Nu

Standard

Probabil că știți deja că vârsta de 2 ani vine cu faimosul NU. Am zis probabil pentru că am avut surpriza că unele amice mămici nu știau și se minunau ce drac le-a intrat în plod. Niciunul, e normal. Face parte din programă.

Pe mine, sincer, nu m-a deranjat foarte tare, ba chiar eram amuzată de avalanșa de nu-uri, spuse și pe post de da. Mi-a plăcut vârsta de 2 ani, de fapt orice mi-a plăcut orice de când a început să doarmă toată noaptea (1 an și 9 luni, mdap, za joy).

Însă ce te faci când nu trece?

Sara încă spune nu. Acum o vreme o făcea de amorul artei, așa că dacă voiam să facă ceva îi spuneam să facă opusul. 😀 Funcționa.

Însă de la o vreme, nu mai face nici măcar asta. Spune nu atunci când nu vrea să facă ceva.

O întreabă o prietenă cu care se joacă: Vrei să mergem la lac?

Nu.

Fără nimic în coadă, doar nu.

O întreabă văr-miu: Vrei un câine?

Nu.  (între timp se pare că s-a răzgândit și ar vrea să adopte un cățel).

Și atât.

Vrei să mănânci?

Nu.

Ți-e frig?

Nu.

Dar trebuie să te îmbraci, e răcoare.

Nu. Chiar nu îmi e frig.

Vrei să mergem la plimbare?

Nu.

De ce?

Aș vrea să desenez acum.

Dacă e întrebată de ce, explică. Dar nu e nu și atât. Acceptă propunerile dacă vin însoțite de explicații logice, chiar dacă nu îi plac neapărat. Altfel, nu e nu.

Ne-a bufnit pe toți râsul când, săptămâna trecută, studia niște crăbușori pe sub apă de minim 2 ore, complet cufundată în subiect, când un băiețel a venit la ea (al 10-lea băiețel, mda, fii-mea se pare că are succes la sexul opus) să o întrebe, vesel: Ce faci aici? Vrei să ne jucăm?

La care Sara, ca o prințesă modernă, neînvrednicindu-l nici măcar cu o privire, i-a șoptit: Nu., și și-a ridicat (cu maximă eleganță) colacul, de parcă ar fi fost o rochie de gală și a început să galopeze spre șezlong. She doesn’t play hard to get, she realy is hard to get. :))

Mă încântă puțin descumpănirea partenerilor de conversație și mă fac că nu văd privirile acuzative despre cât de prost îmi cresc plodul. Oh fuck it, de fapt, recunosc, îmi place că are curajul să spună atât de senin și implacabil nu, sper să nu se schimbe niciodată.

E enervat uneori?

Da.

Aș prefera să facă tot ce vreau eu/altcineva?

Niciodată.

Pentru că atunci când primești, în sfârșit, un da, you know she really means itIMG_2472

Anunțuri

11 răspunsuri »

  1. Awww, ce tare e!
    Si mie imi place ca stie sa spuna NU.Imi place si ca uneori nu vrea sa imparta jucarii, si ca si atunci stie sa spuna ca nu vrea, samd. Nu inteleg neam parintii care insista pe langa plozi sa imparta, sa se joace cu oricine misca in jurul lor, sa raspunda cu da la orice intrebare adresata….noi ca adulti avem antipatii, avem chestii pe care nu le impartim, ei de ce nu ar avea dreptul asta? E si ei oameni, nu? :)))
    A, si de privirile mamicutelor de parc mi se rupe totalmente.Una mi-a tinut odata teoria da-urilor, cu explicatii ce duceau pana la varsta de pensionare a incapatanatei mele, pana i-am spus sec ca-n generatiia fiicelor noastre trebuie sa existe si pushovers care sa spuna da tuturor baietilor in adolescenta, ca sa prinda si fii-mea mai tarziu unul cu rodajul gata facut.A tacut malc. Yeah, is genul ala de mama care face misto de teoria oricarei mamicute de parc care vine sa imi spuna ca nisipul se manevreaza doar cu lopatica. 😊

    Apreciază

    • 🙂 nici sara nu imparte jucariile (in general, daca ii place copilul ii da si rochia de pe ea). dar pe de alta parte e super zen cu daruitul jucariilor pe care nu le mai foloseste. good job cu mamica de parc 😀 give em hell :))

      Apreciază

  2. Haha, pe mine m-au inspirat toate prietenele si ale lor copii care treceau prin faza cu „nu”. Asa am scris povestea lui, Ionut il adora (pe NU cel țepos dar pufos 😉 Si iată cum
    mi-am facut si reclama ❤️

    Apreciază

  3. Mah, eu nu înțeleg cum va bucura cand copilul va zice „nu”. Nu înțeleg, pt ca pe mine nu ca nu ma bucura, ba chiar ma enervează. Dar știi de ce? Pentru ca nu ii interzic prea multe lucruri, pentru ca „nu”-urile mele sunt cântărite, pentru ca are voie sa facă o grămada de chestii, pentru ca încerc sa o cresc cât se poate de liber. Si atunci, lucrurile pe care i le zic eu sa le facă sunt rezonabile, zic eu. Gen „hai sa iti schimb scutecul plin”. Dimineața, cand chiar sta sa explodeze scutecul respectiv. Cand daca se aseaza cu el pe canapea, lasa balta sub ea. Iar pe ea o apuca „nu”-ul si crizele. Iar eu nici măcar nu mi-am băut cafeaua 🙂 sincer, îmi vine sa o arunc pe fereastra in momentele alea. Sau alta situație: traversam strada. Ii zic „da-mi mâna cât traversam, după aia mergi singura mai departe”. Iar ea începe la mijlocul străzii cu „nu” si sa se smucească. Noah… iar ma enervez pt ca de fiecare data ii explic înainte sa traversam, in timp ce o facem si după ce am traversat de ce e important sa stea de mâna.

    Cu imparțitul jucăriilor sau daca nu vrea sa se joace cu un anume copil, nu ma bag. 🙂

    Tocmai remarc ca nu toate „nu”-urile ma enervează 🙂

    Apreciază

    • :)))) da normal ca te enerveaza. Are 2 ani, nu? La varsta aia ma amuzam cand zicea nu desi voia sa spuna da (de exemplu ii gateam manarea ei preferata si zicea ca nu vrea si apoi manca 3 castroane). Acum, cand e mai mare, ma bucura sincer ca are cohonesul sa spuna NU, fara explicatii, oricui. Nu mi se pare putin lucru pentru un copil de 5 ani jumate si cred ca astea sunt limitele alea esentiale de la 2 ani ce trebuiau trasate (dpmdv). Adica daca intelege ratiunea a ceva ce ii cer, atunci accepta solicitarea. Daca nu, si nu vrea, e nu. Sunt asa de multi adulti care uita cumva sa spuna nu, sau cand spun nu vine cu o gramada de scuze in coada sau care fac ca majoritatea pentru ca nu au curajul sa fie singuri impotriva curentului ca tare o voiam sa fie asa. Sa spuna nu :)) Cand e nu.

      Rezumat: da, si mie imi venea sa o arunc pe geam la 2 ani :)))

      Apreciază

      • Da, aproape 2 ani are. A noastra mai are o faza amuzanta: cand ii propun sa facem ceva, iar ea nu vrea (de ex sa mergem la somn), zice „nu, ba da” pt ca știe ca asta e răspunsul nostru la „nu”-ul ei 😁 Dar asta doar cand e bine dispusă si pusă pe glume. 🙂

        Da, stiu la ce gen de adulți te referi, care nu stiu sa zică nu. Doar ca noi nu suntem asa si nici nu ii zicem ei ca ar trebui sa zică doar da, asa ca nu mi-am pus problema ca ar putea ajunge un asemenea adult. Plus ca mai trebuie luat in considerare si caracterul copilului, ori a noastra e deja destul de hotărâtă si cam face ce vrea.

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s