Doremifasollasi

Standard

Nu, nu e despre muzică, stați nu fugiți. E  doar despre muzica din glasul Sarei.

Copiii la vârstele astea 2,3,4,5 și cine mai știe cât sunt ca niște mici bureței. Inclusiv de sunete, tonuri, gesturi.

Și imită tot ce văd. Sara face ca roata mașinii pe stradă când pică în groapă, imită șuierul apei de la robinet care se scurge în cadă, bormașina vecinilor, scârțâitul ușii.

Printre toate chestiile astea pe care le imită cel mai mult și cel mai mult îi place să imite alți copii.

Copii mai mari, copii pe care îi admiră.

E normal, știu o tonă de oameni care fac chestia asta (voluntar sau involuntar) și la 40 de ani.

Și sunt ok cu ideea. În principiu. Adică asta e și parte din filosofia Montessori. Copiii mai mici învață de la cei mai mari.

Dar ce te faci dacă nu învață taman ce trebuie de la cei mai mari?

Multe lucruri bune a adus de la grădiniță, dar de aș putea renunța la unul (și n-am cum, nici eu nici educatoarele) e tonul cu care vorbesc ceilalți copii. Sau mă rog, unii dintre ei :).

Sara imită și mi se încrețește părul în cap toate inflexiunile vocii câte unei fetițe sau unui băiețel. Toate expresiie, de departe complet indezirabile.

Exemplificăm:

-Ce , tu nu știi că …

-Tu n-ai văzut că…

-Nu înțelegi că…

Și da, știu sigur că nu sunt educatoarele cele pe care le imită, sunt ceilalți copii.

Mi se pare un impas, că n-am nici eu nici grădinița cum să controlez ce fel de tonuri și câtă blândețe se regăsește în melodiile pe care le găsesc ăștia micii acasă.

Pot doar să sper, și să vă rog, cât aș iubi eu rock-ul, să le cântăm mai degrabă blues-uri și cântece de leagăn, cel puțin deocamdată. 🙂

IMG_7818

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s