Reality check

Standard

Îmi place să le spun oamenilor că suntem bătrâni şi că murim.

V-am mai spus si voua cred :D.

O arunc aşa, în mijlocul conversației.

Ce, nu e adevărat? E. Ambele sunt.

Suntem bătrâni. Am deja multe fire albe-n păr şi nici măcar nu mă obosesc să le ascund. Văd în poze că mi se adună riduri în colţul ochilor cand rad. Se pare ca rad cam mult ;)).

Mi se pare ca a venit la pachet cu o lipsa de griji: că nu te-au chemat la petrecerea X, daca tipul Y te place, oare picioarele tale sunt prea slăbănoage, ce-o să faci în viață, dacă o să mori de foame? U actually hate parties si picioarele slăbănoage sunt the new shit, ai ș-un job care plătește ratele, cartile și mâncarea din frigider, ba chiar si cate o vacanta pe plaje pustii.

Apoi, nerăbdarea aia să faci să vezi să alergi să dregi mie mi se pare că e înlocuită de liniște. Atâta îmi place liniștea asta de nu pot să vă spun, sunt dependentă de ea. Să stai, să simți, să privești, ok, doar să fii, recunosc că sună bine.

Sunt lucruri la care nu ne place să ne gândim. Ce dacă murim? E departe.

Mie nu mi se pare nici aşa de departe, şi mă trezesc uneori după-amiaza că sunt cu o zi în minus.

O spun şi pentru mine. As vrea să nu ne trezim că mai avem cu adevărat nu ştiu, un an de zile, 3 sau 10 şi că simţim că ceilalţi, ăia din spate, au trecut degeaba sau fără lucrurile pe care ni le doream cu adevărat să le traim.

E timp.

Oribilă afirmație.

Nu e timp deloc, aşa ar trebui să ne spunem în fiecare secundă. Mor azi.

Nu ca să facem lucruri, sa construim case si sa ne ducem la doctor, ci ca să fim aici. Parte din. Să nu privim din afară cum viața noastră se întâmplă fără noi.

Să plecăm la mare mâine că ne e dor de ea, să îi spunem tatei că-l iubim, copilului că suntem mândri de el, să dăm toţi banii ăia puşi bine la bancă ca să călătorim unde ne doream, să renunţăm la jobul ăla stabil şi bine plătit dacă ne omoară pe dinăuntru şi să-l acceptăm poate pe ăla care ne lasă mai săraci dar mai împăcaţi, să vedem păsările care zboară pe deasupra firelor lungi şi verzi de iarba, sa ne lasam incalziti de lumina soarelui de vară la apus, să mirosim la ţara bunicii dealurile cosite sau să muşcăm, cu poftă, din cireşe sălbatice.

Sa avem, serile, zile in plus. 🙂

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s