Copil

Standard

Vouă vă spuneau adulții când erați mici că atunci când veți fi mari veți regreta că nu mai sunteți copii?

Mie îmi spuneau. Mă enerva îngrozitor, părea o chestie inevitabilă, o să mi se întâmple indiferent ce o să fac, nu aveam cum să scap.

Urma să regret copilăria la fel cum aveam să mor, cum urma să îmi crească păr în nas și să fac rate la bancă.

Pur și simplu așa trebuia să fie. 2 și cu 2 fac 4.

Și chestia asta, când eram mică, mă măcina. Poate fac ceva greșit acum, mă gândeam.

Poate ar trebui să simt altfel. Să mă panichez că o să cresc. Sau să nu dorm. Serios. Mă gândeam asta. N-o să mai dorm, îmi spuneam. Ca să nu pierd niciun moment din ce ar trebui să fie o perioadă a vieții mele pe care o voi regreta veșnic.

🙂

Nu știu dacă voi, acum, regretați. Nu știu dacă Sara o să regrete.

Eu una nu. Nu prea am regrete pentru lucrurile pe care le-am făcut sau le-am trăit, unele dintre ele, cu desăvârșire prostuțe, dar na, ale mele sunt toate 😀 (mi-e frică însă că aș putea regreta ceva ce n-am făcut).

Și sper ca Sara să nu aibă vreodată sentimentul ăsta. Nu îmi plac nostalgiile și nu înțeleg trăitul în trecut.

Suntem aici, acum, în secunda asta. Putem să zâmbim sau să ne întristăm și orice am alege e ok. Dar să repetăm la nesfârșit imagini trecute de acum zeci de ani sau să ne imaginăm cum ar fi fost viața noastră acum dacă dădeam la Mate în loc de la Drept nu cred că are sens.

Așa că n-o să îi spun niciodată Sarei asta. Și sper să nu o audă din altă parte. Să ia copilăria așa cum e, ca o parte din viață cu bune și cu rele.

În plus, who the hell said we have to stop? Eu una, sunt, la modul cel mai serios, unul din oamenii complet neserioși (și sper să nu ajung niciodată serioasă).

Pentru mine, azi nu e doar despre copiii voștri. E și despre voi. Depre cei care, la 57 sau 36 de ani sunteți încă copii. Cei care încă se joacă. Cei care sar șotron în parc. Care nu se cred importanți. Cei care încă cred că nu știu nimic. Cei care își toarnă cafea pe hainele albe și râd în loc să se enerveze. Cei iresponsabili care vor să plece la mare mâine (și o și fac). Cei care cred că ploaia o să spele creta de pe aleea casei. Cei cărora încă le plac poveștile. Cei care încă se miră de un fir de praf într-o rază de soare. Cei cărora le citesc jocurile și ghidușiile și curiozitatea în ochii rotunzi și sinceri, ochi de mămici sau tătici (sau nu).

I see you. 🙂

PS. Și mi-ar plăcea, ca undeva, pe la vreoooo 82 de ani să joc un bambilici sau uuuun Țară țară vrem ostași sau hai, măcar un Need for Speed cu aceia dintre voi care încă veți fi copii și peste 50 de ani 😛

IMG_0955

 

 

 

Anunțuri

4 răspunsuri »

  1. Chiar ieri discutam cu husband despre cum o priveam eu pe mama cand eram mică: era adultul, na… aia mare si responsabila. Acum sunt eu mama, doar ca pe cuvânt ca nu ma simt deloc „aia mare si responsabila”, desi mai adult decat mine si el nu e nimeni la noi in casa. 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s