Arhive zilnice: 21 februarie 2017

My girl

Standard

În general :P, îmi place fii-mea. E mică și simpatică și are simțul umorului. Mi se mai pare blândă și calmă și împăciuitoare. Cred că o să fie om bun și că și altora, nu numai mie, le va plăcea să o aibă prin preajmă (clearly, she does not get that from me).

Însă mă holbez cu ochi rotunzi și neîncrezători la tot ceea ce ține de curaj sau încercatul lucrurilor noi.

Zero gene. Zero.

Nu că eu aș fi vreo zmeoaică dar îmi place de mor să încerc chestii și mai orice presupune oleacă adrenalină + natură mă face client permanent.

Mă cățăram pe munți cu ai mei, mă dădeam pe liane peste râuri de țară, am tras cu pușca când eram copil, înotam în apa rece ca gheața a râurilor repezi de munte, dracu, nu știu, am și acum genunchii plini de semne.

Fii-mea?

Nope, nada, niente, zippo, nula da nula.

Orice dar orice i-am propus a eșuat. A fost în vacanța de iarnă la munte în ideea că poate se urcă pe schiuri, a stat doar la piscină (fără aplauze, cu colac, exclus să înoate sau să vrea să meargă la cursuri de înot). La mare cel mult se agață de gâtul meu să o port în larg sau se duce cu colacul, nici vorbă de altceva, nici măcar de scufundări, deși de putut poate, că în cadă execută cu maxim de grație, doar acolo unde ar avea ceva de văzut nu o pasionează. Anul ăsta în cea mai caldă mare posibilă am rugat-o cu cerul și cu pământul să bage capul sub apă să privească măcar o secundă puzderia de pești colorați ce frunzăleau apa aia oribil de frumoasă, neam de neamul meu n-am văzut așa minunăție. Ce-a făcut fii-mea? Aud? A ÎNCHIS OCHII. Că dacă îi intră apă. Pe sub ochelarii de protecție. Apă. O tragedie.

What else. Am dus-o la ceva sport de cafteală (la cerere), she did great, i-a plăcut. Mai vrea să meargă? Nu.

Și să n-aud cu monkey see monkey do că mă-sa de bine de rău face vreo 2/3 sporturi, conduce ăăăă doar puțin peste viteza legală, ba chiar a încercat pentru prima oară în viață o gură de pălincă săptămâna trecută (n-a fost chiar oribil :P).

Citește, desenează, învață să zdrăngăne la instrumenele de le adăpostesc eu prin casă, don’t get me wrong, nu mă plâng, dar vreau să încerce lucruri noi, lucruri umpic periculoase sau măcar aventuriere, lucruri care ar face-o puțin mai fericită (cred eu).

Nici nu se pune problema de dus cu forța, fii-mea e mai încăpățânată ca un catâr (there were my genes; also, shy as fuck, numai prostii a putut să ia), și de i-ar plăcea unde o duc n-ar mai face nici măcar o dată pentru tot restul vieții ei doar din spirit de frondă.

Am încercat și cu întrebatul, ofc I did: mama, ce sport vrei să înveți? De parcă o puneam să facă tema la mate a zis: fooootbaaaaal. Bun și fotbalul, ce să zic acuma, se-aruncă-n neam, dar nuș, ceva cu mă-sa, așa, nu se poate?

Precaută. Mai precaută ca fii-mea nu e. De aia a și mers la 1 an și 7 luni, pun pariu. Nu că nu putea să meargă mai devreme, nu voia. Și de aia sunt eu mama nebună care stă impasibilă și mai are puțin și aplaudă ca o focă în extaz la orice încercare de escaladare a unui gard extrem de înalt sau orice asemănător. Pentru că pentru nimic în lume nu ar încerca ceva măcar vag periculos :(.

So uattudu uattudu. Aștept rețete și recomandări, deși suspectez că nu e ceva în care să o ademenesc, ori îi place ori nu. Știu, știu că toate mamele deținătoare de plozi aruncători în cap de la vârsta de la 6 luni își dau ochii peste cap, dar vă jur, eu vreau un mic diavol tazmanian, am ce face cu ea așa, nu sunt pregătită însă de refuz după refuz după refuz la orice propunere dusă cu pluta de-a mea.

Just a little tiny bit of crazy. All I’m asking for 🙂

img_3235

 

 

 

 

Reclame