Futu-i

Standard

Când am citit prima oară De veghe în lanul de secară (Catcher in the Rye) m-am simțit normală. M-am simțit normală pentru că găsisem pe cineva, ok, într-o carte, nu m-a deranjat că doar acolo, la fel de anormal ca mine. De fapt nici atunci nici acum nu mă simt anormală, doar cumva în exterior, privind la restul oamenilor (sau copiilor, pe vremea aia) care fac aceleași lucruri (cu timpul am descoperit și că nu chiar toți).

După ce am efectuat operațiunea, am purces la găsit tot ce mai scrisese nenea cu pricina. Și acum 20j de ani când făceam eu treaba asta well, nu prea exista Wikipedia. Așa că am căutat în librăriile din Târgu-Jet. Unde am găsit fix zero. Abia mai târziu, în anticariatele din București, am mai descoperit încă două din cărțile lui: Nine stories și Raise High the Roof Beam, Carpenters and Symour: An Intoduction. Franny și Zooey a fost ultima carte pe care i-am cumpărat-o, la câțiva ani distanță. Credeam că le-am citit pe toate și că asta e, that was it, the end.

A cincea carte de Salinger mă aștepta în octombrie 2016, strivită, slabă, și albastră, pe ultimul raft, cel de sus al unei librării dintr-o zi tare ploioasă. A trebuit să mă ridic pe vârfurile de la picioare să ajung la ea și m-am lovit puțin la mâna dreaptă încercând să o scot de acolo. Dar a meritat.  O surpriză.

Mie cartea asta mi-a fost un fel de reminder. A de ce mi-a plăcut atât de veghe în lanul de secară, deși majoritatea oamenilor cărora le-am menționat-o mi-au recunoscut sincer că li s-a părut ciudată și în coadă de pește.

De veghe rămâne pentru mine o carte despre adevăr. Despre picioare pe pământ. Despre a spune futu-i când ești la un cocktail la operetă, despre a râde cu lacrimi la un serial prost, despre a recunoaște că plodul personal e uneori un asshole, despre a purta riduri în loc de botox, despre degete mijlocii ridicate în loc de zâmbete false, bere în loc de apă plată cu lămâie, despre adevăr trist sau crud uneori în loc de minciuni parfumate, despre a mânca cu poftă o pizza întreagă în loc să instagramezi o poză cu o salată sănătoasă, sau despre a te vedea cu o prietenă fără ca lista de 587389472394 de prieteni să afle imediat despre asta, despre fetiţe care preferă costumele de liliac negru rochiţelor cu prinţese şi bocancii pantofilor roz, care râd dar şi plâng, care au dreptul să spună nu şi să fie oameni. Mici, dar oameni.

Habar n-am, despre a fi imperfect și greșit.

Despre a fi tu 🙂

three-stories

 Playlist de noiembrie.

Anunțuri

2 răspunsuri »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s