Wild thing

Standard

Vineri seara.

Tic tac tic tac. Zip zap zip zap.

Mă uit la Sara care colorează. Sara se uită la mine care nu colorez.

Mama! zic.

Da, mama. Zice, nepreabăgându-mă în seamă.

Nu vreai să mergem mâine totuși la mare?

That slow knowing smile (a slow knowing smile e unul doar cu jumătate de gură, cu pleoapele acoperind ochii, să nu știe nimeni ce-i ascuns acolo, de te întrebi be veci de-o fi albă sau neagră) îi apare pe mutriță.

Mergem mama?

Bineînțeles maaaamiiii!

🙂

Am plecat sâmbătă dimineață, pe la 8 și cred că pe la 10 eram deja pe plajă. Una pustie.

Anul trecut am ajuns de mai multe ori, cu Sara, pe lângă plaja mea din Bulgaria. Dar n-am putut să o duc acolo. O dată, că îmi era frică că n-o să îi placă, that would have broken my heart. A doua oară, că întotdeauna când îmi place un loc super super mult, îmi e frică să revin, dacă n-o să mai fie la fel? dacă o să mi se pară urât? dacă o să mă plictisesc?. I guess I won’t.

De data asta am fost în România, că era și mai aproape. Am ajuns cu greu, doar după ce am ratat drumul bun și am navigat cu mașina prin niște lanuri perfecte de maci (și, ca de obicei, m-am bucurat că m-am rătăcit).

Acuma, nu știu cum sunt ai voștri, dar fii-mea numai piscine visează. Îi plac și gata. Mare? Mmmmpoate dacă e transparentă și turcoaz și fără valuri.

So am înghițit de ceva ori în sec, gândindu-mă că o să plecăm rapid.

Aaaand..? Yep, I was wrong. Still like it when I am. 🙂

I-a plăcut la nebunie, a stat adunat cred că peste 5 ore pe plaja, abia am reușit să o târăsc la masă (și Sara iubește mâncarea). Turns out she does love beaches, just like me, atât că doar pe cele sălbatice (fair enough, I can do that).

Dacă pe plajele standard nu se dezlipește de șezlongul din dotare, aici a explorat non-stop. Se îndepărta atât de mult de mine că se făcea un punct mic. Da, o las să exploreze nelimitat, vreau asta pentru ea, să aibă încrederea să caute singură, să descopere, să fie independentă de mine (și de oricine).

Apoi, de zici că era cățel, își căuta locuri printre tufe unde se culcușea, ca un pui mic ce e, încolăcită cu capul pe nisipul fierbinte. Și eu doar o lăsam și-o mai căutam cu privirea printre file de carte. Fără jucării la ea, fără nimic. Cărți, desigur, nici nu se pun :).

Sara nu a făcut baie, eu da (doh) :). E ok, apa e caldă după standardele mele, puteți merge și voi :).

Am mâncat ceva pește la o cârciumă-n drum, unde felurile zilei erau scrise de  mână pe o coală albă. Bună rău, am lins tot din blid, deși pentru mine mâncarea nu-i deloc importantă.

Cică nu știi când ești fericit, doar când trece.

Bullshit. You do know.

Sara a dormit pe drumul de întoarcere și eu am condus cu CD-ul meu cu liniște. Aș vrea să zic că am condus încet, dar nu, tot repede.

Am adus acasă vreo 2 kg în plus, de nisip, în păr, ceva soare pe obraji și umeri și multă, multă fericire, să ne ajungă până data viitoare.

PS. Doar poze cu telefonul. Eram mândră că n-am uitat acasă aparatul foto, apoi și mai mândră că nu era descărcat când, de fapt, da, nu aveam card la mine 😀

 

 

 

Anunțuri

2 răspunsuri »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s