Arhive zilnice: 24 octombrie 2016

Program

Standard

Îmi place să o iau pe Sara de la grădi. Vine tropa tropa alergând în fiecare zi și se prăbușește într-o îmbrățișare mare. Dar îmi place și pentru că mă amuză conversațiile cu the short people who learn there, îs amuzanți. Săptămâna trecută o blonzenie de vreo 3 ani într-un tutu negru m-a întrebat dacă vreau să văd dansul fundului. Mă așteptam să îmi arate luna și n-am prea știut ce să răspund, dar în schimb de asta s-a întors cu spatele și a făcut dansul raței (știți dansul raței, da?). I-am zis că e cel mai grozav dans al fundului pe care l-am văzut vreodată în viața mea. A râs.

Unii dintre ei îmi dau îmbrățișări. Le primesc și le adun pe toate.

Alteori mă opresc să mă conversez cu plângăcioșii (că doar și eu am una) care mă întreabă suspinând Când vine maaaamiiii? Și îi asigur întotdeauna că nu mai durează mult (nu mint, se închide grădi, so chiar nu mai are cum să dureze mult).

Îmi mai place când se hotărăsc ei să facă nuș ce și tu când ajungi ca o floricică roz la grădi cu gândul să iei plodul și să mergi donno la Hornbach să cumperi rotopercutorul (nu am nici cea mai vagă idee ce înseamnă cuvântul ăsta, dar pare ceva serios și important) dar afli că de fapt nope, o să mergi în parc să dea ei pâine la rățuște. So bye bye rotopercutor.

Însă recent, în timp ce o așteptam pe Sara să își ia lucrurile, s-a oprit în dreptul nasului meu un munte de cârlionți necunoscuți.

Bună, îmi zice, aveți program?

– Program întreb, nelămurită.

Da, program, ce faceți după gărdi?

– A, păi habar n-am zic, ce vrea Sara.

Mergeți în parc?

– Habar n-am, ridic din umeri, dacă vrea ea mergem în parc.

Păi și tu nu știi?

– Păi nu știu, că n-am apucat încă să vorbesc cu ea.

Aha.

– Dar tu ai program? o întreb.

– În aproape fiecare zi, își ridică mâinile nemulțumite și le lasă să se prăbușească pe lângă corp.

– Ce program?

și îmi recită un maraton între cursuri de x și aia și ailalată și sus și jos.

Băi. Noi n-avem program. Nu știm ce facem. Plecăm de la grădi și ne urcăm în mașină și eu o întreb pe Sara ca un șofer simplu ce sunt: Unde mergem, mama? Și ea alege. Și eu ascult, fără comentarii.

Hai în weekend mai iau bilete la o piesă de teatru. Îi mai propun să mergem la evenimentul X de care am aflat pe net. Dar planuri? Program? N-am. Chiar n-avem. Ne trezim și ne gândim ce vrem să facem. Uneori mergem în parc, uneori vrea la muzeu, uneori la piscină, alteori să stea acasă o zi întreagă.

Planuri și program mai fac uneori la birou, dar până și acolo cred că dacă fiecare face ce vrea lucrurile merg mult mai bine decât dacă ar sta cineva cu un 365 de zile la avizier cu sarcini și termene.

Sincer obosesc numai la ideea că ar trebui să am o listă de activități extracuriculare între care să alerg bezmetică în colțuri de București după program: pian în Militari luni, piscină în Berceni marți, tenis în Băneasa miercuri, parc Herăstrău joi și curs de matematici avansate la Oxford vineri.

Merge la piscină în weekend, cântă la chitara mea, habar n-are să joace tenis  și ne place să plecăm în vacanțe cât de des putem, vacanțe în care de asemenea nu avem niciun plan și doar stăm și ne uităm tâmp la mare.

Voi? Aveți program? Ratez ceva complet important?

IMG_5164

 

 

Reclame