Arhive zilnice: 25 ianuarie 2017

Cel mai bun

Standard

Hai să încep cu cărțile. Noi jucăm cărți când suntem la țară în familie extinsă (cum suntem de altfel mai întotdeauna la țară).

Și se face că e așa: jumătatea feminină a casei joacă cu scopul de a petrece timpul într-un mod haios cu oamenii pe care îi iubește. Jumătății feminine i se fâlfâie complet dacă pierde sau câștigă și 3/4 din timp râde în hohote și uneori chiar cu lacrimi din motive mai mult sau mai puțin întemeiate.

Jumătatea masculină a casei nu. Jumătatea masculină joacă cu rolul clar și precis de a câștiga. Se enervează și scoate fum pe diverse găuri de nu câștigă, ba mai mult, neagă complet motivarea jumătății feminine de a juca doar de dragul de a juca. Jocul nu are niciun sens dacă nu e câștigat și basta, jumătatea feminină susține cai verzi pe pereți doar pentru că jumătatea feminină nu prea câștigă (deși istoria arată că jumătatea feminină câștigă, printre hohote, destul de des).

Deci la început am zis că treaba asta cu a fi primul e o chestie masculină. Evoluție, spermatozoizi, I can see the picture. Bărbații au nevoie să fie cei mai buni ca să aibă pur și simplu șanse la supraviețuire, femeile nu.

Când eram eu mică, era musai să fiu cea mai bună în clasă, după spusele alor mei. Atâta că mie una nu-mi păsa deloc de eram prima sau ultima sau pe la mijloc. Nu m-a interesat cu adevărat școala și mi s-a părut un chin și o corvoadă cumplită care mă împiedica să îmi folosesc creierul și timpul în scopuri care mă interesau cu adevărat (nu neapărat prostești, insist). Am mai povestit despre asta.

O perioadă, pentru că sunt fată și deci predispusă să încerc să-mi fac părinții fericiți (long talk, om povesti o dată), m-am ocupat cu treaba asta. Și la școală se promova aceeași abordare: cine termină primul problema primește zece, cine ridică primul mâna sus șamd. Știți și voi cu toții cum e.

Atâta că băieții nu prea mai păreau preocupați să fie primii. Majoritatea băieților erau complet indiferenți la școală, au trecut ca rața prin apă până pe la facultate când deodată au început să învețe și să ia note mai bune ca majoritatea fetelor pe care le cunosc. Însă timp de 12 ani, majoritatea nu erau deloc în fruntea clasamentului și asta e la fel de cert ca soarele care apune și răsare, nu e nici de ieri și nici nu s-o schimba mâine.

So mă necăjea chestia asta, pentru că dacă e să accept teoria spermatozoidului, atunci cum o integrez în completa indiferență a masculilor între vreo 6 și 18 ani? Și de ce o fac și fetele uneori? De ce nu toți masculii o fac? Și nu, nu e legată de sex, una că începe mai devreme, doi că la fotbal tot era musai să câștige.

În plus, am citit despre jocurile unor copii din niște tribulețe de prin lume și, surprinzător, nu erau deloc concentrate pe a fi primul. Dimpotrivă. Lăsați liberi (de fapt mă rog, sunt lăsați liber tot timpul, nu e cu program ca la noi) nu vor alege să își fabrice mașinuțe pe care să le împingă prin labirinturi către un Finish apoteotic ci dimpotrivă.

Unul din jocurile lor presupunea ca o gașcă de copii se ducea să culeagă banane. Nu reușeau toți, sau nu apucau toți. Unii dintre copii, deci, doar unii, aveau banane. Pasul următor era ca fiecare copil care avea banană o împărțea în două și dădea jumătate unui copil care nu avea. Apoi, din  nou, fiecare copil împărțea jumătatea în sfert și o făcea cadou unui altuia. Apoi încă o dată și încă o dată până ce nu mai rămânea nimic de împărțit.

Majoritatea jocurilor lor sunt așa, axate pe a împărți și nu pe a câștiga.

Există mai multe explicații. Una implică sexul. În triburile mici, resursa problematică e mâncarea, nu sexul (procrearea), asta e la liber, pe când în lumea civilizată avem mâncare căcălău dar agonizăm nopți și ani după cele conexe sexului. Cea mai pertinentă rămâne că triburile mici au nevoie de coeziune ca să poată supraviețui pe când triburile mari (cum suntem noi, oamenii civilizați), au nevoie de concurență (cel mai bun supraviețuiește).

Sună corect în principiu, dar atunci când condițiile triburilor mici se schimbă, de exemplu nu există mâncare pe o perioadă de luni, oamenii din ele vor merge în continuare pe principiul egalității și vor alege să moară împreună de foame vs. ca cel mai puternic să fure mâncarea de la ceilalți iar în civilizația curentă, look around, nu prea vedeți în condiții de abundență că oamenii aleg să doneze mai mult, să împartă mai mult, să fie mai calzi, sunt la fel de răi ca întotdeauna.

Deci avem pe de o parte o turmă care face a și  o turmă care face b. Pe scurt, învârtindu-mă în cercuri ca Charlie atunci când îl supără coada, m-am hotărât că probabil nu e o chestie de natură, ci una de cultură.

Și da, are legătură cu copiii (de aia scriu aici despre) pentru că sper sau cred că e alegerea noastră cum îi creștem, cu ce valori, și nu e musai să facem la fel ca toată lumea, altfel ne vor muri mâncați de lupi.

Alegem cumva între valoarea de a fi cel mai bun (ciudată-i limba română asta uneori, nu-mi place că în expresia pentru câștigător l-au strecurat pe bun, nu mi se par a avea neapărat o legătură), fie în aceea a blândeții și a bunătății, a cooperării 🙂 (apropos, destul de Montessori dacă stau să mă gândesc principiul). Și sper să fim mai mulți care nu-i creștem cu frică de lupi, ca să aibă și căprioarele noastre cu cine se juca ;).

Iar a ieșit un articol serios, la dracu. Nuș de ce îmi ies așa uneori, că zău că eu nu-s un om serios :). Voiam doar să zic că e ok să nu câștige locul I cu coroniță la festivalul de canto sau concursul Cangur sau cum naiba-i zice. Promit.

img_9353

Reclame