In my skin

Standard

Sunt pe Social Media, încă. Deși îmi trece cel puțin o dată pe săptămână prin cap să dispar complet din online, mai ales când îmi face un străin bucuria de a-mi da add. Feed-ul meu e blocat pentru majoritatea oamenilor (cei puțini pe care îi am în lista de prieteni-sorry guys) și e setat pe rahaturile de mă interesează: fotografie, geek stuff, cărți și glume proaste despre părințeală).

Mă dădeam pe net săptămâna trecută când am gasit asta: https://www.lensculture.com/articles/michelle-sank-in-my-skin#slide-1.

Mhhhhhhh, nu poți să treci nepăsător peste pozele astea când ai un copil care urmează să fie adolescent.

Deocamdată, Sara e complet autistă la felul cum arată. Îmi povestește de fetițe care se uită în oglindă și spun că își doresc să fie frumoase și să aibă cele mai grozave rochii cu sclipici.

Se îmbracă în rochie și bocanci sau cizme uneori, predominant în bluze și blugi. Nu pare interesată de haine (și le alege în funcție de cât de haios e personajul de pe ele – sincer, așa îmi aleg și eu, în funcție de cât de haios e mesajul sau poza) și nu am auzit-o vreodată să vrea vreo rochie cu pampoane. Nici măcar codițe nu mă lasă să îi fac, are părul lung doar pentru că, așa cum am mai scris, urăște să se tundă.

Uneori mă învinovățesc că nu sunt genul de mamă care să meargă la coafor de două ori pe săptămână sau care să își dea juma de salar pe țoale și pantofi. Îmi cumpăr haine când am nevoie sau când găsesc ceva ce mă face să râd. Și mă întreb dacă ea, imitându-mă, că încă le suntem modele, vrem nu vrem, nu are cumva de suferit într-o lume de fetițe în tutu-uri.

Și va veni o zi când îi va plăcea un băiat. O zi când va avea 14 ani și va fi înconjurată de fete cu rochii scurte și șuvițe ondulate, fete care râd în hohote la glumele complet tâmpite ale băieților populari. Și inevitabil, pentru o scurtă perioadă din viața ei, își va dori, poate o va și face, să râdă la glumele proaste ale unor duzi mononeuronali. Zile în care va fi complexată că are două perechi de bețe în loc de curbe sau păr prea lins de vacă sau ce știu eu (e complet neimportant, oricum va arăta oricum va găsi o chestie).

Îmi vine să scriu o listă. Cu un plan, eu, care nu fac planuri, cu chestii pe care le pot face să nu i se întâmple asta. Deși nu cred nici pentru o secundă că Sara și-ar dori vreodată mărire de sâni sau botox în buze ca să arate ca o păpușă sinistră care îmi întoarce stomacul pe dos. Not that kind of girl.

Însă cumva, ceva, să îi explic că that is not her. Și că femeile alea rujate și parfumate și cu haine mulate sau care îşi petrec o viaţă obsedate de a arăta cu 20 kile în minus faţă de normalitate sau care sau care, se vor simți la fel de nesigure pe ele și după ce vor arăta aşa cum visează.

Exclud din discurs transformările de gen pentru că sunt o discuție aparte și nu au termen de comparație, deși în link-ul de mai sus apar amestecate. Una e să nu te simți bine în pielea ta că nu se uită Gigel la tine și alta e să știi că aia nu e pielea ta.

Revenind. Nu știu dacă depinde de noi și nu știu dacă e ceva ce putem face, ca părinți, pentru asta. Oricum e ceva articol gen drobul de sare că mai e hăt până departe, doar mă întrebam dacă e cumva un fel bun de a face lucrurile, de a spune lucrurile, de a arăta lucrurile, acum, când sunt mici, ca să îi protejez cumva de asta atunci când vor fi un pic mai mari.

Nu zic că frumusețea vine din interior. Am mai spus că m-au convins prietenii mei de gen masculin că primul lucru la care se uită e cum arată o femeie. Dar încă nu cred că poți iubi pe cineva care nu te tratează cu blândețe sau cu care nu poţi comunica.

Și nici nu cred că lumea-i egală pentru femei și bărbați. Citeam despre un experiment despre subconștient, dar mi s-a părut mai relevant pentru felul în care sunt percepute femeile vs. bărbați. Turns out că dacă citești numele unei persoane, printre alte sute, într-o carte de telefoane cu vreo 3/4 zile înainte de a fi întrebat dacă persoana respectivă (Jon Snow să zicem) e o persoană faimoasă, șansele să zici că e o persoană faimoasă sunt mai mari dacă ai văzut numele înainte, chiar dacă nu l-ai reținut. Dar ce mi s-a părut mai interesant e că dacă e numele unei femei, Johanna Snow, nimeni nu îl va cataloga ca numele unei persoane importante.

E mai greu și mai ciudat din multe puncte de vedere viața în pantofi cu toc, e o realitate. Nu mă plâng sau nu mă autocompătimesc, na, mie mi se pare că am avut noroc, dar overall tab-urile care sunt deschise în mintea unei femei acoperă mai multe planuri (casă, masă, apariție, job, copii, nici nu mă mir că majoritatea nu mai au timp după de tab-ul cu ele), doar ca să ajungă la un  nivel de plutire.

Habar n-am. Am ridicat din umeri. Haos în capul meu. E un subiect care mă face să mă simt mică și proastă. Vreau ca Sara să fie ok în pielea ei. Să nu creadă că e cea mai grozavă piele din Univers, ci doar să o accepte și să nu o ascundă și să se simtă ok cu ea, chit că-i albastră cu puncte galbene.

IMG_8697

Anunțuri

8 răspunsuri »

  1. Daca tu esti ok in pielea ta, si cred ca esti, Sara va fi ok in pielea ei. Imi dau seama, pe zi ce trece, ca suntem asa niste exemple de puternice pentru ei, astia mici ai nostri, incat slabe sanse sa iasa-n lumea asta mare fara bagajul pe care-l iau in primii lor ani alaturi de noi. Da, da, sunt convinsa ca de multe ori nu o sa para asa – cel putin in adolescenta ma astept si eu la niste rabufniri din alea de calibru seismic, dar in final, ce vad la noi, asta vor pune in practica. Iar incep eu cu recomandarile mele, dar serios, read Jesper Juul, e singurul care conteaza in lumea asta de carti si experti de parenting 🙂

    Apreciază

    • sincer e atat de popular nenea asta intr-un roi de mamici cu care mi se pare ca nu am absolut nimic in comun si ca suntem la distante astronomice ca ma incapatanez sa nu-l citesc pana nu ajunge in dizgratie :)). dar daca il recomanzi TU ma mai gandesc 😛

      Apreciază

  2. Isi va gasi un Harry Potter ca si ea si va rade la aceleasi glume ca ale ei. R. e fetita cu sclipici, mereu vrea rochii, iar eu ma uit in oglinda cand ma spal pe dinti :))

    Apreciază

  3. Nu sunt mama…si sincer nu cred ca voi fi vreodata, dar am crescut intr-o familie putin toxica…intr-o familia care incinstient m-a tras in jos si inca o face in momentele in care imi pierd atentia.
    Cel mai bun lucru pe care poti sa-i oferi unei fete din punctul meu de vedere, unui om in general, indiferent de varsta este libertatea. Las-o sa faca propriile greseli, las-o sa isi descopere stilul vestimentar, las-o doar sa fie fara sa presupui ca este ca tine si ea are nevoie sa fie tratata asa cum vrei tu sa fii tratata. Sprijin-o, intreaba-o de ce are nevoie, invat-o sa isi comunice gandurile si sa asculte activ chiar si corpul e plin de hormoni…poate o poti ajuta sa isi gaseasca pasiunile in viata, voluntariatul, arta, stiinta…daca vezi o mica scanteie in ea indiferent de domeniul spune-ti cu voce tare ca al tau copil merita o sansa si ia-o de manuta si pune-o pe un drum…sau putea sa nu fie pentru ea…sau s-ar putea sa-i schimbe viata.
    Stii ce mi-as fi dorit eu? Mi-asfi dorit ca mama sa scrie jurnale cu lucrurile pe care le-am facut si le-am spus in ziua respectiva, sa-mi faca mai multe poze, sa ma documenteze mai mult…pentru ca treci prin acele transformari magice din copil in adolescent doar o data, dar cred ca acest lucru este off topic.
    Pe scurt, ofera-i libertate de explorare, lasa-o sa fie diferita in modul ei unic de a fi si fii mereu acolo pentru ea, sprijin-o indiferent de situatie.
    E foarte important sa ai o minte deschisa in ceea ce o priveste…pentru ca acum nu ai o idee clara daca ea va fi bi, asexuala sau daca ii vor placea baietii, daca va fi pasionata de arta sau va dori sa fie medic…fii deschisa la toate posibilitatile si cred ca o poti invata si pe ea sa fie asa, lasand-o sa fie intr-un grup cu alti copii din famili diferite, fie ca vorbim de sport sau orice altceva.
    Mi-am dorit o copilarie diferita mult timp, dar uitandu-ma astazi in urma nu as schimba-o cu nimic.
    Din punctul meu de vedere, nu exista perfectiune in nimic…asa cum nici o mama nu poate fi perfecta…si daca e o mama ‘perfecta’ ea mai are timp sa fie femeie, sa fie iubita sau sotie, sa fie ea cu ea pentru putin in fiecare zi si sa fie o buna angajata sau un bun antreprenor? Sunt multe de jonglat aici…si nimeni niciodata nu a fost un parinte perfect. Cred ca e important sa iti amintesti asta in momentele in care simti ca o dai in bara si sa te ierti si sa inveti din toate si sa acorzi iubire celor din apropierea ta, sa nu lasi rauri de negativitate peste cei din jur, mai ales peste cea mica…
    Again, sunt o tanara de 20 de ani cu o copilarie si o viata cel putin interesanta care nu este in masura sa dea sfaturi, dar care tocmai ti-a spus ce si-ar fi dorit ea de la mama ei…care si-a pierdut de prea mult timp statutul de femeie, angajata si sotie…si e pacat.
    Multe ganduri pozitive spre tine si spre familia ta!
    -Andreea🌹

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s