Arhive zilnice: 4 noiembrie 2016

In my skin

Standard

Sunt pe Social Media, încă. Deși îmi trece cel puțin o dată pe săptămână prin cap să dispar complet din online, mai ales când îmi face un străin bucuria de a-mi da add. Feed-ul meu e blocat pentru majoritatea oamenilor (cei puțini pe care îi am în lista de prieteni-sorry guys) și e setat pe rahaturile de mă interesează: fotografie, geek stuff, cărți și glume proaste despre părințeală).

Mă dădeam pe net săptămâna trecută când am gasit asta: https://www.lensculture.com/articles/michelle-sank-in-my-skin#slide-1.

Mhhhhhhh, nu poți să treci nepăsător peste pozele astea când ai un copil care urmează să fie adolescent.

Deocamdată, Sara e complet autistă la felul cum arată. Îmi povestește de fetițe care se uită în oglindă și spun că își doresc să fie frumoase și să aibă cele mai grozave rochii cu sclipici.

Se îmbracă în rochie și bocanci sau cizme uneori, predominant în bluze și blugi. Nu pare interesată de haine (și le alege în funcție de cât de haios e personajul de pe ele – sincer, așa îmi aleg și eu, în funcție de cât de haios e mesajul sau poza) și nu am auzit-o vreodată să vrea vreo rochie cu pampoane. Nici măcar codițe nu mă lasă să îi fac, are părul lung doar pentru că, așa cum am mai scris, urăște să se tundă.

Uneori mă învinovățesc că nu sunt genul de mamă care să meargă la coafor de două ori pe săptămână sau care să își dea juma de salar pe țoale și pantofi. Îmi cumpăr haine când am nevoie sau când găsesc ceva ce mă face să râd. Și mă întreb dacă ea, imitându-mă, că încă le suntem modele, vrem nu vrem, nu are cumva de suferit într-o lume de fetițe în tutu-uri.

Și va veni o zi când îi va plăcea un băiat. O zi când va avea 14 ani și va fi înconjurată de fete cu rochii scurte și șuvițe ondulate, fete care râd în hohote la glumele complet tâmpite ale băieților populari. Și inevitabil, pentru o scurtă perioadă din viața ei, își va dori, poate o va și face, să râdă la glumele proaste ale unor duzi mononeuronali. Zile în care va fi complexată că are două perechi de bețe în loc de curbe sau păr prea lins de vacă sau ce știu eu (e complet neimportant, oricum va arăta oricum va găsi o chestie).

Îmi vine să scriu o listă. Cu un plan, eu, care nu fac planuri, cu chestii pe care le pot face să nu i se întâmple asta. Deși nu cred nici pentru o secundă că Sara și-ar dori vreodată mărire de sâni sau botox în buze ca să arate ca o păpușă sinistră care îmi întoarce stomacul pe dos. Not that kind of girl.

Însă cumva, ceva, să îi explic că that is not her. Și că femeile alea rujate și parfumate și cu haine mulate sau care îşi petrec o viaţă obsedate de a arăta cu 20 kile în minus faţă de normalitate sau care sau care, se vor simți la fel de nesigure pe ele și după ce vor arăta aşa cum visează.

Exclud din discurs transformările de gen pentru că sunt o discuție aparte și nu au termen de comparație, deși în link-ul de mai sus apar amestecate. Una e să nu te simți bine în pielea ta că nu se uită Gigel la tine și alta e să știi că aia nu e pielea ta.

Revenind. Nu știu dacă depinde de noi și nu știu dacă e ceva ce putem face, ca părinți, pentru asta. Oricum e ceva articol gen drobul de sare că mai e hăt până departe, doar mă întrebam dacă e cumva un fel bun de a face lucrurile, de a spune lucrurile, de a arăta lucrurile, acum, când sunt mici, ca să îi protejez cumva de asta atunci când vor fi un pic mai mari.

Nu zic că frumusețea vine din interior. Am mai spus că m-au convins prietenii mei de gen masculin că primul lucru la care se uită e cum arată o femeie. Dar încă nu cred că poți iubi pe cineva care nu te tratează cu blândețe sau cu care nu poţi comunica.

Și nici nu cred că lumea-i egală pentru femei și bărbați. Citeam despre un experiment despre subconștient, dar mi s-a părut mai relevant pentru felul în care sunt percepute femeile vs. bărbați. Turns out că dacă citești numele unei persoane, printre alte sute, într-o carte de telefoane cu vreo 3/4 zile înainte de a fi întrebat dacă persoana respectivă (Jon Snow să zicem) e o persoană faimoasă, șansele să zici că e o persoană faimoasă sunt mai mari dacă ai văzut numele înainte, chiar dacă nu l-ai reținut. Dar ce mi s-a părut mai interesant e că dacă e numele unei femei, Johanna Snow, nimeni nu îl va cataloga ca numele unei persoane importante.

E mai greu și mai ciudat din multe puncte de vedere viața în pantofi cu toc, e o realitate. Nu mă plâng sau nu mă autocompătimesc, na, mie mi se pare că am avut noroc, dar overall tab-urile care sunt deschise în mintea unei femei acoperă mai multe planuri (casă, masă, apariție, job, copii, nici nu mă mir că majoritatea nu mai au timp după de tab-ul cu ele), doar ca să ajungă la un  nivel de plutire.

Habar n-am. Am ridicat din umeri. Haos în capul meu. E un subiect care mă face să mă simt mică și proastă. Vreau ca Sara să fie ok în pielea ei. Să nu creadă că e cea mai grozavă piele din Univers, ci doar să o accepte și să nu o ascundă și să se simtă ok cu ea, chit că-i albastră cu puncte galbene.

IMG_8697

Reclame