Today

Standard

Nu îmi place politica. De fapt, nici nu îmi place cum arată articolul ăsta pe blogul meu, în bula mea, probabil o să îl șterg diseară când se închid urnele, la fel cum închid și ochii la orice are legătură cu politica după ora aia. O ignor cu desăvârșire pe tot parcursul diverselor mandate. Nu îmi plac nici oamenii care fac politică. Nu cred, sunt prea bătrână să cred în oamenii care fac politică. De orice culoare ar fi ei.

Poate greșesc. Mi-ar plăcea să greșesc. De fapt, îmi place când mi se demonstrează că greșesc. Pe cuvântul meu de onoare. Sper să am ocazia în viața asta să zic măcar o dată că am greșit și că politica nu e o mocirlă și că sunt în ea oameni cu coloană vertebrală, oameni care au intrat acolo să schimbe ceva.

Dar o să merg să votez azi. Am votat întotdeauna și îmi fac timp pentru chestia asta pe care o văd ca pe o masă verde urât mirositoare.

Nu știu dacă pot să explic de ce. O dată că e singurul moment în care fiecare fir de nisip există. Nu prea existăm în rest, o dată aleși X sau Y devenim din nou o masă diformă și controlabilă. Dar azi, în momentul ăsta, masa aia de nisip e incontrolabilă. Îmi place starea asta, haosul, teama, incertitudinea. Uneori ies monștri din ea, am trăit-o cu toții în diverse feluri, din diverse puncte de vedere.

Nu îndemn să votați cu cineva, pentru că nu cred în nimeni și nu cred că aș putea sta cu sinceritate în spatele cuiva de pe scena asta. Poate o fi de vină că nu știu eu destule, foarte posibil.

Dar cred însă că ar fi bine să votăm azi, din simplul motiv pentru care acționez de fiecare dată când am de ales între a acționa și a nu face nimic.

A nu face nimic echivalează de fiecare dată cu a sprijini pe cel mai puternic. Elie Wiesel, născut român cu un Nobel pentru pace în buzunar, zicea: „“We must always take sides. Neutrality helps the oppressor, never the victim. Silence encourages the tormentor, never the tormented.””. Și mie nu mi-au plăcut niciodată cei puternici, indiferent cine au fost ei. Simt în stomac nevoia să-l apăr pe cel mic, așa puțin cum pot eu. Încerc să iau apărarea refugiaților, homosexualilor, copilului timid din fundul clasei, colegului certat de șef, de multe ori fără succes ba chiar uneori făcând mai mult rău decât bine. Și azi o să încerc să iau apărarea celui mai mic și mai necăjit. Și nu, nu mă refer la cel mai mic partid, mi-s egale toate.

Pentru mine azi cel mai mic și mai necăjit sunt copiii noștri, bătrânii noștri, cei care dumicățesc fiecare leu ca să rămână bani de pâine, cei care nu mai cred că în țara asta gri există raze de soare. Și cred că dacă am acționa mai mulți am avea mai multe șanse ca poate, doar poate, un foarte mic minuscul poate, data viitoare să putem merge să alegem o persoană în care sperăm cu adevărat. Și dacă noi nu ieșim din case în ziua asta friguroasă și soare cu dinți, poate persoana aia o să creadă că nu ne pasă și nu merită efortul. Nu cred că nu ne pasă, cred că doar ne-am pierdut puțin speranța.

Probabil n-o să fie nici o rază de soare nici mâine, dar eu, ca în fiecare idioată de zi, pentru că mă încăpățânez să fiu o proastă idealistă, o să încerc.

Sper că și voi. Cred că avem nevoie de asta ca să ne putem privi copiii în ochi.

img_9353

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s