Arhive zilnice: 22 martie 2017

Empatia

Standard

E una din valorile mele fundamentale (duamne ce cuvânt urât, dar n-am avut ce să fac că principale sau de bază erau și mai urâte). Am mai scris că dacă încerc să îi arăt ceva Sarei e să fie un adult curios și empatic.

Chiar cred că e un lucru bun. Am primit-o și ca pe un compliment, când începusem să analizez dacă nu cumva sunt ușor narcisistă (că doar sunt a very special snowflake, I am, frumoasă e ok, nu m-am suspectat niciodată). N-ai cum să fi narcisist și empatic și empatică ești, mi s-a închis scurt mintea ce o luase razna.

Apoi mi s-a spus și ca pe o veste proastă, de una din cele mai urâcioase persoane pe care le iubesc: Suntem amândoi doi proști empatici. Da’ era cumva cu parfum de alintătură. Mai bine așa decât deștepți și răi.

So pluteam destul de roz pe norișorul meu, convinsă fiind că, printre jdemiile chestii nasoale pe care le găsesc cu ușurință la mine (Mrs. Knowitall, încăpățâtă, egoistă, mă rog, hai nu vă întindeți) aveam o chestie bună pe care i-o puteam transmite Sarei.

Până când am prins o grămadă de neni deștepți desființând cu maximă nonșalanță taman chestia asta.

Așa că bineînțeles că m-am pus pe ciulit urechile cât casa. Cineva nu e de acord cu mine? Perfect, bring it on.

Încerc să rezum. Critica principală e că empatia te face părtinitor. Cea subsidiară e și că te face să suferi ca un bou, dar asta nu era așa de importantă, mi se pare suportabil să suferi ca un bou atâta timp cât poţi ajuta unul necăjit.

Așa că am lăsat-o pe a doua și m-am concentrat pe prima.

Ne face empatia părtinitori?

Clar da. Sunt părtinitoare cu diversele minorități (homosexualii, refugiații), cu cei care mi se par bătuți de unul mai tare la un moment dat (în general cam orice urlet descreierat de la unul mai puternic la unul mai slab).

Bun. E asta rău?

Blip blip blop blip blip blop. Da. E.

Pentru că nu întotdeauna empatizăm cu cel care are dreptate.

Cu toții empatizăm cu cineva. Cu partea A sau partea B. Cu refugiații care sunt izgoniți din casele lor sau cu cei care spun că vor năpădi Europa și să mă vadă pe mine ce-o să zic când Sara s-o însura cu un musulman (nimic n-o să zic, dacă ea va alege să iubească un musulman, atâta timp cât o tratează cu blândețe și respect, nimic n-o să zic). Cu homosexualii care nu au voie să iubească pe cine simt (cum dracu să nu iei foc la asta) sau cu cei oripilați de manifestările lor publice de afecțiune, complet dăunătoare dezvoltării psihice echilibrate a copiilor lor (*cough bullshit).

Și în exemplele de mai sus, noi, fiind cam pe aceeași lungime de undă o să zicem că daaaaaaaa, dar aveam dreptate, nu?

Poate. Dar e ușor să îți imaginezi exemple în care empatizezi cu cineva fără a avea neapărat dreptate, doar pentru că e mai aproape de tine, face parte din cercul tău, semănați, aveți puncte în comun. Inevitabil, întotdeauna, dar întotdeauna vom face parte din „noi” vs. „ei”.

Unul recent a fost când am încercat să prezint argumentele logice ale părții adverse în speța recentă cu jdemii de uameni ieșiți în stradă. Complet black out. Niciunul din oamenii mei inteligenți, care se inflamaseră ca un butoi cu gazolină nu le-au citit sau tratat măcar cu atenție, doar pentru că erau ale părții adverse (și iarăși îmi vine să scriu de Mill).

Un altul, tot din proasta mea experiență personală (nu experiența fiind proastă, eu) în care m-am băgat între doi tipi care se certau într-o limbă pe care nu o cunoșteam doar pentru că unul era în mod vădit mai puternic și atacator și celălalt era mic și neajutorat. Am sărit fără să mă gândesc să îl apăr pe ăla mic fără să am habar despre ce e vorba: poate cel mic furase de la cel mare, era perfect posibil și justificat să fie atacat.

Cât de des nu facem asta zilnic? Prietena A vine la noi să se plângă de ce nesimțită a fost prietena B sau ce urât a tratat-o soțul în episodul 6 al seriei 3 din Drama personală și empatizăm cu ea și ne enervăm și explodăm de indignare fără a ști măcar care e poziția părții adverse.

De la mici dileme personale până la războaie în care mor oameni și de o parte și de alta (chiar și în istoria recentă) pe care le tratăm cu superficialitate, acceptând automat poziția celui mai puternic (și deci mai cunoscut) doar pentru că nu vrem să știm sau respingem fără drept de apel argumentele celeilalte părți, privind doar văduvele îndurerate din spatele unui steag și uitând de copiii distruși din spatele celuilalt.

Ok. Deci am stabilit că empatia te face părtinitor și că asta poate fi un lucru rău.

Ce căcat facem?

Well. Nenii ăia deștepți de mai sus sugerau cu delicatețe să abordăm politica compasiunii, rezolvând mai mult problema simțitului ca un bou (nu mai suferi atât) decât a ce e de făcut.

Soluţia pare a fi privirea rece a datelor şi încercarea utilizării creierului şi nu a inimii. Aflaţi în faţa dilemei A sau B facem pe hârtie matematic +uri sau -uri şi încercăm să decidem după ce am făcut totalul. Nu?

Nu. Sau nu întotdeauna.

Știți dilema clasică. Ești la macaz. Din stânga vine un tren și în dreapta în stânga e un singur om, în dreapta cinci. Ce alegi? Pe idiotul singur, no brainer. Next step. Ești pe un pod, vine un vagon de marfă spre cinci muncitori, cu siguranță îi va omorî sau răni grav. Lângă tine, pe pod, un copil. Dacă arunci copilul peste vagon, îi vei încetini traiectoria și cei cinci vor fi salvați, dar cu siguranţă va muri. Sau, nu faci nimic, copilul trăiește dar cei cinci mor. Ce alegi? Upsy daisy. Rațional, omori copilul. Uman, mai greu.

Și aici mi se pare cheia. Uman, nu putem alege întotdeauna rațional. E asta rău? Aș vrea vreodată ca oamenii să aleagă așa? Nu. Pentru că am deveni roboți. Și mie nu îmi plac roboții (Ex Machina, nu Westworld, mulțumesc de întrebare), prefer și aleg oamenii.

Avem „defectul” ăsta. E întrucâtva un defect şi nu o calitate. Dar, revenind la început, tot asta aş alege, de-aş putea, pentru Sara: curiozitate şi empatie. Cred că avem nevoie să fim empatici ca să ne putem apăra copiii, prietenii, oamenii pe care îi iubim atunci când matematica dă cu minus. Și nu aș vrea să schimb asta. Vreau ca oamenii să rămână oameni și nu mașini. Să aleagă prost, din iubire. Cred că altfel lumea ar fi un haos negru.

So, what say you? Oameni sau roboți? 🙂

img_3310

Reclame