Arhivele lunare: mai 2016

Tech4kids: now :)

Standard

Mai scriu o dată repede repede poate nu s-au umplut locurile (deși mă îndoiesc).

Târg cu ateliere interactive cu tehnologia prietenoasă (mers pe apă, roboți, poze în spațiu, imprimante 3D, tangram verificat de o tabletă și încă o grămadă de nu mi le amintesc).

De departe cel mai mișto atelier pentru copii la ca am fost vreodată.

E gratuit. Amazing, dar e :)).

Azi și mâine, Hotel Caro, detalii aici. 

Poze de azi ( cu telefonul :D). We had lots and lots of geek fun.

DO NOT miss it! 🙂

PS. Thumbs up pentru organizare.

Against all odds

Standard

Visam cu ochii deschiși la vacanța de vară și mare când proful de economie dintr-a 11-a îmi explica cu răbdare (nemeritată) cum că gradul de satisfacție scade pe măsură ce primești ceea ce îți dorești și că un bun e cu atât mai râvnit cu cât e mai rar (da, diamantele).

Dacă nu ai mâncat ciocolată de 100 de ani și iubești ciocolata, prima lingură va fi raiul pe Pământ, a doua va fi delicioasă, iar a 47-a va fi…oh well, va fi.

Tot el mi-a spus că întotdeauna când văd o femeie care mi se pare extraordinar de frumoasă, cea mai frumoasă femeie din Univers să îmi amintesc că acolo undeva e un bărbat cate s-a săturat să facă dragoste cu ea.

Ambele lecții mi-au rămas în cap, în ciuda viselor la vacanța de mare și incapacității mele (dovedită cu trecerea timpului) de a învăța boabă de economie (ca și istorie, geografie sau politică, toate chestii elementare fără de care trăiesc extrem de liniștită în prostia mea).

Ajunsă însă în floarea vârstei (gawd), mi-am dat seama că greșea (nu, nu cu femeile frumoase).

Există câteva lucruri care, cel puțin pentru mine, dar poate și pentru voi, sfidează cu nerușinare regulile, mai precis, oricât, dar oricât de multe lingurițe aș primi, mai vreau, și mai vreau și mai mult, și încă mai mult, și nu mă mai satur.

-în primul, dar în primul rând, pupicii Sarei. Da, pupicii ei sunt irezistibili și cu cât primesc mai mulți (îhî, e pupăcioasă cu mine și doar cu mine fii-mea) cu atât mai vreau și mă gândesc cu groază că poate va veni o zi în care nu va mai vrea să stea cu mine de gât și să mă hrănească în calitatea mea de Mașină de Pupici autodefinită. Nu? Primul lucru care vă trece în cap când vă gândiți la mine: Mașină de pupici 😛

-cărțile. La fel, pe cât citesc mai mult, pe atât mai multe cărți vreau, nu las bine una și mă apuc de încă două, cărțile sunt ca o hidră căreia îi cresc două capete când tai unul, ba chiar trăiesc cel mai concret sentiment de anxietate când mă gândesc câte cărți aș vrea să citesc și nu le-am citit încă și nici nu știu dacă o să apuc să le citesc și nici nu știu dacă nu cumva nu ratez cea mai minunată carte, cartea mea, pe acolo, pe undeva, în miile de cărți care mă așteaptă răbdătoare să ajung la ele. Ok. Știu că o să vă dați ochii peste cap. Dar e adevărat.

-muzica, melodiile încă necunoscute și cele pe care le-am descoperit, care sunt numai și numai ale mele (şi ale voastre), cu cât caut mai multă muzică, și cu cât aflu mai multe melodii care îmi fac zilele frumoase, cu atât mai multe vreau și caut (și găsesc). Nu cred să mă satur vreodată și să zic: oh well, azi o să ascult radio în mașină.

-prietenii mei. rar, rar îmi fac prieteni, și mai puțini îmi rămân (4.1 e media prietenilor cu adevărat apropiați pe care îi ai:D, am citit eu), dar, jur că nu mă satur vreodată de vorbit cu ei, indiferent de câţi ani ne ştim sau că am vorbit deja despre tot ce se putea imagina. Ce-om vorbi atât nici eu nu știu. Aşa cum atunci când stau de vorbă cu alţi uameni vreau să dorm 3 zile după,   cu ei mă calmez, mă liniştesc, sunt sursa mea de zen :). Nuș sincer dacă mi i-am ales eu sau ei pe mine sau doar ne-am găsit, cert e că, de multe ori, sunt aerul pe care îl respir. Şi sper ca Sara să şi-i găsească pe ai ei. Nu e grabă, nicio grabă la asta.

-marea. nu trec zile după zile de stat la mare și zic: ah la naiba, dar ce m-aș mai duce-n București să merg la job, m-am săturat de atâta apă și soare. Nope, cu cât primesc, cu atât mai mult vreau, cu atât mai des visez la ea și cu atât mai mult fac pe dracu-n patru să mi-o (re)văd. Şi o să fiu cu ea până la urmă, o să trăiesc pe un mal de mare. I will.

Pentru voi ce e? Acel ceva de care nu vă mai săturați?

Playlist de mai. Cum dă un pic soarele cum apar melodiile zbânţuite prin playlisturile mele. 🙂

Fără nopţi

Standard

Sara se joacă cu mătuşa ei si a mea, mama lui Andrei, pe care o iubeşte de numa. Aşa avem noi noroc de mătuşi mişto, ce? 🙂

Se dau fiecare pe câte un leagăn, cu avânt, de pe treapta trei, Sara spunând înainte de fiecare lansare formula magică: „Pe locuri, fiţi gata, atenţiiieeee, omul maimuţă intră în acţiune! UUUUuuUUUuuuuu!”.

Nu am nici cea mai vagă idee cine e omul maimuţă.

-Vreau să fie zi, dimineaţa. Nu vreau să fie seară, nici noapte, să mai existe doar zile.

îmi spune Sara când îi atrag atenţia că e trecut bine de 10 şi ar fi cazul să ne mişcăm fundurile slăbănoage către baie, poveşti şi somn.

-De ce? o întreb ușor dezamăgită. Mie nopţile îmi plac cel mai mult. Ţie ce parte a zilei îţi place cel mai mult? Dimineaţa, prânzul, după-amiaza, seara sau noaptea?

-Dimineaţa şi noaptea.

Iar alege câte vrea ea :D. Cu dimineaţa înţeleg (probabil şi ea e de părere că e ceva bun în a avea o yi întreagă în faţa ta), dar nu zisese că vrea să desfiinţeze nopţile?

-De ce îţi place noaptea mami?

-Păăăăi, pentru că e întuneric şi pot să văd stelele mele.

I died. 🙂 she is mine, she is.

PS. Și acum tocmai m-a întrebat. Mami, eu visez ziua, nu noaptea, e normal?

Habar n-am, dar cui îi pasă? That’s the only way to do it 🙂

IMG_7988

Tehnologia sau hai la un atelier mișto pentru copii, 14-15 mai

Standard

 

Acum ceva vreme mi-a scris Maria, ca au o expoziție, nu vreau să scriu despre ea?

Cum să nu, am zis, doar și Sarei și mie ne-a plăcut foarte mult ultima invitație.

Atelierul este despre tehnologie.

Acuma, să fiu sinceră, eu cu tehnologia avem o relație lovehate. În principiu suntem prietene, dar periodic mă sabotează. La un moment dat, telefonul îmi arăta ce mailuri primesc dar nu mă lăsa să răspund la ele, calculatorul mă lăsa să scriu mailuri dar nu mi le încărca pe cele existente. Telefonul nu mă lasă întotdeauna să răspund, aplicațiile mi se actualizează fix în secunda în care am nevoie de ele șamd. Pune-mă însă să conduc orice chestie cu motor și cai putere și e dragoste la prima vedere. 😛

Relația Sarei cu tehnologia se rezumă la desene animate, și alea mai ales iarna, că de când s-a făcut frumos afară am cam scăpat de ele. A mai butonat câtva săptămâni pe la telefonul meu când avea doi ani (învățase să își caute singură nuș ce muțunache pe youtube) și la 6 luni ronțăia zilnic telecomanda.

Nu e interesată de calculator și nici mie nu mi se pare deloc relevant să fie la vârsta asta. A făcut câteva desene cu degetul pe laptopul cu touchscreen și atât.

Pentru mine e mult, dar mult mai important că a mâncat acum 2 zile iarbă din grădină și că a gustat toate frunzele din toți copacii (concluzie: iarba e comestibilă, frunzele nu) decât să știe să facă click la mouse.

O să vină momentul în care o să o intereseze și atunci o să o las. Dar să o îndemn eu acum, la 5 ani să își petreacă timpul la calculator? Not gonna happen. Știu că va veni momentul jocurilor pe calculator că doar și eu am fost dependentă câțiva ani buni (pretty sure I can still kick any guy’s ass la Need for Speed).

Ei bine, și atunci ce mă fac cu atelierul? 🙂 Mint poporul cu televizorul (ăstaaa, blogul) și vă spun să mergeți undeva unde eu nu mă duc?

Evident, nu :P. Atelierul nu e deloc despre asta, despre tehnologia așa, prin telefoane și calculatoare, și ei, la fel ca mine, la fel ca noi 😉 nu încurajează asta.

Încurajează însă cunoașterea, curiozitatea și o relație activă cu prezentul și viitorul (trăim într-o lume electronică, fie că ne place sau nu).

Am întrebat-o, deci, ca și data trecută, pe Sara, dacă vrea să meargă (nu aleg eu la ce merge ea).

Mami, îți amintești atelierul acela la care ai făcut un brăduț? Fetele alea organizează un altul, vrei să mergi?

-Să fac jucării de pluș? Da, vreau să fac o pisică!

Ăăă, mnu (darn it, și mie mi-a plăcut pisica aia), ăsta e altfel, e cu roboței, ți-l amintești pe Wall-E?

-Daaaaa, o să fac un Wall-E?

Mama, nu cred că o să fie exact la fel, dar tot ceva roboței, da.

-Vreau să văd poze.

I-am deschis site-ul și s-a uitat pe el, m-a pus să îi citesc și m-a oprit la partea cu mersul pe apă.

-Cum să merg pe apă mama, se poate așa ceva? Trebuie neapărat să mergem să vedem despre ce e vorba :).

Sunt mult mai multe lucruri în atelier decât cele de mai sus, puteți citi despre ele aici.

De menționat că intrarea este liberă, trebuie doar să vă înscrieți, tot aici.

Mărturisesc că îmi place rău idea asta de a îi familiariza cu tehnologia într-un mod în care le pune mintea la contribuție, în care participă activ și nu pasiv (cum se întâmplă la jocurile pe calculator), eu însămi sunt un geek și sper să fie și Sara unul. Cunoașterea, știința și tehnologia sunt minuni pe care i le doresc în viață.

So. Ne vedem acolo? 🙂

IMG_1597