A dog of few barks

Standard

 

Charlie e un cățel. Un cățel de 6 ani. V-am mai povestit puțin de el.

Am vrut să scriu eu (deși sper să scrie și Andrei la un moment dat, că doar al lui e, și pe el îl iubește Charlie cel mai mult pe lume) pentru că dețin obiectivitatea unui terț. Nu-i sunt nici mamă (are cea mai frumoasă mamă creață ever, de la care își și moștenește și cârlionții ăia irezistibili, cel puțin pentru mine) și nici tată, ca Andrei (de la care bănuiesc că își moștenește căldura și pe alocuri, naivitatea). Nici măcar nu-l hrănesc, cred că dintre toți câinii de la țară pe care îi hrănim (și numărul lor crește cu fiecare vacanță) lui i-am dat cel mai rar ceva de mâncare (mai concret, am împărțit din merinde atunci când ne-am nimerit împreună).

N-avem așteptări unul de la celălalt.  Într-un mod complet dezinteresat și sincer, ne placem reciproc.

Eu am decis, cred, prima că mi-e drag. Nu la prima vedere, când avea sub o lună și făcea pipi pe canapeaua șmecheră a lui văr-miu dintr-un cartier bucureștean, deși cu siguranță n-aveai cum să nu îți placă așa mic și zăpăcit cum era. Mai târziu, când am ajuns să ne cunoaștem, în vacanțele comune de la țară și cred că e din cauză că semănăm. Amândoi am fost crescuți de bunici. Și amândoi suntem tare timizi.

Și el, cumva, a simțit că îl plac și a ales să mă placă înapoi. Când suntem împreună Charlie e nedezlipit de mine, uneori chiar și când e Andrei prin preajmă. Eu merg cu el la plimbarea de dimineață. Mergem până într-o poiană din apropiere, pe coasta unui deal unde iarba crește înaltă și Charlie aleargă cu fundul jos și urechile sus. Plânge când mă dau jos din mașină și rămâne cu Andrei să mă aștepte de zici c-am fugit pe lună.

Vorbind de fund, rar mi-a fost dat să văd vreun posterior mai reușit, e umpic grăsuț și când stă, ca o broască, pe burtă, e imposibil să nu te faca sa zâmbești.

Se ține scai de mine prin curte, stă sub hamac, frecându-se cu spatele de spatele meu și pleoștindu-și botul peste marginea hamacului pe cartea mea, făcându-mă, inevitabil, să râd în hohote sau se așează la picioarele mele, pe șezlong atunci când (hm, iar citesc). Ok, mai și scriu uneori pe șezlong. Când Sara sare în trambulină e întotdeauna, la datorie, dedesubt.

Charlie e cald, cum vă spuneam. Și la propriu, îmi place când se lipește de mine toamna sau noaptea, vara, când îmi îngheață picioarele în pantaloni scurți. Dar și la figurat, e un câine blând, care vrea să fie aproape de oamenii pe care îi iubește.

Nu-s mulți, și în plus, seamănăm un pic și că niciunuia nu îi plac oamenii noi. Charlie latră și doar se preface că îi mușcă, dar nu pentru că ar fi rău ci pentru că îi e frică de ei.

Stăteam astă vară la o terasă (prietenoasă cu cățeii) de prin București și o chelneriță (a treia, zice Andrei) aproape a fost mușcată pentru că venise chitită, cu mâna întinsă, să îl mângâie, fără să fi avut, carevasăzică o relație anterioară.

Nu pricepem, vorbeam după, de ce, și la copii și la câini, adulții presupun că sunt îndreptățiți la gesturi de maximă apropiere, gen mângâiat pe cap sau ciupit obraji rotunjori

– Dacă mie îmi place o fată pe care nu o cunosc, și mă duc la ea să o mângâi pe păr, se întreba Andrei, oare ce aș păți?

Discutabil, aș zice, în funcție de îl citește au ba :P.

De la Sara însă, de exemplu, Charlie cerșește mângâieri, se duce cu capul lui blond și creț sub mânuța ei mică. Și Sara îl ține ferm când trece o mașină pe drum nu care cumva să fugă sub roțile ei. Tot ea îl hrănește. Știe care sunt boabele lui și care sunt ruladele cățeilor din curte. Și a fost primul câine pe care l-ar fi vrut acasă. Al ei.

Charlie nu e un cățel vorbăreț. Îmi place asta la el. Latră rar, în general când o fac ceilalți câini și doar ca să arate că face parte din gașcă și că e și el mascul.

Pare cumva, sau poate doar mi se pare mie, un veșnic băiețel, deși are vreo 36 de ani în echivalent uman. Poate din cauza ochilor. Așa cum unii oameni, chiar și bătrâni, păstrează ochi de copil, așa și Charlie a păstrat ochi de cățeluș. Blânzi, calzi și întrebători. Căprui.

Spre deosebire de fratele lui mai mare și mai albastru, Bubu, Charlie cel galben nu cere (nu latră) niciodată de mâncare de-ar fi să mănânci un purcel la nasul lui. Când îl răzbește foamea își ia farfuria și ți-o aduce la picioare. La fel și când vrea la plimbare, nu se agită, nu dă ocoale disperate ușii ci se așează lângă piciorul tău și scâncește ușor.

Îi place, desigur, să fugărească mingiuțele lui în curtea de la țară și să joace fotbal cu Andrei sau cu Sara (care se necăjește că nu respectă regulile), tot acolo. Uneori mai fură câte o minge mică de la ea, pe care o capsează prompt și fericit, generând aproape întotdeauna lacrimi și muci în partea feminină și sub 6 ani a familiei.

Charlie mai este, și aici, sigur semănăm, cum tot Andrei îmi spunea, și fraier. Fratele lui mai mare, Bubu, sare la câinele bunicii, Ciobanu, dar nu îl atacă direct niciodată, în schimb ăsta blonduț se aruncă direct sub colții lui fioroși, ca un prostuț mic ce e.

Și fricos, îl sperie tare de tot tunetele și uită să mănânce și-și cedează ultima bucățică de mâncare dacă mârâie Bubu la el.

Nu sare niciodată la pisici sau la iepurașii pe care îi țin în brațe, dar vine întotdeauna să îi miroasă curios. Pare că îi pupă. Ah da, și e pupăcios, avem, se vede, și puncte diferite, dar zău că pupicii lui Charlie nu se pun și i-aș primi cu miile. Mba chiar, recunosc sincer, îi și cer uneori. Sunt mici și delicați, nu te asasinează cu ei, vrea doar să îți arate că te iubește.

Am vrut să scriu de el, pentru că îmi e drag și îmi place scriu de lucrurile, sau oamenii,  sau pentru oamenii sau cățeii care îmi sunt dragi.

Nu cred că Charlie e neapărat un câine special. Cred că sunt mulți Charlie out there. Care așteaptă să întâlnească o pereche de picioare înghețate de mămică și o mânuță mică de fetiță răsfățată. Sper să ne găsim și noi, Sara și eu, un Charlie, și poate, să vă gândiți și voi, cei care nu aveți deja, la unul. Suntem făcuți să fim împreună, nu pentru că am avea nevoie de protecția lor ci doar pentru că am fi, cu siguranță, un pic mai fericiți așa.

img_9027img_9514

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s