Ulciorul

Standard

Cred că aș putea scrie vreo 10 articole din numai o zi petrecută cu Sara :).

De exemplu, cum v-am povestit luni, am convins-o să mergem cu trotinetele (avem amândouă, da, nu înțeleg de ce nu au toate mamele trotinete, e absolut grozav să te dai pe trotinetă).

Dar până la a ajunge afară a trebuit să ne îmbrăcăm, chestie care a durat minim juma de oră (dar minim, zău) pentru că am început să aruncăm cu toate șosetele în sus și apoi să ne batem cu ele. Ba Sara a făcut chiar și un îngeraș în șosete. Și a hotărât, datorită șireturilor lungi de la pijamaua mea cu note muzicale și motani negri, că ar trebui să mă cheme Șiretilă (îmi place rau, chiar Șiretilă ar trebui să mă cheme, de ce nu).

Am stat cred vreo 3 ore în parc, dacă nu mai mult, știu că întârziasem rău cu masa și n-aveam nimic pregătit (aștept să mă lovească în moalele capului responsabilitățile astea legate de a mânca, a spăla, a curăți, a coase, a repara, dar sincer vă zic, nu se întâmplă, în schimb dacă am o zi din asta în care simt că am fost chiar aproape de Sara, mi se pare de zece mii de ori mai important).

Deci revenim. Luați-vă trotinete, insist. Ale noastre sunt albastre, nu cred că înțelegeți câtă dar câtă fericire poate zace-n mine că a vrut albastre și nu roooooz și dacă aud vreun plod (sau adult) că spune că albastru e de băieței îl iau și îl spânzur de limbă (prima culoare preferată a Sarei a fost negru, până i-au zis unii pe la gărdi că e cea mai urâtă culoare-it is not, I still like it).

Fetele pe trotinete albastre rulează (mark my words, fuste pe biciclete e so passé, this is the new shit :P). Am zis.

Deci ne dăm cu viteză cu ele prin parc. Sara întotdeauna prima, she leads the way, I just follow.

Și mă mai trezesc urlând, din spate:

-Prin baltăăă, maaamaaaa, prin baaaltăăă! TARE!!!

chestie care întoarce capete și ridică sprâncene așezate pe bănci (hei, la 34 de ani a girl’s gotta do what a girl’s gotta do, întoarcem și noi captele cum putem :P).

Au înflorit deja unii copaci și e soare, ați văzut cât soare am avut în weekend? Încă zâmbesc.

În parcul nostru e un târg și noi mergem de la tarabă la tarabă să mirosim și să ne uităm. Sara negociează o turtă dulce (ziua de dulciuri e vineri, dar câștigă negocierea, she always does) și eu îmi iau o ciocolată (fără zahăr cică). Bune amândouă. Sarei i se oferă acadele și gemuri și mere și bomboane. Dezavantajul de a avea un copil cu mutra ei irezistibilă.

Eu văd un ulcior. Sau el mă vede pe mine, naiba știe. Sute de obiecte artizanale, care de care mai noi mai roșii și mai strălucitoare. Și el. Vechi, crăpat, albastru cu galben și alb, murdar. E perfect. E al meu. Atât de rar găsesc ceva al meu, ceva care chiar îmi place, încât nici nu clipesc când vânzătorul, care a citit în mutra mea tâmpă că m-am îndrăgostit îmi cere un preț aberant de mare pe el. Habar n-are că i-aș fi dat și de 10 ori mai mult. Ajunsă acasă, pun freziile primite de la tata de 1 martie în el, aproape veștejite, dar încă frumoase. Nici că puteam să le găsesc casă mai bună.

Ne conversăm cu prietenul nostru de la mașinuțe. E genul ăla de om după care eu sunt topită, care nu pune întrebări de complezență gen: ce mai faceți, ce-a mai crescut fetița, ci spune lucruri mici, dar în spatele cărora se vede atenția, de exemplu, acum ne-a întrebat de când avem trotinetele, semn că știa de când nu ne-am mai văzut și că ultima oară nu ne dădeam cu ele. Eu mă enervez pe mine că nici nu reușesc bine să îl privesc în ochi (încă mi-e greu cu persoanele pe care nu le cunosc) și atunci de unde naiba ar putea să știe că nouă ne e tare simpatic dacă nu îi arătăm, dar apoi mă gândesc că știe dacă încă ne ține minte și dacă Sara încă primește tură dublă la carusel [fără să ne spună o lasă să se mai învârtă o dată, ca și cum ar uita să apese butonul de stop :)].

Sara pictează și eu mă îndepărtez să mă gâdile o rază de soare și când mă întorc Sara a pictat deja pe spatele fluturelui Universul (serios nu cred că poate să existe vreun loc mai bun pentru Univers altul decât între mine și Sara, pe spatele unui fluture de lut), aici e un satelit care orbitează Pământul, îmi spune, aici sunt trei comete și una dintre ele are un pui. Pui de cometă, desigur, ce n-ați mai auzit, păi cometele să n-aibă și ele puii lor?

Ne avântăm iar cu viteză prin toate bălțile pe care le găsim, ne oprim să studiem mugurii dintr-un copac și să căutăm (fără noroc) un trifoi cu patru foi. Sara plantează două crengi rupte (să nu moară) și eu mă gândesc că uneori sunt ca o curcă de proastă și de sensibilă (oare curcile sunt sensibile?) că mai am puțin și îmi curg lacrimile când o văd că ocolește fiecare rămâ din parc.

Apoi un stol de porumbei se trezește din toropeală când trece Sara pe lângă ei și o însoțesc  din toate părțile o bucată bună de drum, de parcă cineva le-ar fi spus să o facă. Sara e fericită și țipă tare, de se aude în tot parcul, încă pustiu: Iuuuuuuuuuuuuuuuu huuuuuuuuuuuuuuuuuuu!

Vreau să am o cameră lipită pe cap și mă gândesc lasă, că am, o să ajung acasă și o să scriu ca să nu uit când oi fi încă mult mai bătrână de atât.

Iar o zi în care nu s-a întâmplat absolut nimic important, dar dacă mă uit, cu lupa, la lucrurile mici minuscule și colorate a fost una din cele mai frumoase zile. Chiar a fost 🙂

Hai că-i bine primăvara, nu?

PS. Așa-i că se vede că e al meu? 🙂

 

Anunțuri

12 răspunsuri »

  1. heei, ce stare de bine imi dai cand iti citesc asemenea text!!! ce frumoasa poate fi viata 🙂 doar fiind presarata cu maruntisuri din astea, cu clipe din astea, nu?

    Apreciază

  2. Recipientul(sic!) pe care l-ai găsit este superb! Iar cu freziile merge de minune! Ma bucur ca la voi a venit primăvara, si eu abia o astept. Asa ma umple de buna dispoziție si chef! Nici nu stiu ce e aia astenie de primăvara. 🙂

    PS: ai avut dreptate cu traducerea in romana a cărții „de veghe in lanul de secara”, după câteva pagini nu am mai suportat limbajul si m-am apucat de varianta in engleză. 😁

    Apreciază

      • Update: am terminat cartea. Mi-a plăcut, desi s-a terminat in coada de peste si desi a început destul de…. lung 🙂 recunosc, ma așteptam la alt gen, tot așteptam sa înceapă 🙂 ma întreb daca l-as fi văzut cu alți ochi daca l-as fi citit la 15-16 ani, fiind vorba despre contrastul dintre viziunea unui adolescent si cea a adulților. Intr-o privința sunt cu totul si cu totul de acord: sa stai de vorba cu copii e mult mai mișto decât cu adulți 🙂

        Apreciază

      • Hi hi, ce ciudaaat cum ai citit-o tu. Da, la 15-16 ani am citit-o prima oara dar apoi am mai citit-o de nu mai stiu cate ori si de fiecare data mi-a placut la fel de mult. Insa pentru mine e despre altceva. Despre a fi adevarat, despre a nu fi fals, indiferent ca esti adolescent sau chiar si acum. Ma obsedeaza ideea, de a nu juca roluri (de adult, de mama, de sotie, de de de). Sunt eu, fiind toate din paranteza, dar in felul meu de a fi, nu cum se asteapta lumea sa fiu sau cum ar trebui sa fiu. Si replica mea preferata din carte e despre fata care stia sa tina de mana: „Ask her if she still keeps all her kings in the back row”. Imi place pentru ca, desigur, fetele care stiu sa tina de mana sunt de neuitat :P. Si imi place la nebunie sfarsitul in coada de peste. E de fapt un inceput, nu un sfarsit.
        PS. CAT de dragut ca ai citit-oooooooooooooooooooooooooooooooo 🙂

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s