Arhivele lunare: iulie 2016

Maria

Standard

Sara mea e o orhidee mică. She is. Not a dandelion, o orhidee mică și fragilă. Își face prieteni greu și nu îi pierde pe drum, are aceeași gașcă de copii de la grădi cu care se joacă și pe care îi iubește, pe care îi cheamă la fiecare petrecere de ziua ei de când a început să le facă. În parc nu se joacă cu alți copii și nici nu vrea. O mai întreabă unii dacă vrea să se joace împreună și spune mereu nu. Rar, rar, once in a blue moon decide că cineva nou merită atenția ei. Ok, recunosc, îmi place că e așa, și eu sunt la fel.

Eram duminică în Carol și se juca la un loc de joacă.

-Fetița, fetița, vrei să fim prietene?

Sara mea nici nu o aude, îi atrag atenția că a întrebat-o cineva ceva.

-Vrei să fim prietene? repetă o fetiță șatenă, cu ochii albaștri și mici ca două albăstrele.

Sara se uită cu seriozitate la ea. Nu se grăbește. Se uită în ochii ei.

-Putem încerca, dă verdictul final.

-Cum te cheamă?

-Sara.

-Pe mine Maria.

So mă retrag, îi spun că o aștept pe o bancă și le urmăresc de la distanță.

Curând, între mine și ele se interpune o doamnă între 40 și 50 de ani, slabă și destul de înaltă.

Vorbește singură, tare, și are ticuri faciale.

-Uite, ciorapii ăștia sunt tot ai ei, vedeți? Și i-a dat jos ultima oară când am fost aici. Și îi scoate din punga pe care o cară cu ea, arătându-i demonstrativ. Sunt jegoși, adaugă.

Trebuie să îmi înclin capul ca să văd fetele și le urmăresc așa.

Părinții din parc se opresc din orice și se uită fascinați la ea.

Scoate pe masa de tenis conținutul plasei. O pălărie ponosita de copil, o sticlă de suc veche, umplută cu apă, o bucată mare și galbenă de material, draperie.

-Maria, hai să-ți dau pălăria, spune.

Maria care se joacă cu Sara mea o refuză, stă la umbră și nu e nevoie, dar are nevoie de apă.

-Vino să bei apă Maria, avem la noi, că altfel nu avem niciun ban.

Maria bea apă și se întoarce să se joace cu Sara.

Mă uit la fete. Se joacă frumos, vorbesc. Maria e o cățărătoare înnăscută și escaladează toate căsuțele, Sara încearcă fără să reușească să o imite. Maria se oprește să discute cu un băiețel de doi ani, explicandu-i cum se foloseste o dracie, până e certată de mămica lui să îl lase în pace. Știu că e din cauza că mama ei încă vorbește tare și acum defilează învelită în draperie spunând că e popă. O urăsc pe mămica băiețelului de doi ani.

Cât timp se dau fetele într-o tiribombă, doamna a așezat draperia pe un colț de iarbă și vorbește în continuare de bărbatul ei care i-a adus brânză expirată acasă.

Ochișorii mici o urmăresc de la distanță în orice moment.

O altă mamă, hipsteriță (teniși, bicicletă, părul ascuns sub un batic de rockeriță) învârte tiribomba unde se dă și dopul ei de fetiță. Ascultă spectacolul și râde complice cu celelalte mame, făcând fețe fețe. Ochișorii mici înregistrează tot. O urăsc chiar mai mult decât pe mama băiețelului de doi ani.

Copii se joacă împreună, nu e nicio diferență pentru ei între Maria și Sara. Mama ei nici nu există. Maria e Maria și atât.

Fetele se mută la leagăne și mama Mariei ne urmează. Maria se duce să o îmbrățișeze pe la spate și să îi mângâie părul, nu îi e rușine că e mama ei.

Noroc că port ochelari de soare.

O întreb dacă vrea să se dea și ea în leagăn, lângă Sara. La început nici nu mă aude, parcă nu e obișnuită să vorbească alți adulți cu ea la locurile de joacă.

Îmi zâmbește puțin și spune repede da. Le dau, pe rând, pe amândouă.

Când mămica ei tace și e liniște, Maria lipește capul de spătarul leagănului și zâmbește dulce în timp ce vântul îi mătură bretonul scurt și o rază de soare o gâdilă.

Nu îmi pot dezlipi ochii de fetița asta. Aș îmbrățișa-o tare și strâns și mult dacă n-aș fi așa timidă.

Nu pot să fac asta, dar pot să îi zâmbesc înapoi, cât pot eu de blând și de cald. Îi zâmbesc la fel și mămicii ei. E o mămică bună, în tot chinul ăsta care nu-i în niciun fel vina ei a avut grijă să îi dea apă, să o apere de soare și da, chiar în condițiile date să vină cu ea în parc la joacă.

Maria mă vede zâmbind și cred că înțelege.

Când mămica ei începe iar discursul, Maria îmi spune că poate să numere din 50 în 50 până la o mie. Nu are mai mult de 7 ani. Si o face.

-Bravo Maria, e foarte bine, o laud.

Apoi numără din 20 în 20. Sara cântă lângă ea, niciuna nu aude vocea din spate. Leagănele lor se mișcă sincron. Mă uit cât pot de urât înapoi la toți adulții care se holbează la Maria și la mămica ei. Fără prea mare efect.

Recunosc, mi-au dat lacrimile.  Într-o duminică, într-un parc din capitală. Și apoi încă o tură acasă. Pentru că nu știu ce o să se întâmple cu Maria, care se îndepărtează acum de noi și dacă o să reziste să fie așa cum am văzut-o eu acum. Aș vrea să mă duc după ea, să îi dau niște bani, dar mi-e teamă să nu o jignesc, nu știu ce să fac și mi-e ciudă și mă simt un nimic că nu știu cum să o ajut.

Nu știu de ce copiii pot să nu judece și să nu facă discriminări, să înțeleagă, și ce dracu se întâmplă cu adulții când se fac mari.

O fetiță mică, tare tare curajoasă, inteligentă și blândă, plină ochi de magie. Copilului ăsta nu-i ajung la degetul mic o turmă de plozi cu Porche în curte.

Îți țin pumnii Maria. Și eu și Sara. Îți ținem pumnii.

6

 

Reality check

Standard

Îmi place să le spun oamenilor că suntem bătrâni şi că murim.

V-am mai spus si voua cred :D.

O arunc aşa, în mijlocul conversației.

Ce, nu e adevărat? E. Ambele sunt.

Suntem bătrâni. Am deja multe fire albe-n păr şi nici măcar nu mă obosesc să le ascund. Văd în poze că mi se adună riduri în colţul ochilor cand rad. Se pare ca rad cam mult ;)).

Mi se pare ca a venit la pachet cu o lipsa de griji: că nu te-au chemat la petrecerea X, daca tipul Y te place, oare picioarele tale sunt prea slăbănoage, ce-o să faci în viață, dacă o să mori de foame? U actually hate parties si picioarele slăbănoage sunt the new shit, ai ș-un job care plătește ratele, cartile și mâncarea din frigider, ba chiar si cate o vacanta pe plaje pustii.

Apoi, nerăbdarea aia să faci să vezi să alergi să dregi mie mi se pare că e înlocuită de liniște. Atâta îmi place liniștea asta de nu pot să vă spun, sunt dependentă de ea. Să stai, să simți, să privești, ok, doar să fii, recunosc că sună bine.

Sunt lucruri la care nu ne place să ne gândim. Ce dacă murim? E departe.

Mie nu mi se pare nici aşa de departe, şi mă trezesc uneori după-amiaza că sunt cu o zi în minus.

O spun şi pentru mine. As vrea să nu ne trezim că mai avem cu adevărat nu ştiu, un an de zile, 3 sau 10 şi că simţim că ceilalţi, ăia din spate, au trecut degeaba sau fără lucrurile pe care ni le doream cu adevărat să le traim.

E timp.

Oribilă afirmație.

Nu e timp deloc, aşa ar trebui să ne spunem în fiecare secundă. Mor azi.

Nu ca să facem lucruri, sa construim case si sa ne ducem la doctor, ci ca să fim aici. Parte din. Să nu privim din afară cum viața noastră se întâmplă fără noi.

Să plecăm la mare mâine că ne e dor de ea, să îi spunem tatei că-l iubim, copilului că suntem mândri de el, să dăm toţi banii ăia puşi bine la bancă ca să călătorim unde ne doream, să renunţăm la jobul ăla stabil şi bine plătit dacă ne omoară pe dinăuntru şi să-l acceptăm poate pe ăla care ne lasă mai săraci dar mai împăcaţi, să vedem păsările care zboară pe deasupra firelor lungi şi verzi de iarba, sa ne lasam incalziti de lumina soarelui de vară la apus, să mirosim la ţara bunicii dealurile cosite sau să muşcăm, cu poftă, din cireşe sălbatice.

Sa avem, serile, zile in plus. 🙂

Nem.o

Standard

Doua intrebari ma enerveaza de mor. Ca si asa am fost prea dulceaga in ultimul timp 😛

Prima e: de ce citesti? cu variatiuni pe aceeasi tema. de ce citesti atat de mult? la ce iti foloseste?

Are Bill Hicks o poanta bunuta cu asta, google it.

Dublam un sezlong in timp ce fii-mea calarea in piscina un Nemo urias.

Un guy extra sociabil isi infige palmuta in coltul sezlongului meu si-mi afiseaza intre ochi six pack-ul la care munceste probabil de la ultima tipa care i-a dat papucii.

-Hey love!

Injurand iar ca nu stiu ce dracu fac gresit de nu reusesc sa transmit clar mesajul Fuck off, marai un -Hi.

-Whatcha reading?

Ii intorc coperta.

-Why is a little thing like you reading such a big book? Oh, but you’re just at the begining, this will take some time.

Sunt la pagina 70 dintr-o carte de aproape 1000 de pagini. Are 798,5 personaje si Ulysele lui Joyce a fost mic copil. Trebuie sa fac pauza la fiecare 20j de pagini si ma simt extrem dar extrem de proasta. Nu e momentul potrivit sa faca cineva misto de cititul meu.

-This is the third book since I got here.

Aleg sa ii zic asta in loc sa i-o azvarl in cap, cum imi vine de fapt.

-And when did you get here love? Is it romance or action?

-Two days ago. Neither.

Cred ca nici la revedere n-a mai apucat sa spuna, asa de repede a spalat putina. Hai, ca citesc incet un roman urias de dragoste mai treaca mearga, dar trei carti fara actiune in trei zile? E clar ca e de la mansarda.

So there, (si) de asta citesc. Does the dirty job for me. 😀

A doua intrebare care ma enerveaza e: De unde stii ca muzica pe care o asculti e buna?

As if ar exista acest guru Universal al muzicii, cu baston in forma de acadea, joben si tutu roz care sa imi spuna, cu o voce groasa si sigura: Yes Sleepy, you are listening to good music. Carry on!

E muzica mea. Imi place. Mie. Poate si voua 🙂

Playlist de 2015 (aleg cam la jumatate de an dupa melodiile care inca imi plac din anul ce-a trecut si indiferent cand le aud ma teleportez instant in lunile sau starile in care am fost cand le-am ascultat. uneori sunt neagra si mica si ascunsa sub o plapuma, alteori zbor pe o raza de soare :). music is magic. it is)

U

Standard

M-am uitat la rezultatele sondajului :).

Loved them.

68, 4 % dintre cei care au raspuns sunteti introvertiti. 🙂

La nivel global, procentul estimat de introvertiti e la 50,7%.

84,2 % dintre voi sunteti axati pe feeling si nu thinking (vs. 59,8 media la nivel global).

Cat mi-a placut asta. Nu ca as crede ca e ceva rau cu inteligenta, stiti ca sunt a total nerd at the end of the day. Dar na, intotdeauna castiga inima.

73.6 % actionati pe baza instinctelor si nu pe baza simturilor (vs. 26.7 media). 😉 good choice. Chiar citesc de ceva vreme pe tema asta si fix asa ar trebui sa procedam, sa actionam pe baza a ceea ce simtim cu stomacul, si nu pe ceea ce vedem/auzim etc.

Bineinteles, si eu sunt in toate cele 3 de mai sus, tot ca majoritatea dintre voi :).

26,3% dintre voi sunteti ca mine :). INFJ. In conditiile in care e cel mai rar tip de personalitate, undeva sub 2% la femei si sub 1% la barbati. Sunt curioasa cine sunteti.

Imparte locul unul in popularitate cu INFP, la acelasi 26,3% (vs. 4% media).

Deci cumva, ce imi imaginam eu, ca scriu pentru o mama ca mine, s-ar putea sa fie adevarat. 🙂 Chiar semanam.

Multumesc ca ati raspuns.

12

 

Lazy like a Sunday morning

Standard
Cafea cu lapte. Paine cu magiun. Eroi in Pijama.
Carte ce încă poartă în ea apă și nisip.
Apucat de gătit. Lăsat mâncarea pe foc, adus aminte de poze vechi, prelucrat la ele.
Lăsat poze, râs de Andrei între juma de oră și o oră în timp ce își căuta colac.
Uitat de poze, de gătit.
Luptat cu Sara în dormitor.
Am vrea să mergem la magazine să luam pahare și farfurii de hârtie pentru petrecerea de ziua ei.
Dar pentru asta ar trebui să de îmbrăcăm. Și e tare cald.
Chitară.
Râsete.
Adus aminte de mâncare, terminat mâncare. Carbonizat complet (da, iar) prima tură de crutoane.
Cumpărături pentru ziua Sarei. Uitat să cumpărăm jumate de chestii, pentru că uitat lista acasă. Cumpărat în schimb 300 de chestii care nu ne trebuiau. Deloc.
Îngrijorat dacă e normal să uit atât. Oprit tot. Luat telefonul. Căutat pe sfântul goagăl dacă e normal să fii atât de cu capul în nori. Apoi poze cu nori. Melodii cu nori pe youtube. Melodii cu avioane. Angus and Julia Stone. Citit wikipedia despre nori. Identificat cu Sara norii de pe geam. Dezbătut dacă sunt Cirrus sau Cirrostratus. Uitat complet de ce am luat telefonul.
Salvate de clopoțel.
Plătit întreținerea. Semnat 30j de hârtii. Nu vrei să-ți spun pentru ce semnezi? Nu. Ești de acord cu? Da. Nu vrei să știi cu ce? Nu.
Mâncăm. Două porții fiecare că a ieșit bun.
Dormim peste cearceafuri, cu nasul întins către aerul condiționat.
Căutăm rochii cu bretele. Găsim, nu s-au pierdut în iarnă.
Mașină, parc, copaci, apă.
Mers la un mall să vedem Dory. Mall greşit. Mutat la mall-ul bun. Văzut Dory. În întregime (primul). Sara râde. Sara crede că Dory seamănă cu mine. Sara râde iar. Şi eu cred că semăn cu Dory. Uit tot şi nu ştiu pe ce planetă trăiesc dar dacă vreau cu adevărat ceva găsesc o cale. N-ar strica nişte scoici albe.
Taste apăsate. Vârfuri de creioane colorând pe  hârtii albe.
Ma gandesc că e nevoie de schimbat canapeaua. Căutat canapea pe net. Găsit canapea. Gândit că o canapea costă cât o vacanță. Renunțat la canapea. Decis cumpărat vacanță in loc.
Inventariat genți, curat în șifonier. Sara scrie invitațiile pentru petrecere.
Limonadă. Pepene roşu. Eroi în pijama.
Duminica noastră leneșă.
Ps. See Dory.
IMG_1861
 

Inimi

Standard

Sara desenează şi desenează şi desenează. Acasă, în parc, la grădiniţă, în maşină, în avion, la mare, la munte, în Bucureşti. Nori cu feţe, oameni, animale, flori, plante, râsete şi tristeţi, pe toate le face în culori.

Acum aveam în faţă o imagine cu un soare zâmbăreţ, nişte nori albaştri la fel de zen, nişte personaje din Eroi în Pijama şi ici pe colo nişte inimioare cu feţe.

Inimioarele astea cu feţe ce sunt mami, o întreb.

-Păi noi suntem.

Da? zic eu plină de elan. Şi eu care sunt, asta cu păr lung?

-Care vrei tu mami, alege tu.

Ok, o să o aleg pe asta din cer, de lângă soare atunci.

-Bine mami, dar o să cazi de acolo şi o să te loveşti.

Şi ce dacă, e ok, dacă am fost în cer merită căzătura.

Stai, zice, şi-mi ia foaia să meşterească ceva la ea, după care  mi-o dă înapoi.

-Ţi-am făcut un nor mami, să cazi pe el dacă cumva o să cazi din cer să nu te răneşti.

Acuma, om sunt, vă daţi sema că m-am topit toată ca o îngheţată vara la mare.

Şi aici în spatele norişorului ce e mami?

-Eu sunt.

Daaaaa? Să fii şi tu acolo cu mine atunci când cad? şi iar dau să mă topesc.

-Nu mami. Ca să te sperii.

-BU!!!

IMG_8801