor, e alta treaba, tot adevarata.

        Apreciază

      • serios? :)))) wait. stai sa repet. oamenii arunca lucruri din ignoranta pe seama geneticii. really? cate carti despre genetica ai citit? nu, pe bune, cate? genetica este responsabila de o gramada de lucruri punct. sigur, conteaza si mediul ulterior (epigenetics) dar overall e ca si cum am avea un set de informatii care se activeaza in functie de cum traim (in a nutshell). si e o aberatie sa crezi ca ai putea invata un sociopat empatia. imensa imensa imensa, sunt socata ca am citit asa ceva. ori suntem emoatici si sigur, putem cultiva oarecum treaba asta prin exemplu si educatie, fie nu o avem si gata. nu poti fi intotdeauna rational si empatic,for fucks sake, citesti ce scriu? cum esti rational si empatic simultan in exemplul cu copilul de pe pod? sau arde o casa, in ea un bebelus si un tablou de matisse pe care daca il iei poti folosi banii sa salvezi 500 de mii de copii care mor de foamne in Africa. u pick smart ass.

        Apreciază

      • E hai nu te supara acuma:) Eu am scris ca e ideal sa fii rational si empatic, dar am zis si ca de multe ori e greu. Poti sa cultivi empatia la copii, prin educatie. La sociopati sigur nu, si sunt convins ca nici macar la adulti. La copiii autisti tinde la zero de asemenea. Ca in toate lucrurile, intervine si genetica – la unii copii o cultivi mai usor, la altii mai greu si in masura mai mica. Dar nu cred ca exista asa-zisa gena pe care daca nu o ai s-a terminat. Nu am citit nici o carte de genetica, iti dai seama, poate doar ceva referiri prin alte carti. Imi sustineam teoria ca educatie e subestimata si genetica prea des invocata. Nu am zis ca esti ignoranta tu personal. Sau nu crezi deloc treaba cu cultivarea empatiei? Bine, cand ai intrebat „tu ce crezi” i te-ai adresat Deliei. M-am bagat in seama aiurea?

        Apreciază

      • Da, Deliei ma adresam dar era generica intrebarea. Mie imi place genetica. Rau. Am citit mii de pagini numai in ultimii doi ani, am dat-o la BAC aso, ma atrage fara sa stiu nici eu prea bine de ce :D. So the point I was trying to make is. Daca avem gena empatiei (exista cercetari ca e o gena specifia care e corelata cu empatie crescuta – also sunt parinti mai buni btw, astia cu gena asta si inca ceva, parca nu se simt singuri sau ceva de genul asta) atunci da, sa zicem ca putem sa cream contexte in care sa se manifeste. Dar daca nu o avem (ca in cazul sociopatilor) atunci indiferent cat ai cultiva, nu ai ce. Este o chestie genetica si nu cred ca parintii ar trebui sa se dea cu capul de pereti daca au un copil cu mai putina empatie decat altul. It is what it is. Iar cu autismul nu stiu daca sa il bagam la lipsa de empatie (si studiile sunt divergente pe tema asta). Din cate stiu, ideea la autism nu e ca nu simt emotiile celorlalti, ci ca nu pot transmite inapoi faptul asta. They feel it but can’t show it.
        De aia cand afirmi cum ai spus tu: „empatia se cultiva prin educatie” I kinda cough bullshit pentru ca nu e deloc asa simplu si nu cred ca parintii ar trebui sa se simta neaparat vinovati pe tema asta. Nu ma supar, doar raspund 😉

        Apreciază

  1. Empatia iti da abilitatea de a te pune in papucii altuia. Combinata cu spirit critic iti pote da o chestie valoroasa: sa vezi mai multe laturi ale aceleiasi situatii; sa incerci sa intelegi de unde vine x dar si care-i treaba cu y. Asta mie mi se pare smecherie. Deci eu, pt fii-mea dar si pt noi, ceilalti, imi doresc combo-ul de empatie si spirit critic. Deci un semi om semi robot. 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s