Arhive zilnice: 26 septembrie 2016

Dilema

Standard

Voi știți pe cineva care se consideră prost?

Serios.

Think about it for a second.

Băi, eu sunt mai prost așa decât media. Nu cu mult, cu puțin, doar puțin mai prost.

Știți?

Eu nu.

Toți ne considerăm a little above average (deep down inside), și spunem public că ne considerăm la fel de deștepți ca ceilalți (unii, puțin, chiar o și cred). Nici măcar nu vorbesc de aroganții care se cred MULT mai deștepți decât media. Doar umpic. Deep down. Admit it. Doar puțin mai deștepți decât media.

Apoi, știți pe cineva care se consideră rău?

Care să zică, nuj, băi, sunt un om de 2 lei. Pup în fund în stânga și dreapta ca să nu-mi pierd jobul sau mint de sting apele sau nu-mi țin cuvântul că doar n-am vorbit serios sau am înjunghiat mai mulți oameni pe la spate decât chiloți am spălat.

Știți? Na, eu nu. Toți oamenii pe care îi știu se consideră buni sau fundamental buni, chiar dacă mai au scăpări, pe care, unii, le recunosc.

Sunt justificate. Întotdeauna greșelile proprii sunt justificate (don’t even try to argue with me on this, we’re wired this way, studies have been made, brains have been watched, science spoke).

Dacă face altcineva ceva bun? Meh, aș fi putut și eu sau aș fi făcut și eu dacă aveam umpic mai mult timp liber. părinți mai bogați. o mașină mai rapidă. mai mult păr în cap.

Și eu sunt fix la fel. Mă consider un om bun și cred că sunt la fel de inteligentă ca oricine altcineva (uneori unii îmi demonstrează că sunt mai deștepți sau mai proști decât mine, dar premisa inițială e că suntem egali). Cred că și voi vă considerați cam la fel, nu?

Și atunci, dilema mea este:

Dacă toți suntem oameni buni și deștepți, why the fuck is this world so messed up?

Cine sunt ăia responsabili? Cine sunt proștii? Sau răii?

Până și Adolf Hitler credea cu sinceritate că e bun și luptă pentru o cauză nobilă. Sau hai, să fiu mondenă, până și Olivia Steer (așa o cheamă, da?).

So. Ce vă propun, și îmi propun, e să privim cu câtă sinceritate suntem capabili până în străfundurile sufletului propriu, negru și personal și să recunoaștem că uneori suntem răi. Egoiști. Că facem rău, fie și neintenționat, dar rău. Că poate nu suntem chiar atât de deștepți pe cât ne credem. Să ne asumăm greșelile. Fără justificări. Doar atât: am greșit. Nu e atât de greu și cred că e destul de eliberator. Și data viitoare când suntem pe punctul de a face o greșeală „neintenționată”, pregătiți deja cu justificarea pe mânecă să ne oprim înainte să o facem și să încercăm altceva.

Sigur, uneori n-ai de ales, orice decizie ai lua, face rău cuiva, dar cumva depinde și de felul în care o faci :).

Și poate să ne creștem și copiii așa, imperfecți. Nu cel mai frumos, cel mai deștept Gigel, ci un Gigel mic care e și bun și rău și curajos și fricos și blând și dur, și cald dar și rece.

Umani. Doar un pic mai umani 🙂

img_0955