Drawn to

Standard

Sunt câteva lucruri care mă trag spre ele, fără să mă întrebe înainte dacă cumva sunt și eu de acord. Dintotdeauna, nu de acum, de când mă știu, toate, doar își rotesc rolurile la întâietate în mintea mea. Sau mă rog, nu chiar în mintea mea, în cotloane negre și ascunse 🙂

Că poate dacă ar face bine să mă întrebe dracului înainte aş apuca să refuz politicos.

Aş sta cu marea la o cafea într-o zi cu apus cu nori şi i-aş explica că o iubesc de mor dar că e la mama dracu de mine și îmi iese limba de-un cot până ajung la ea.

Sau i-aș spune chitarei, pe un colţ de pat unde cântăm de obicei, că știu că am putea fi fericite împreună dar când, când? că abia am timp de cărți și de muzică, unde să mai pun și cântatul la chitară? Dacă nu e loc, nu e loc.

But do they ask me before? Never. They just draw me in.So I wait to see my sea (mint de fapt, aștept pe dracu, mă duc la ea de câte ori pot). 

Marea.

Muzica. Chitara. Pianul. Vioara.

Stelele.

Să conduc cu viteză. Să orice cu viteză. Viteza.

Aparatul de fotografiat.

Cărțile, ălea de mă iau de nas și de degete și mă trag în ele și mă îngroapă în ele de uit cine sunt.

Cred că am scris despre fiecare dintre ele.

Mai e unul.

Nopțile.

Îmi plac nopțile, cine mi-a zis mă că sunt o creatură de noapte? Sunt. O creatură de noapte. Munca (și deci ratele) mă forțează să trăiesc ziua, dar cred că de fapt sunt făcută să respir noaptea.

Nopțile de vară mai ales. După ce zilele de vară mă obosesc și mă consumă, noaptea mă încarc ca o baterie nocturnă.

Stau și uit de tot. Mă uit la stele căzătoare cu capul pe un colţ de prosop la un mal de mare, la mașinile care trec pe strada din fața geamului meu, la valuri dacă sunt norocoasă, la luna plină în mare, dacă sunt și mai norocoasă.

Ascult greierii. Sau cicadele.

Spre unul din locurile în care merg destul de des plec noaptea, pe la 5. Iarna e beznă bine. Îmi place să ghicesc contururile invizibile ale avioanelor după luminile de pe aripi.

Când m-am mutat în București ne plimbam serile prin oraș, căutând locurile care ni se potriveau. Cu geamurile deschise și cu puțini bani de benzină.

Mă ascund în ele ca într-o plapumă ușoară de puf într-o zi geroasă de iarnă.

Noaptea pot să respir. Indiferent de cum mi-a fost ziua. E mmm cum naiba să scriu. Curăță. Spală.

Nopțile iartă.

🙂

Nu uitați să trăiți nopțile astea de vară, will you?

PS. Playlist de august.  E așa o tristețe amestecată cu fericire în luna asta de m-aș muta pe veci în ea.

 

Anunțuri

2 răspunsuri »

  1. Mulțumesc pt playlist! Ma face puțin melancolica, desi l-am ascultat dimineața, dar îmi plaaaaace! Bine, nu chiar tot-tot 😊, dar mare parte.

    Nopțile, ehei, ce-mi mai plac si mie! Mai ales nopțile de vara, mai ales in zonele unde chiar e cald in timpul zilei. Nopțile mele din Bucureștiul meu îmi sunt cele mai dragi. Ma dădeam cu mașina si ma opream in piata Constituției sau in Rondul ăla unde pe-o parte e Herăstrăul si pe cealaltă parcul bordei sau la parcul Carol sau ma urcam pe terasa spitalului municipal, fumam 😁 si ma uitam la trafic… Fain! Din păcate, momentan nu as avea cum sa umblu teleleu noaptea din motiv de mică vietate care vrea sa doarma in contact direct cu ma-sa, dar nici nu au același farmec nopțile care vin după zile cu maxima de 20 de grade 😏.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s