Lesson 1

Standard

Şed pe canapeaua (verde, v-am mai zis, îmi place că e verde) din sufragerie și mă uit la fii-mea (pe care n-o să o văd vreo săptămână, din motive de vacanțe și deplasări) cu un bot cât casa.

-Ce e mama?

-O să-mi fie dor de tine, vierme mic, vino aici.

și mi-o prăbușesc în brațe, fix un drog încărcat ochi cu dopamină și serotonină e greutatea ei pe corpul meu.

-Nu vrei să dormi cu mine astă-seara?

-Ce zi e azi?

-Joi.

-Deci mâine merg la grădi. Nu vreau mami, tu te trezești mai devreme și mie îmi place să dorm mult.

Oftez cu ochii de cățel. I can totally pull puppy eyes, if forced.

-Chiar vrei?

-Chiar vreau.

-Bineeeee mama, îmi place să fii fericită, o să dorm cu tine astă seară.

Eu mă înseninez și o pupăcesc și viermele țopăie într-un picior, energizată și entuziasmată că ea și doar ea a reușit să mă facă fericită.

6 years old. Îşi cedează bucăţica ei de confort pentru fericirea mea, pentru că e mai importantă. Ştiu o grămadă de adulţi care habar n-au sau nu-s dispuşi să facă asta pentru nimeni. Nu mai ştiu cine-mi zicea că fericirea e cel mai egoist sentiment. Well, turns out not necessarily. Not when it comes to love.

Mă gândeam după episodul de mai sus că noi, părinţii, uităm că asta facem. Ne creştem copiii, ei, cei pe care îi iubim cel mai mult pe lume, fix pentru asta. Pentru a fi fericiţi fără noi.

Cred că sunt eşuate părinţelile în care fetiţa sau băieţelul rămân veşnic lipiţi de fusta mamei sau de finanţarea tatălui. Au nevoie să fie liberi, să plece, să se ducă, să-şi facă familii, prieteni, aventuri, zile în care noi nu existăm.

Acuma, ca părinte zic, nu mi se pare taman grozav. Zi de zi viaţa noastră se învârte în jurul lor pentru o perioadă de minim 18 ani or so şi apoi, zap dintr-o dată te privesc în ochi şi pleacă, spunându-ţi sau nu, că sunt fericiţi altundeva, fără tine.

We will get our hearts broken, we will.

But in a sweet sour way, pentru că, de fapt, de suntem părinţi buni, exact asta ne dorim pentru ei. Să fie fericiţi, fără noi.

Sinceră să fiu, am şi o coadă de speranţă pe acolo pe undeva. Eu cred că, dacă în ăia 18 ani sau cât îi avem pe aproape le arătăm blândeţe şi dreptate şi curaj, then oricât de departe s-ar duce sau oricât de rar i-am putea vedea, dragostea aia o să ne lege, ca nişte fire suuubţiiiiriiii, elastice (multicolore, sper) şi incredibil de lungi.

Şi din când în când boooooooooooooooooooooooooiiiiiiiiiiiinnnnnnnnnnggggggg, they will bounce back to us şi eu o să pot să mi-o mai prăbuşesc o dată, strâns de tot, la piept şi-o să mă lăfăi în bucăţi maaari, rotunde şi galbene şi vesele de pură fericire. 🙂

IMG_2412

 

Anunțuri

3 răspunsuri »

  1. o tanti desteapta a zis „mothers should be there to be left”
    imi tot repet asta, mai ales la o fractiune de secunda dupa momentul ala in care m-am surprins uitandu-ma fascinata la fiu-miu…. mi-e mila de nor-mea ….trebuie sa-l iubeasca mult ca sa ma suporte pe mine, dar am de gand sa cresc un barbat misto :))

    Apreciază

  2. Pingback: 6 | Sleepy 00

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s