Nori grași

Standard

Ultima oară când am fost la Bruxelles ploua. Nimic neobișnuit, plouă întotdeauna. De altfel, ăsta e unul din cele trei motive pentru care nu îmi place orașul ăsta. Când am aterizat, s-a făcut senin dintr-o dată. Am coborât prin o gaura de soare. Și in curand cerul s-a umplut de nori albi grasi. Cum îmi plac mie.

M-au supravegheat leneși cât timp am stat acolo. A doua zi, în pauzele de la o conferință cu costume negre m-au ajutat să visez cu o cafea caldă în mână.

În imaginile de ieri i-am văzut iar.

Erau încă acolo.

Mă obsedează cum individul (că om nu aș zice) ăla cu atentatul sinucigaș de la Zaventem i-a văzut și el.

In dilema gazela vs. leu aleg intotdeauna gazela (si am fost socata sa aflu ca nu toata lumea o face), dar de data asta m-am gandit la el.

Merg în pașii lui, mă uit la picioare, la pantofi, și îi simt frica, nu are cum să nu îi fie frică, o să moară în curând.

Îi e frig. E încă frig în Bruxelles. Ghiozdanul îi atârnă greu în spate (îmi imaginez că e un ghiozdan). Cum îmi atârnă și mie când merg acolo. Poate îi curge puțin nasul. Nu are servetel. Mă întreb dacă mai e atent la astea, la ce simte corpul lui, dacă contează cât de puțin.

Intră pe ușile aeroportului, aruncând o ultimă privire norilor mei blanzi si buni, plutind pe sub un cer perfect albastru. Probabil se gândește la ceva ce a iubit sau de care i-a păsat. Sau poate visesza la tărâmul pe care (în mod absolut idiot, bineînțeles) speră că va ajunge. Va ajunge doar praf. Celulele lui vor dispărea în curând, cu neuronii, cureaua și lenjeria de corp.

Acel ceva care îl face să pună picior după picior, acel ceva nu reușesc să îl înțeleg.

Încă nu sunt niște numere. 32 de morți 230 de răniți când scriu asta. Nu e doar un alt atentat din o serie ce parcă nu se mai termină.

Mă sâcâie undeva în fundul capului, nu faptul că suntem în pericol, statistic șansele să crăp eu sau cineva drag mie în un atentat terorist sunt mai mici decât să mor de cancer sau de un atac de cord sau în accident cu mașina, ci ca nu reusesc sa înțeleg.

 Nu înțeleg cum sunt inși care (indiferent de rasă sau religie) aleg să nu mai vadă niciodată și să nu mai lase nici alți oamenii să vadă norii grași.

Și încă nu știu ce să îi spun Sarei.

-La ce te uiți?

-La aeroportul din orașul unde mai merg eu, mami.

-Ce s-a întâmplat?

-Ceva rău.

-Ce?

-Niște oameni au omorât alți oameni.

-De ce?

Da. De ce.

11

Anunțuri

5 răspunsuri »

  1. Nici eu nu inteleg. Mintea mea e prea ingusta sa inteleaga. Iar daca ma straduiesc prea tare sa inteleg, mi se pare ca ajung in niste locuri tenebroase, intunecate din care nu ai cum sa scapi intreg la cap. Si familia mea are nevoie de mine inca sanatoasa la cap (macar relativ sanatoasa). Am un prieten bun, musulman, cel mai cald si mai bland om pe care l-am intalnit vreodata. A incercat sa-mi explice ce si cum li se baga in cap atunci cand se incearca recrutarea lor…Nu vrei sa stii cat de buni psihologi sunt. Nu toti devin kamikaze(1-2 sunt de ajuns) dar multi raman cu ura si cu prejudecati legate de lumea vestica. Iar culmea e ca propaganda radicala se face in moscheile din Europa la greu. Prietenul asta al meu a fost 2 ani la master in München si mi-a spus ca el nu merge la moschee pentru ca nu ii place ce sa intampla acolo. Prefera sa se roage acasa si sa gaseasca mereu motive sa nu mearga cu amicii musulmani acolo.
    Nu ma gandesc decat ca lumea o ia razna si copiii nostri vor fi nevoiti sa traiasca in ea. Sper sa gaseasca ei metode sa o faca mai buna…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s