Oh so quiet

Standard

Iubesc liniștea. Oare e pentru că trăim în București? Oare copiii noștri o să iubească agitația pentru că îi creștem între blocuri și bulevarde și mașini și electrocasnice?

Vă gândiți vreodată la ce zgomot e aici? La noi nu se prea aude televizorul (doar desenele Sarei, în rest nimic). Ascultăm muzică uneori. Sara râde des. Mai zdrăngănim chitara. De multe ori însă Sara desenează, eu scriu sau citesc lângă ea. E liniște. Aparentă. Trec mașini pe bulevard. Merge mașina de spălat vase sau cea de haine. Tramvaiul. Copiii în parcul din spatele blocului. Vecinul trage apa. Copilul de lângă chiuie. Zgomote.

De fapt, ca să fiu mai exactă, liniștea naturii îmi place. Vârful dealului de la țară cu vântul care poartă lungi conversații secrete cu pădurea, muntele plin ochi de zăpadă când ești ultimul care se dă pe el, după ce telescaunul s-a închis, marea pe o plajă ce e numai a ta.

Nu ascult muzică niciodată în natură. Niciodată. Uai would I? E mai bună liniștea aia decât orice melodie. Deșiiii, recunosc că mă întreb cum ar suna una din piesele mele triste preferate cântate la un singur instrument, unul singur, pe o coamă de deal cu nicio ureche pe ea (sau mă rog, cu nicio ureche de uom pe ea).

Nu prea scriu, vedeți și voi. Sara e bine. Poate de asta? Eu parcă sunt bine. Poate și de asta? Nu că aș scrie atunci când ne e rău, doar că scriu când am tornade mici în cap pe care nu le pot scoate altfel de acolo.

Mi se pare că e puțin liniște  în capul meu, parcă mi-e și frică să o spun.

So. E sfârșit de februarie și început de săptămână. În mod normal aveam deja un playlist pregătit și țâșpe mii de articole programate de cine știe când. N-am niciunul. Ba mint, am scris ceva hăt pe la începutul lunii septembrie dar parcă nu-i vine vremea.

Și nici n-am playlist. Adică am. Doar că nu îmi prea place. E a medium liked playlist. Și am decis că nu îl pun. M-am hotărât să mai aștept până vine unul care îmi place cu adevărat.

Avem doar niște liniște.

PS. Nu-mi plăcea Bjork în anii 90. Acum însă mi se pare numai bună de dansat singură prin casă ;). Ceea ce am și executat în mod repetat. Nu singură, cu Sara.  Și îmi place când zice șșșșșșșșșșșșșt. Așa îmi vine și mie de multe ori să îi spun minții mele. Parcă altora le iese mai bine. A mea e mai neascultătoare I guess.

PPS. Mmmm, vine primăvara cu soare și mirosuri și raze de soare și copaci cu culori și copii care aleargă și râd. Și apoi încă un pic, un pic de tot și .. say it with me. Vară. Mare. 🙂

Anunțuri

2 răspunsuri »

  1. MA-RE. Maaaaaaaareeeeeee.
    Anul asta am renunțat la Grecia, cu ceva regrete, și mergem în Spania. We’ll see.
    Altfel, să-mi fi spus cineva acum 15 ani ca o să-mi placa sa trăiesc într-un orășel cu 2800 de locuitori de unde se vad noaptea stelele, cu văcuțe și miros de brad și pasarele pe care le aud ciripind dimineața, când ma duc la serviciu, as fi zis no, never, no way, not me.

    Apreciază

    • Hai ma. Eu simt ca ma sufoc in apartament. Si nu stiu ce sa fac cum sa fac sa am un copac cu o vrabie in el langa care sa pun o patura pe care sa stau cu fii-mea sa-mi beau cafeaua. Visez la asta din ce in ce mai des. Dar nu stiu cum dracu sa fac sa am asta la o distanta rezonabila de job/gradi si la un pret pe care sa mi-l pot permite. La vacante nu renunt pentru schimbat casa, so for now I think I’m stuck. Pe scurt, te invidiez rau

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s