Wonder

Standard
noun
1. a feeling of amazement and admiration, caused by something beautiful, remarkable, or unfamiliar.
2. a person or thing regarded as very good, remarkable, or effective.
verb
  1. desire to know something; feel curious.
  2. feel doubt.

Nu mă omor după limba engleză, deși sunt nevoită s-o folosesc. Sunt altele care îmi gâdilă urechile și de care sunt puțin îndrăgostită, dar nu engleza. Mi se pare simplă și rece și calculată, fără duble înțelesuri sau rostogoliri de vocale pline de dulceață.

Însă wonder e un cuvânt care îmi place.

Nu cred în trebuie, v-am mai spus. Și deși iubesc cărțile, nu cred că trebuie să citim sau că o carte trebuie citită. Cred că oamenii care nu citesc sunt puțin mai săraci, da. Dar nu aș obliga pe nimeni să citească o carte. De altfel, eu însămi m-am încăpățânat să nu citesc nici măcar una singură din cele obligatorii în școală sau recomandate de profesorii de limba română.

Dar accept recomandări de la prietenii mei, ba chiar cer dacă cele de dinainte mi s-au potrivit. Și nu prea vorbesc de cărțile care îmi vin așa, pentru că mi se pare că nu sunt ale mele cumva. De asta uneori nu vă răspund la întrebări când mă întrebați ce citesc :).

Însă despre cartea asta o să scriu, pentru că a venit la mine din mai multe direcții și pentru că dacă aș alege o carte pe care să o citească Sara ar fi asta. Cred că poate fi citită oricând, de la 7 ani încolo, de fapt chiar o cred că ar prinde bine să fie citită cât mai devreme în viață.

Se numește Sapiens, A Brief History of Humankind și o puteți comanda aici. Transportul e gratuit oriunde în lume. Nu e tradusă încă în română, dar mă ofer eu voluntar de vrea vreo editură. Serios, o traduc moca.

Se citește extrem de ușor și e o poveste.Povestea noastră, a oamenilor :).

Însă ce îmi place la ea, atribut esențial al oricărei cărți bune, e că I think it will make you wonder.

Îmi place mult asta. Nu îmi plac regulile și nici soluțiile de tipul: e așa pentru că așa e. Nici explicațiile că ar trebui să existe o divinitate, o voință, o forță pentru că altfel existența noastră ar fi lipsită de sens (dar nu vă speriați, nu e o carte care se concentrează pe ateism).

E o carte despre istoria noastră, și e singura carte de istorie pe care am citit-o dintr-o răsuflare (urăsc cu fiecare por istoria, traumă din liceu, don’t ask). O spune sincer [are și poze, da :))] și mai ales fără idei prestabilite. O ia de la zero. Fără ce ni s-a spus deja că e.

E tare tare greu să vezi ceva exact așa cum e, imposibil aproape.

Dar cred că asta reușește cartea asta. Să arate oamenii așa cum sunt și, pe deasupra, să arunce în joc câteva idei noi despre mecanismele care ne ghidează și, bineînțeles, above all, to make you wonder :).

Nu cred că lucrurile sunt așa cum ni se spune, așa cum au fost întotdeauna, așa cum trebuie. Cred că majoritatea lucrurilor prestabilite sunt simple reguli create în diverse scopuri, diverse conveniențe și mie, cum am mai spus, nu îmi prea plac regulile impuse de alții.

Cred că fiecare suntem datori să ne găsim propriul program, înșiruirea unică de 1 și 0, what we like. Mă bântuie ideea asta din adolescență, dar atunci mi se părea ceva nedemn cumva, trebuia să trăiesc după codul de onoare al altora. Între timp, am descoperit că să-ți creezi propriul cod nu înseamnă neapărat să creezi unul egoist, de fapt cea mai mare plăcere/fericire vine din lucruri complet altruiste: să faci bine cuiva în completă anonimitate, să cedezi bucăți din tine pentru fericirea celor pe care îi iubești, să aperi the bullied down, să faci lucrul corect (in propriul sistem de valori) chiar și atunci când te costă și că de cele mai multe ori chestiile materiale aduc zero împlinire. Si nu ma refer la mine, chiar cred ca multi oameni sunt asa.

Nu trebuie să fiți de acord cu cartea asta (de altfel are câteva chestii în ea care sunt dificil de digerat în condițiile în care istoricii vremii o contrazic vădit, dar eu una n-am luat-o ca pe o chestie pătrată, cu date și statistici, yes, eyes rolled :P, ci ca pe una rotundă), nu trebuie să fiți de acord cu nicio carte, important e să vă facă să gândiți. Eu recunosc că găsesc în aproape orice carte o bucățică cu care nu sunt de acord (Walden fiind exepția care confirmă regula, cartea aia e 100% scrisă din mintea mea).

But do that. Fight with it. With the ideas in it. Find better arguments. Disagree.

🙂

Uite, eu recunosc că unul din lucrurile cu care nu am fost de acord e abordarea față de comunicare.

Spunea cartea asta, și sunt de acord, că, evoluționist, oamenii, ca și porcii, găinile și vacile sunt un succes. Am împânzit lumea, colcăie pământul de gene de oameni și porci și găini (uneori trăiesc cu impresia că amestecate) și noi, pe deasupra, o și conducem [a se citi distrugem :)].

Dar oare găinile la metru, porcii din grajdul bunicii, vacile inseminate în continuu cărora le sunt luate copiii sunt fericite? Mai fericite ca înainte să fie un succes evoluționist? Și noi? Suntem noi mai fericiți acum, căsătoriți cu doi copii și garduri albe, plătind rate la case care ne țin legați într-un loc, lucrând minim 8 ore pe zi, 5 zile din 7, plecând în vacanțe prestabilite în care ne simțim datori să fim fericiți decât atunci când munceam două zile pe săptămână să culegem fructe sau să vânăm animale și vânturam dintr-un loc în altul?

Eu una cred că nu. Mai sanatosi, mai bogati, mai lenesi, traind mai mult. Dar nu mai fericiti. Nu cred că suntem făcuți să muncim atât, cred că vacanțele ar trebui să fie regula și nu excepția, prin vacanțe înțelegând timp liber de la muncă petrecut cu oameni care îți plac și, dacă se poate, în locuri în care îți plac. 

Unul din exemple era comunicarea. Avem oameni la mii de km la distanța unui click de mouse sau unui apel verde, acum la super preț. Suntem toți aici, conectați, unul lângă altul, non-stop. Autorul cărții însă susține că așa am distrus comunicarea, că ne spunem banalități de dragul de a nu ne simți singuri (veșnica teamă) și că acum ceva sute de ani când nu aveam nici măcar telefon și era atât de greu să ne găsim, aveam mai multă grijă ce scriam atunci când puneam mâna pe o pană.

Da. Aveam mai multă grijă. Dar comunicarea era în general cu scop. A murit X, mă căsătoresc, am născut, vând casa.

Lucruri complet neimportante, dacă mă întrebi pe mine.

Nu cred că de vină că acum majoritatea oamenilor aleg să vorbească despre bere, telefoane, prețul benzinei, mașini, vreme e (r)evoluția tehnologică. Cred că la fel se întâmpla și înaintea ei. E o chestiune de alegere.

Adevărata comunicare între doi oameni (am zis intenționat doi, dar nu mă refer neapărat la cupluri, însă înclin să cred că în doi sinceritatea e mai ușoară), singura care contează, e cea în care se nasc idei, în care gândurile se cațără și se ramifică cam la fel de rapid și de dens cum a invadat poarta bunicii lămâița pe care i-am adus-o acum doi ani. Asta caut. Asta vreau. De asta trăim. Prin asta ne asemănăm. De asta suntem oameni. Și la asta, uneori, tehnologia poate ajuta :). Prefer, desigur, ochii literelor (sunt prima care mârâie când îmi scrie pe feisbuc cineva care e la doi pași distanță și mi se pare o prostie).

Mai important decât felul sau locul în care comunici e ce și cu cine comunici. 🙂

Asta e adevărata magie a oamenilor, una pe care, din păcate, tot mai mulți alegem să o ignorăm sau să o sacrificăm pe altarul lucrurilor serioase.

IMG_0867-001

 

 

 

 

 

Anunțuri

6 răspunsuri »

  1. Deci, doamnă, nu poți spune că „iubești să citești”, apoi să vorbești așa despre engleză. E singura limbă suficient de flexibilă încât să permită extinderea iubitului și spre obiecte. În alte limbi, cum ar fi română, franceză, germană, sună complet străin și lipsit de sens. Sigur, insistând cu atâta sârguință, iubitul obiectelor va avea aceeași soartă precum „calamarii”, adică Academia Română va avea o atitudine gen Ecaterina Andronescu și va aduce BAC-ul la nivelul elevilor, deci va introduce și asta în DEX. Dar până atunci, „ich liebe Mc Donald’s” sună la fel ca în română, spre deosebire de „I love reading”.

    Apreciază

  2. Ai citit si ‘Homo Deus’? Daca da, cum ti se pare?

    …. Intreb fiindca azi, intamplator le-am vazut pe amandoua pe un raft in librarie. ‘Sapiens’ – clar vreau sa o citesc, fiindca sunt curioasa in legatura cu ea. Dar de cea de-a doua carte nu stiam si acum incerc sa imi formez o parere…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s