Culori și povești

Standard

Sarei îi place să picteze. În parc. La figurinele alea de lut sau ce sunt. Când e frumos afară, în fiecare zi, uneori și de două ori pe zi (deși urăsc să merg după-amiaza în weekend în parc, din ceva motiv care îmi scapă dimineața nu e nimeni însă seara toate hoardele barbare se adună).

Mai întotdeauna se găsește un copilaș care să picteze pe lângă ea. Ceea ce e drăguț, mai puțin faptul că, uneori, copilul are o mamă. Și mamele (mai rar tații) au o obsesie cu pictatul corect (și nu numai, cu jucatul corect, îmi mențin părerea că e un oximoron). Altă explicație nu am. Intensitatea variază. Unele doar le dau sugestii de pe margine (colorează fundița cu roz. rochia cu albastru etc.). Altele se enervează când văd brazi de Crăciun mov. Însă o mare parte din ele iau pur și simlu pensula și se apucă de treabă.

Nu, nu intervin. Din foarte foarte multe motive. O singură dată, când una, jur, s-a apucat să o corecteze pe Sara. Pe Sara mea. Care pictează Universul și comete și sateliți și stele și galaxii pe spatele figurinelor. Am crezut că îi smulg capul de pe umeri. Adică ființa luase pensula și se apucase să îi corecteze fluturașul. Acuma, voi m-ați văzut, sunt o aschimodie slăbănoagă cu două bețe-nfipte-n fund dar vă jur, când mă enervez am cel puțin 100 de kile și doi metri înălțime.

Și. Să îmi explice cineva, ca la proști (mulțumesc) de ce mama dracu ar vrea un părinte ca plodul propriu și personal să picteze copaci maro cu verde și albinuțe galben cu negru, vs. that (total random, cel mai recent adus acasă de Sara).

Nu încerc să spun că desenează frumos (me not delusional about that yet :D) ci doar că fiecare desen din ăsta vine la pachet cu o poveste:

IMG_0310

 

Booon, deci este povestea căutării unei comori ascunse de hoți. Ca să ajungi la ea, trebuie să treci prin o grămadă de aventuri, începând cu partea asta a foii. Întâi și întâi, a se menționa că în partea de sus e marea (da, aia cu roșu și cu albastru). Apoi e o cascadă (aia de se varsă în mare, despărțind-o puțin în două :D), de care trebuie să treci fără frică dacă vrei să descoperi comoara (îmi explică Sara). Apoi, dai de o parte de nisipuri mișcătoare (unde autorul și-a lăsat numele pentru posteritate) și dacă reușești să treci de ele ajungi la colonia de crabi portocalii care, pentru că ești om bun la suflet, îți spun locul unde e ascunsă Comoara pe care Hoții Nu o Pot Decoperi.

Și dăm pagina (mă scuzați două secunde în timp ce bălesc la cartofii absolut adorabili ai scriitorului în devenire, cocoțați pe masa din sufragerie 😛 ).

IMG_0303-001

 

Trecem pe acasă, să ne întremăm puterile (blocul din dreapta, cu trei ferestre, cum avem noi, mi se spune), apoi, încet, de statuia în formă de monstru care se transformă în unul adevărat dacă trec pe lângă ea hoți sau oameni răi (la noi rămâne de piatră, evident :P).  Urmărim cărarea care te ajută să escaladezi vulcanul, doar ca să dai de un  nou obstacol, tornada de culori, care e hopul final (e o tornadă de o mie de ani, așa să știți), și dacă reușești să treci de ea, ajungi la Comoară (aia cu semnul interzis, care e pentru hoți, nu pentru noi).

Și apoi iar mare și norișori. Că deh, fata lui mama.

Mie normal că mi se pare cea mai minunată poveste din colțul ăsta de Galaxie. Posibil (probabil) că nu e.

But I still argue că orice poveste, fie ea cât de mică neagră sau urâtă e mai bine decât o floare cu tulpină verde, petale roșii și mijloc galben (casc deja).

Pliz. Pretty pretty please. Lăsați-i să se joace singuri, să inventeze, să își imagineze. Zău, nu au nevoie de noi (și dacă au, la fel de zău, o să ceară atât de prompt și categoric că o să știți). Mă obsedează că oprim un Kerouac, un Matisse sau un Enescu (şi nu, nu cred că Sara va ajunge aşa şi sincer, nici măcar nu cred că îmi doresc) sau pur și simplu un viitor adult care încă mai știe să viseze cu hotărârea asta a noastră pentru corect. Fuck corect.

IMG_1067

Anunțuri

8 răspunsuri »

  1. Hm, oamenii sunt conformisti. Ei asa au fost învătați ani de-a rândul, si acasă, si la școala. Sa facă asa cum li se spune. Capul plecat, sabia nu-l taie. Don’t think outside the box 🙂 au încercat sa ma învețe si pe mine asta, nu le-a reușit. Dar țin minte predicile de gen…

    Degetele de copil sunt printre cele mai adorabile chestii de pe planeta! Mai ales cele ale copilului propriu! Cred ca ar trebui sa facem copii măcar pt motivul asta :))

    Apreciază

    • Bai, da. Deci degetele de la picioare ale Sarei sunt alfa si omega fericirii, nu exista nimic nimic peste cartofi.

      Si da, ai perfecta dreptate si cu prima parte. Cu noi toti incearca, de aia imi plac aia care croseteaza pe dos. Cum imi place sa cred ca asa sunt toti oamenii care ajung aici. 🙂

      Big Monday Hug 🙂

      Apreciază

  2. Stii care e partea faina la treaba asta? Ca pana si sotul, care intr-o grupa de 30 de plozi trebuie sa faca olecuta de squinting ca sa o repereze pe fii-sa, ii recunoaste desenele la panou fara sa teebuiasca sa vada numele ei pe ele.Why? Because fiica-sa e unica care coloreaza cerul cu galben, iarba cu mov samd. Si culmea e ca ceilalti parinti par sa ne compatimeasca.De ce, nu o sa inteleg niciodata, pt ca stiu ca daca pe mine m-a ajutat ceva in viata, acel ceva n-a fost sa fac parte din multimea conformista care asculta de reguli impuse. So, pardon my english, fu*k them!

    Apreciază

    • 🙂 oh come oooon, all moms are melting here, nici nu stiu cine sa-i zic ca-i mai simpatic, fii-te ca deseneaza aiurea sau sotzoo-tau ca e in stare sa recunoasca desenele de la usa. :))

      Apreciază

      • Fiu-mea nu deseneaza aiurea, da???! Asta ca sa ramana scris.😅Mie imi place ca alege sa foloseasca mereu culorile care ii plac in momentul ala.Am un desen in care-s eu, cica, intr-o nuanta de lila de toata frumusetea.Bun, ca pt unii poate par usor intrata in descompunere, asta e, eu m-am descompus cand mi-a spus ca-s colorata cu mov pt ca movul e culoarea ei preferata si eu sunt mamica ei favorita.

        Apreciază

  3. Toata lumea spune ca am un copil un pic „altfel” pentru ca il las sa faca ce vrea … mai mult il si aplaud cand face garaj pentru masinute din tava de cozonac etc… Bine ca am respectat eu regulile, am invatat sa desenez hornuri drepte si apoi m-am chinuit vreo 10 ani sa nu mai fiu doar un banal executant. Cu greu am reusit sa ma educ sa imi uspun punctul de vedere, sa devin propriul meu stapan. Bravo mamici „altfel” !

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s