Arhive zilnice: 5 septembrie 2016

Clean your lenses

Standard

Anul ăsta mi-am văzut marea pe câteva continente, în ceva mai multe ţări, de nu mai ţin minte câte ori. Şi sper să o mai văd până nu se termină. Am fost norocoasă 🙂

N-am scris, cum făceam de obicei, de niciuna din ele.

Scriam înainte pentru că îmi imaginam că s-ar putea să fie util pentru cineva: unde să meargă, ce să viziteze, unde să mănânce.

Dar cumva, anul ăsta, mi-am dat seama (în timp ce citeam Călătorii cu Charlie de Steinbeck) că nimic din cele de mai sus nu contează.

Nici unde mergi, nici ce vizitezi şi nu, nici măcar ce mănânci.

Contează doar ochelarii prin care privim realitatea în care trăim. Am fost în locuri scumpe unde erau oameni trişti sau goi. Am fost în locuri ieftine unde erau oameni liberi. M-am împrietenit [eu! care nu vorbesc cu nimeni :))] cu un grec urâcios pe un mal de mare caldă, care îşi făcuse o afacere din o rulotă şi 10 umbrele împrumutate. În prima zi mai avea puţin şi mă bătea că nu îmi mai mişcam fundul de pe plaja lui, deşi era trecut bine de 8 seara şi în două zile îmi povestea viaţa lui, îi ştiam toate rudele, nepoţii şi ce planuri de viitor are. El a încercat să ţină minte numele meu, dar n-a reuşit, eu am încercat să ţin minte numele lui, dar n-am reuşit. Pe prietena lui o chema Gogo. That I can handle :)).

Nu cred că sunt importante locurile, cred că poţi fi fericit acasă :). Atât că eu iubesc tare marea, indiferent ce culoare sau formă ar avea şi mi-e drag să stau cu ea.

Când am plecat cu Sara în Thassos mi-am făcut griji că o să fie obosită, că drumul e prea lung, că că că. Când am trezit-o, dimineaţa la 4, mi-a luat mâna, a strâns-o tare tare şi mi-a pupat-o. De multe ori. Apoi şi pe obraz. De încă vreo 5 ori. Scurt şi apăsat. Şi m-a îmbrăţişat. Tare. Da, mi-au dat lacrimile.

-Vezi, mama, nu sunt obosită deloc! 🙂

A stat trează până la vamă şi a răsfoit o carte apoi a dormit până la feriboat :), mai mult decât doarme acasă.

S-a îndrăgostit de o plajă. Rău de tot. Plaja grecului cu rulota, hamace şi pini înalţi. Avea frappe bun şi singurul suc de portocale care i-a plăcut Sarei. Mulţi crabi mici în apa mică până hăt departe, care se căţărau zăpăciţi pe mâna curajoasă a Sarei.

Când am vrut să schimbăm plaja a început să plângă. Ce face plaja mea, singură fără mine? Ce tristă o să fie, mami.

E haotic articolul ăsta, ştiu.

De fapt ce încerc să zic e că şi vacanţele mele perfecte sunt aşa. Haotice. Neplanificate. Cu tras stânga de volan ca să descoperi plaja perfectă, pustie, între măslini. Să te urci la loc să colinzi insula pe care te afli fix atunci când simţi să faci asta şi să nu găseşti niciodată ce te aşteptai sau ce planificai ci alte locuri, de o mie de ori mai frumoase.

Poţi alege să vezi aglomeraţia sau mâncarea proastă sau cearceafurile neschimbate sau tristeţea oamenilor bogaţi de lângă tine. Sau poţi alege să vezi marea albastră, nisipul alb, crabii ameţiţi şi razele de soare grăbite.

M-am tot gândit care a fost preferata mea din zilele astea cu soare. Citeam în penultima carte topul motivelor de stres la femei (şi la bărbaţi, dar am uitat). Ceva ceva munca, apoi certurile cu partenerul, pe locul 3 sau 4 timpul trecut cu copiii (să ai un copil creşte gradul de fericire pe termen lung dar pe termen scurt mamele declară că timpul pe care sunt obligate să îl petreacă cu plozii e practic o corvoadă). Ei bine, pentru mine zilele când am fost la plajă doar eu cu Sara, eu citeam, ea desena, înotam amândouă sau pe rând, făceam forme şi castele de nisip şi pur şi simplu ne plăcea să trăim una cu cealaltă, au fost cele pe care le-am iubit cel mai mult. La plecare, ea visa prin geamul dreapta spate, eu prin parbriz :). Mă bucur tare că pe lângă faptul că o iubesc de mor o şi plac.

Încă o dată, ultima dată, încerc să spun dracului ce voiam. Că viaţa, locurile, apa în care trăim le vezi tu şi nimeni altcineva în locul tău. Şi da, alegem cum o vedem. Doar să avem grijă să nu le facem mai albastre sau mult mai roz decât sunt (umfoarteumpic de roz nu cred că strică totuşi) 🙂

IMG_3501

 

Reclame